Unul dintre darurile cele mai mari date omului de Dumnezeu este libertatea.

Sfântul Apostol Pavel le spunea corintenilor că acolo „unde este Duhul Domnului, acolo este libertate” (II Cor. 3, 17), iar Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan ne spune că „Dumnezeu este iubire”

Omul păstrează darul libertăţii atâta vre­me cât caută duhul lui Hristos şi răspun­de afirmativ cererii Domnului: „Dă-mi, fi­ule, mie inima ta” (Pilde 23, 26). Însă nu putem să-I dăm Domnului inima noastră dacă nu ne iubim unii pe alţii, dacă ne con­siderăm mai buni decât aproapele, ne ju­decăm unul pe altul şi nu dorim ca toţi una să fim.

Grăitoare sunt cuvintele Sfântului Siluan Athonitul în acest sens, gânduri pe care acum, la început de post, vi le pun înainte pentru a medita la ele, ca nu cum­va să ne asemănăm şi noi fratelui mai mare din parabola Fiului risipitor, care, deşi a fost rugat de către Tatăl său să intre în Împărăţie şi să se bucure de întoarcerea fratelui său, folosindu-şi libertatea a spus: Eu nu vreau!

„L-am întrebat pe Stareţ: Cum poate ci­neva să iubească pe toţi? Şi unde poţi găsi o astfel de dragoste, ca să devii una cu toţi?

Stareţul a răspuns:

– Spre a deveni una cu toţi, precum spune Domnul, «ca toţi una să fie» (In 17, 21), nu avem nevoie să născocim ni­mic, toţi avem una si aceeaşi fire, si deci firesc ne-ar fi să iubim pe toţi; iar puterea de a iubi o dă Duhul Sfânt.

Puterea iubirii este mare şi biruitoare, dar nu până în sfârşit. În fiinţa omului este un anume domeniu unde până şi iubirii i se pune hotar, unde nici ea nu-şi atinge de­plinătatea stăpânirii. Ce poate fi aceasta? Libertatea.

Libertatea omului este cu adevărat re­ală, şi atât de mare, încât nici jerta lui Hristos Însuşi, nici jertfa tuturor celor ce au păşit pe urmele lui Hristos nu poate duce neapărat la biruiţă.

Domnul a zis: «Şi Eu, de Mă voi înăl­ţa de pre pământ (adică răs­tignit pe cruce), pre toţi voi trage la Mine» (In 12, 32­33). Astfel, dragostea lui Hristos nădăjduieşte să atra­gă pe toţi la sine, drept care înaintează până la iadul cel mai de jos. Dar până şi aces­tei desăvârşite iubiri şi de­săvârşite jertfe cineva – nu se ştie cine, şi de vor fi aceş­tia mulţi sau puţini iarăşi nu se ştie – poate răspunde prin respingere până şi în planul veciniciei, şi poate spune: Eu însă – nu vreau.” (Arhimandritul Sofronie, Cuviosul Siluan Athonitul, traducere din limba rusă de Ierom. Rafail (Noica), edi­tura Reîntregirea, Alba Iulia, 2009).

† Episcopul Timotei al Spaniei si Portugaliei