Adaugat la: 1 Martie 2010 Ora: 15:14

NATHANAIL sau Întâlnirea cu Hristos (Ioan 1 ,43-51) Duminica Întâia din Post

Această Evanghelie ne surprinde prin faptul că nu are nicio legătură cu Postul şi nici cu victoria Ortodoxiei. Pentru aceasta din urmă, lipsa de legătură nu este de mirare deoarece tipicul bizantin este cu mult anterior secolului al IX-lea . Însă e poate de mirare că pericopa nu are nicio legătură cu Postul. Dar în tipicul răsăritean, se întâmplă adesea ca pericopele să nu aibă neapărat legătură cu timpul liturgic. 

 

Scena se petrece cu două zile după Teofanie şi este raportată numai de Sfântul Ioan, care a fost martor ocular, pentru că era un ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul[1]. A doua zi după Botezul lui Hristos, Ioan Botezătorul arată pe Iisus ucenicilor săi şi le spune „Iată Mielul lui Dumnezeu”, ceea ce înseamnă: iată pe Fiul lui Dumnezeu, pe Mesia, urmaţi-L. În ziua aceea, Andrei şi un alt ucenic întâlnesc pe Hristos, apoi Petru, datorită fratelui său Andrei (Ioan 1, 35-42).

Evanghelistul ne spune că „a doua zi”, adică la două zile după Teofanie, „Iisus a hotărât să meargă în Galileea”. Hristos a venit în Iudeea numai ca să fie botezat de către Ioan şi ca să arate lumii că este cu adevărat fiul lui Dumnezeu, Mesia, condiţie sine qua non pentru a fi crezut şi primit de către poporul Său, Israel[2]. Această revelaţie nu se putea face decât în Iudeea, pământ ales între Dumnezeu şi Om[3]. Dar Domnul nu întârzie: vrea să se întoarcă în Galileea pentru că se grăbeşte să anunţe „Vestea cea bună a Împărăţiei” şi să săvârşească mântuirea lumii.

Chiar înainte de a părăsi Iudeea, se petrece ceva important: ucenicii lui Ioan urmează pe Hristos. Drintre ei, într-adevăr, va alege Domnul pe primii Săi apostoli. Şi acest lucru se face printr-o serie de întâlniri suprinzătoare. Din momentul în care Dumnezeu S-a revelat, viaţa normală – viaţa nesupusă căderii – începe să reapară. O întâlnire este ceva extraordinar: este faptul că două persoane care nu se cunoşteau merg una către alta, se privesc, îşi vorbesc, se recunosc; dezbinarea lui Babel este deci nimicită.

Totuşi, trebuie remarcat că chemarea propriu-zisă a apostolilor nu are loc în acest moment, în Iudeea, ci în Galileea[4], cu excepţia lui Filip. Întâlnirea cu Hristos are loc în Iudeea, locul întâlnirii dintre Dumnezeu şi Om, dar chemarea lui Hristos către apostolat are loc în „Galileea neamurilor”, pământ al amestecului popoarelor, pentru că misiunea lui Hristos este universală: a venit să mântuiască pe toţi oamenii. Nu este deci nicio contradicţie între acest pasaj din Sfântul Ioan şi cele din evangheliile sinoptice care istorisesc chemarea primilor ucenici pe malul lacului Tiberiadei (Mt 4, 18-22, Marcu 1, 16-20, Luca 5, 1-11), şi în care de altfel Filip nu este pomenit.

Domnul întâlneşte mai întâi pe Filip, şi de îndată îi spune: „urmează-Mă”, ceea ce acesta face. Este taina alegerii dumnezeieşti. Dar Hristos nu spune acelaşi lucru lui Nathanail, deşi întâlnirea cu acesta este istorisită pe larg în Evanghelie. Am putea să ne întrebăm de ce? Nu există de ce: este libertatea lui Dumnezeu, şi atât.

Apoi Filip întâlneşte pe Nathanail, alt ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul. Ştiind că Nathanail este un evreu credincios şi cunoscător al Scripturilor, îi vorbeşte într-o limbă biblică: „Am găsit pe Cel despre care este scris în Legea lui Moise şi în Profeţi…” , care nu putea decât să atingă inima unui Evreu. Dar adaugă şi numele persoanei: „Iisus fiul lui Iosif din Nazaret”. Precizarea lui Filip, surprinzătoare[5], va fi o încercare pentru Nathanail. Cunoscând bine Scripturile, acesta are reacţia unui adevărat evreu: „Din Nazaret poate să iasă ceva bun?”. Toţi evreii credincioşi ştiau într-adevăr că Mesia trebuia să se nască în Iudeea, la Bethleem şi să fie fiu al lui David. Ce mare deziluzie pentru Nathanail! I se spune că a venit Mesia şi i se vorbeşte despre un mic sat pierdut în Galileea, Nazaret. Neîncrezător, răspunde cu ironie. Filip nu se descurajează – pentru că el a văzut pe Mesia şi ştie că spune adevărul - şi spune iarăşi frumoasa frază rostită de Hristos atunci când l-a chemat pe el, în ajun, şi care este un model în materie de misiune: „vino şi vezi” (Ioan 1, 39). Nu caut să te conving cu orice preţ şi te respect, dar vino cel puţin şi cercetează tu însuţi.

