Este un fapt că Dumnezeu S-a făcut om, dar nu în sensul că S-a transformat în om, aşa cum uşor se poate crede, ci că S-a unit deplin cu firea umană, rămâ­nând şi ceea ce era mai înainte, adică Dumnezeu. În persoana Mântuitoru­lui Iisus Hristos, la naşterea Sa din Sfân­ta Fecioară Maria, cele două firi, ome­nească şi dumnezeiască, s-au unit pe vecie, într-un mod aparte, greu de pri­ceput minţii noastre: neamestecate, dar strâns unite, nedespărţite şi în acelaşi timp rămânând distincte, neîmpărţite, dar neschimbate, fără deosebire.

În tratatul său Despre Întruparea Cu­vântului,Sf. Atanasie cel Mare ne-a lăsat un cuvânt cât se poate de lămuritor şi uşor de înţeles privind natura omenească a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, zi­când: „Domnul Se îmbracă în trup şi Se face om, ca prin acest trup, Cuvântul să ne îndumnezeiască, să ne ia asupra Sa şi să ne dea Viaţa veşnică" .

Sf. Chiril al Alexandriei ne spune că Hristos „ne-a purtat pe toţi în trupul Său şi noi toţi suntem întru El” iar Sf. Ioan Damaschin completează zicând că „El (Hristos) a luat asupra Sa omul întreg şi S-a unit în întregime cu el, ca să-l mântuias­că întreg; căci ceea ce n-a luat, nu este tă­măduit”,

Sf. Apostol Pavel, în Epistola sa către Evrei, ne descoperă că ne facem „părtaşi ai lui Hristos numai dacă vom păstra te­meinic, până la urmă, începutul stării noas­tre întru El” ca astfel să fim „părtaşi dum­nezeieştii firi”,

Iată, foarte pe scurt, câteva învăţături despre importanţa capitală a întrupării Fi­ului lui Dumnezeu pentru mântuirea noas­tră şi despre importanţa rămânerii noastre în El. „Si aceasta este porunca Lui: să cre­dem întru numele lui Iisus Hristos, Fiul Său, şi să ne iubim unul pe altul, precum ne-a dat poruncă. Cel ce păzeşte porunci­le Lui rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu în el; şi prin aceasta cunoaştem că El ră­mâne în noi, din Duhul pe Care ni L-a dat”, ne spune Sf. Apostol Ioan.

Am văzut importanţa Întrupării Fi­ului lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră. Firesc ar fi să credem că Iisus S-a născut din necesitate, aşa cum in­terpretează unii teologi, însă nu s-a în­tâmplat aşa, ci S-a născut din iubire curată şi sinceră pentru noi, oamenii, o iubire cum numai Dumnezeu, Cel unul în fiinţă, dar întreit în Persoane, poate avea în mod absolut. Ei bine, la părtăşia acestei iubiri suntem chemaţi cu toţii în aceste zile de sărbătoare, de la mic la mare, fiecare cu puterea sa, sau chiar mărturisindu-ne cu sinceri­tate neputinţa de a iubi, căci şi aceas­ta este plăcut Domnului: să fim sin­ceri în neputinţa noastră şi să-I cerem ajutorul.

Pruncul Iisus a adus multă mângâ­iere Maicii Sale, dreptului Iosif, păs­torilor, magilor şi credem că această iubire lină, duioasă, plină de emoţia, drăgălăşenia şi nevinovăţia specifice, prezentă la naşterea pruncului Iisus, ni se împărtăşeşte, azi, din plin şi nouă.

Să ştiţi că Hristos Domnul S-a în­trupat cu scopul de a ne face părtaşi cu Dumnezeu prin har, să devenim fii ai Săi şi să-L moştenim în toată bogă­ţia Sa. Naşterea Celui pe care Îl sărbă­torim astăzi nu este o naştere oareca­re, ci este naşterea lui Dumnezeu ca om. El a venit să aducă „pe pământ pace, între oameni bunăvoire”, aşa cum au vestit îngerii păstorilor, la naşterea Sa. Acelaşi mesaj, al păcii şi al bucuri­ei, ni-l transmite astăzi şi nouă, celor care Îl primim să Se nască în suflete­le noastre. Nu vă îngroziţi de războa­ie sau de zvonuri aducătoare de moar­te. Trăim vremuri tulburi. Toate acestea vin pentru ca să ne convingem şi mai mult că scăparea noastră este numai Hristos şi că pacea care este atât de vulnerabilă în lume trebuie să o căutăm numai la Dumnezeu. Doar la El o vom afla deplin şi nimeni nu o va lua de la noi.

Fie ca Izvorul păcii, Hristos-Domnul, să aducă pace şi în sufletele noas­tre, pentru ca în pace şi în lumină, plini de harul lui Dumnezeu şi cu bucurie să petrecem sărbătorile Crăciunului şi să găsim mereu puterea şi curajul de a-I mulţumi pentru bunătatea şi dra­gostea Sa.