Sfântul Siluan Athonitul

publicat in Cuvânt filocalic pe 4 Septembrie 2017, 12:39

Domnul iubeÅŸte pe toÅ£i oamenii, dar pe cel care Îl caută, pe acela mai mult îl iubeÅŸte. „Pre carii Mă iubesc, Eu iubesc, zice Domnul, ÅŸi cei ce Mă caută vor afla har” (Pilde 8, 17). Iar cu harul bine este a vieÅ£ui, veselie este sufletului, care zice: „Domnul meu, eu robul Tău sunt”. Mare bucurie se cuprinde în aceste cuvinte: dacă Domnul este al nostru, atunci toa­te sunt ale noastre. Iată cât suntem de bogaÅ£i.

De voieÅŸti a cunoaÅŸte pe Domnul, smereÅŸte-te până întru sfârÅŸit, fii ascultător ÅŸi înfrâ­nat întru toate, iubeÅŸte adevărul, ÅŸi Domnul negreÅŸit îÅ£i va da a-L cunoaÅŸte în Duhul Sfânt, iar atunci din cercare vei cunoaÅŸte ce este dragostea către Dumnezeu ÅŸi ce este dragostea către om. Åži cu cât mai desăvârÅŸită iubirea, cu atât mai desăvârÅŸită cunoaÅŸterea. Este o dra­goste mică, este una mijlocie, ÅŸi este una mare.

Cine se teme de păcat iubeÅŸte pe Dumnezeu; cine are umilinÅ£ă iubeÅŸte mai mult; cine are în suflet lumină ÅŸi bucurie, acela ÅŸi mai mult iubeÅŸte; iar cel ce are har ÅŸi în suflet, ÅŸi în trup, acela are dragoste desăvârÅŸită. Un astfel de har a dat Duhul Sfânt mucenicilor, ÅŸi aceas­ta i-a ajutat să rabde cu bărbăÅ£ie toate pătimirile.

Fericit sufletul carele a iubit smerenia ÅŸi lacrimile ÅŸi a urât gândurile rele.

Fericit sufletul carele a iubit pe fratele său, căci fratele nostru este viaÅ£a noastră.

Fericit sufletul carele iubeÅŸte pe fratele: în el simÅ£it viază Duhul Domnului ÅŸi îi dă pace ÅŸi bucurie, ÅŸi plânge pentru întreaga lume.

 

Din dragostea pentru fratele vine har, si prin dragostea pentru fratele se păstrează; dar de nu iubim pe fratele, nici harul lui Dumnezeu nu vine în suflet.

De ar păzi oamenii poruncile lui Hristos, pe pământ ar fi raiul, si toÅ£i ar avea cele de trebuinÅ£ă îndeajuns si cu puÅ£ină trudă, si Duhul lui Dumnezeu ar via în sufletele oa­menilor, căci El Însusi caută sufletul omu­lui si voieste întru noi a vieÅ£ui, iară dacă nu sălăsluieste acolo, aceasta este numai din pricina mândriei minÅ£ii noastre.

ChemaÅ£i cu credinÅ£ă pe Maica Domnului si pe SfinÅ£i si rugaÅ£i-vă lor. Ei aud rugăciuni­le noastre si cunosc până si cugetele noastre. Åži nu vă uimiÅ£i de aceasta. Tot cerul SfinÅ£ilor viază în Duhul Sfânt, iar Duhului Sfânt nimic în întreaga lume nu Îi este ascuns. Nici eu nu înÅ£elegeam mai înainte cum SfinÅ£ii, locuito­rii cerului, pot vedea viaÅ£a noastră, dar când

Maica Domnului m-a vădit pentru păcate, am înÅ£eles că în Duhul Sfânt ei ne văd si cu­nosc întreagă viaÅ£a noastră.

SfinÅ£ii aud rugăciunile noastre si au de la Dumnezeu putere a ne ajuta. Aceasta o stie întreg neamul crestinesc.

ToÅ£i voiesc să aibă pace, dar nu stiu cum să o dobândească. Sufletul ce s-a dăruit voii lui Dumnezeu usor poartă toată durerea si boala, căci si în boală el se roagă si vede pre Dumnezeu: „Doamne, Tu vezi boala mea; Tu stii cât sunt eu de păcătos si de neputin­cios, ajută mie să rabd si să mulÅ£umesc bunătăÅ£ii Tale”. Åži Domnul usurează boala, si sufletul simte ajutorul lui Dumnezeu si este vesel înaintea lui Dumnezeu si mulÅ£umitor.

Dacă te ajunge vreo neputinÅ£ă, tu să gândesti: „Domnul îmi vede inima, si dacă Îi este bineplăcut, bine îmi va fi si mie, si celorlalÅ£i”, si asa sufletul pururea va fi în pace. Dar dacă cineva va cârti: „Asta nu-i asa, aia nu-i bine”, niciodată nu va avea pace în su­flet, măcar de ar si posti si mult s-ar ruga.

Domnul ne iubeste, si deci putem de ni­mic să nu ne temem, afară de păcat, căci din pricina păcatului se pierde harul, iar fără ha­rul lui Dumnezeu vrăjmasul vântură sufle­tul ca pe o frunză uscată sau ca fumul.

Cine poartă în sine pacea Duhului Sfânt o revarsă si asupra celorlalÅ£i; iar cine poar­tă în sine un duh rău, si asupra celorlalÅ£i îl revarsă.