Atunci se petrece întâlnirea dintre Iisus şi Nathanail care este puternică şi frumoasă. Domnul nu-i lasă timp să deschidă gura: ştiind că Nathanail nu poate veni la El, merge El dintru început către Nathanail şi îi face o revelaţie personală: „Iată într-adevăr israelit întru care nu este vicleşug”. Ar fi putut să spună: locuiesc la Nazaret, dar m-am născut la Bethleem. Dar Dumnezeu nu are acest fel de relaţie cu noi, formală, intelectuală, raţională. Dumnezeu este viaţa şi are o relaţie vie cu oamenii: Cunoaşte pe fiecare om pe numele lui, căci i-a creat pe toţi. Iar relaţia Sa cu noi este directă, pentru că suntem din neamul Său, suntem copiii Săi.

Nathanail este uimit: „de unde mă cunoşti?”. Nu ne-am întâlnit niciodată, nu ne cunoaştem şi ştii totul despre mine. Domnul îi arată atunci o minune: „mai înainte să te cheme Filip, când erai sub smochin, te-am văzut”. Acest smochin desigur nu putea fi văzut de acolo de unde se afla Domnul, pentru ca Nathanail să înţeleagă bine minunea. Dar şi aceasta are un înţeles simbolic. Smochinul reprezintă legea[6]: a fi „sub smochin” înseamnă a fi sub Lege, care a fost dată de Dumnezeu lui Moise pentru a pregăti venirea lui Mesia. Nathanail nu se înşeală: într-o clipă se converteşte şi spune una dintre cele mai frumoase fraze din Evanghelie: „Rabbi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti împăratul lui Israel”. Ce mărturisire minunată a lui Hristos de către un evreu, de către un fiu al lui Israel! Nathanail era cu adevărat aşa cum Domnul spusese despre el: un israelitean integru, cinstit, care nu umblă cu jumătăţi de măsură. Mai întâi s-a îndoit, dar cinstit, fără răutate, din ascultare faţă de Lege. Dar de îndată ce Domnul i-a dat o „dovadă”  (care nu avea valoare decât pentru el însuşi,  adaptată lui) s-a schimbat pe loc, de îndată inima lui s-a deschis şi a mărturisit pe Mesia. Atitudinea lui Nathanail este cu totul diferită de cea a Fariseilor şi a preoţilor, care aveau posibilitatea să verifice că Iisus era Mesia, dar care au înşelat şi au minţit, din interes, pentru a-şi păstra puterea şi onorurile.

Aceasta este o învăţătură pentru noi. Integritatea este un scut duhovnicesc: ea îngăduie o cercetare interioară. Un om integru poate fi educat şi îndreptat: se poate schimba; dar nu un mincinos, care este prizonier al propriei minciuni. Dumnezeu răspunde mereu Omului când îndoiala lui este adevărată şi sinceră. Omul integru va sfârşi întotdeauna prin a afla adevărul: Dumnezeu i-o va arăta. Un om integru este deja pe calea asemănării cu Dumnezeu.

Şi faţă cu acest om care face spontan o profesiune de credinţă extraordinară (rabbi Ieshouah din Nazaret este, în momentul acela, perfect necunoscut!), Hristos face o revelaţie excepţională: „…veţi vedea Cerurile deschizându-se…”: Am venit să descopăr pe Dumnezeu, să deschid cerurile, să alung întunericul necreat, să dezvălui taina lui Dumnezeu unul în trei persoane… „şi îngerii lui Dumnezeu urcând şi coborând peste Fiul Omului”: aceasta înseamnă că Cel care s-a pogorât pe Pământ este acelaşi cu Cel care şade în Ceruri, cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt. Chiar în întruparea Sa, Fiul este înconjurat de cele nouă cete îngereşti, ca şi Tatăl şi Duhul. De aceea Hristos foloseşte expresia „Fiul Omului”, adică Cel care s-a întrupat.

Pr. Noël TANAZACQ (Paris)



[1]Probabil cel care îl însoţea pe Andrei, după exegeţi. A se vedea rândurile care urmează.

[2]Singur Dumnezeu putea să descopere că Iisus era Dumnezeu, şi singur Tatăl putea descoperi că era Fiul Său.

[3]În Iudeea, la Ierusalim, se află Templul „sălaşul lui Dumnezeu printre oameni”, chip al Împărăţiei cereşti.

[4]După postul de patruzeci de zile în pustie şi ispitirea Sa de către diavol, Iisus a părăsit Nazaretul şi a mers să locuiască în Capernaum, în regiunea cea mai romană a Galileei.

[5]Când Andrei a întâlnit pe Iisus în ajun, a spus pur şi simplu fratelui său Simon: „am găsit pe Mesia”.

[6]În literatura rabinică, smochinul reprezintă pomul cunoaşterii binelui şi răului. La Părinţii Bisericii, el reprezintă Legea sau Sinagoga.

 

Ultimele stiri
actualizate de doua ori pe saptamana

Din dragoste...

1 Noiembrie 2013

Un Festival luminos

1 Noiembrie 2013
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni