Sfântul Ilie Spileotul, 11 septembrie

Primind de la Dumnezeu vestire despre năvălirea apropiată a sarazinilor, cei doi sfinÅ£i au plecat în Grecia, la fel ca alÅ£i sfinÅ£i din acel Å£inut, ÅŸi s-au oprit la Patras, unde au vieÅ£uit opt ani într-un turn. Acolo au ajuns să fie cunoscuÅ£i atât pentru nevoinÅ£ele lor, cât ÅŸi pentru minunile pe care le făceau. Plecând sarazinii din meleagurile lor, sfinÅ£ii Arsenie ÅŸi Ilie au hotărât să se întoarcă în Calabria. AjunÅŸi în sihăstria lor, s-au legat duhovniceÅŸte de alÅ£i doi nevoitori care întemeiaseră o mănăstire în apropiere, sfinÅ£ii Daniil ÅŸi Ilie din Sicilia (pomeniÅ£i la 17 august). Ilie din Sikelia, care primise darul prorociei, i-a vestit lui Arsenie că avea să moară în scurtă vreme ÅŸi l-a sfătuit pe Daniil să-l aÅŸeze pe Ilie Spileotul igumen în obÅŸtea lor. AÅŸadar, înainte de a muri, sfântul Arsenie l-a chemat pe sfântul Ilie la căpătâi pentru a-i da ultimele poveÅ£e, apoi a adormit în pace (904). Mai apoi, la moartea Sfântului Ilie din Sicilia, sfântul Ilie Spileotul a fost chemat de sfântul Daniil. Dar, ajuns la poarta mănăstirii, a găsit-o încuiată, căci Daniil voia să-l pună la încercare. A aÅŸteptat, fără să se-mpotrivească, până seara, când monahii l-au primit cu bucurie, ca pe un adevărat monah ce a dobândit darul răbdării.

Apoi, vreme de câteva luni, sfântul Ilie a vieÅ£uit singur într-o peÅŸteră, ca un serafim arzând de dumnezeiască iubire, până în ziua în care a văzut în vis un roi de albine ce zburau deasupra capului său. El le-a adunat într-un chiup ÅŸi le-a aÅŸezat într-o grădină minunată, plină de flori. Când s-a trezit, a înÅ£eles că Dumnezeu îi spunea să primească fraÅ£i ÅŸi să le arate drumul spre ÎmpărăÅ£ia Cerurilor. Numărul ucenicilor a crescut în scurtă vreme, astfel încât peÅŸtera a devenit neîncăpătoare. Mai apoi, au descoperit o peÅŸteră foarte mare unde au întemeiat o mănăstire ÅŸi o biserică, având hramul SfinÅ£ilor Apostoli Petru ÅŸi Pavel. În peÅŸterile dimprejurul acesteia au vieÅ£uit mulÅ£i monahi care urmau întru toate viaÅ£a sfântului Ilie. Omul lui Dumnezeu îi povăÅ£uia să zdrobească momelile vicleanului ÅŸi îi ajuta în toate cu harul lui Dumnezeu de care se bucura. Uneori sfântul Ilie îi apăra, chiar nefiind de faÅ£ă, pe monahii care aveau greutăÅ£i; alteori le vestea greÅŸalele, iar când ei îi urmau sfatul, totul se făcea uÅŸor ÅŸi puteau împlini ascultări ce păreau mai presus de puterile omeneÅŸti. Sfântul Ilie a tămăduit mulÅ£i bolnavi, a scos duhurile viclene ÅŸi a ajutat pe oamenii din satele dimprejur să ducă o viaÅ£ă bineplăcută lui Dumnezeu.

Ajuns la o vârstă înaintată, după ce ÅŸi-a vestit timp de un an sfârÅŸitul, a mers să se închine la mormântul sfântului Ilie din Sicilia ÅŸi, întorcându-se, a tuns în monahism mulÅ£i fraÅ£i, apoi s-a retras într-o peÅŸteră. După 25 de zile de suferinÅ£ă în singurătate ÅŸi-a dat sufletul Domnului, în anul 960,  în 11 septembrie, la vârsta de 96 de ani, de faÅ£ă fiind episcopul ÅŸi mulÅ£i credincioÅŸi.

Multe minuni a făcut sfântul Ilie în timpul vieÅ£ii ÅŸi după trecerea lui la Domnul. Cuviosul Luca, un ucenic de-al sfântului Ilie, povestea că, odată, a fost trimis de sfântul părinte, împreună cu monahul Vitalie, într-o localitate numită Sant’Agata. În drumul de întorcere spre mănăstire, un urs s-a repezit la el ÅŸi l-a lăsat aproape mort. Vitalie l-a pus pe calul lui ÅŸi l-a dus la mănăstire. Văzându-l, sfântul Ilie l-a însemnat cu semnul sfintei cruci, s-a rugat pentru el ÅŸi cuviosul Luca s-a vindecat în câteva zile.

Lângă Mesobiano era o localitate numită Asfaladeo. Acolo locuia preotul Epifanie, care se ocupa, în ascuns, cu vrăjitoria. Dar Dumnezeu nu l-a lăsat să-ÅŸi piardă sufletul ÅŸi i-a dat gândul să se mărturisească sfântului Ilie. După mărturisire, sfântul Ilie l-a lovit uÅŸor peste cap ÅŸi i-a zis: „Promite-mi că nu vei mai fi atras de aceste fapte urâte.” Åži a văzut sfântul că a ieÅŸit din gura preotului un corb, iar preotul a urmat apoi calea plăcută Domnului ÅŸi s-a ferit de duhurile necurate.

Într-o bună zi, a venit la sfântul Ilie un tată cu fiul său; acesta avea gura ÅŸi ochii deformaÅ£i ÅŸi-i tremurau continuu. Sfântul l-a luat în braÅ£e pe copil, l-a însemnat cu semnul sfintei cruci ÅŸi a zis: „Uite, nu eÅŸti bolnav.” Gura ÅŸi ochii s-au vindecat pe loc ÅŸi au încetat să mai tremure.

Monahul Ioan de la Ierusalim, care era pe atunci arhondarul mănăstirii, a fost trimis odată la Reggio, pentru nevoile mănăstirii. Fiind toată ziua ocupat cu treburi  ÅŸi având mintea obosită de atâtea socoteli, la sfârÅŸitul zilei s-a gândit: „Oare aÅŸa mă voi mântui?”  Adormind el, l-a văzut pe sfântul Ilie în vis având capul tăiat ÅŸi curgându-i mult sânge, iar sfântul îi spunea: „Nu vezi că pentru voi am pierdut sânge? AscultaÅ£i de stareÅ£ii voÅŸtri ÅŸi fiÅ£i supuÅŸi, pentru că ei veghează pentru sufletele voastre.”

Când a izbucnit un incendiu în localitatea Caveri, care a distrus munÅ£i ÅŸi păduri, un preot din acea zonă s-a suit pe acoperiÅŸul casei ÅŸi a început să-i ceară ajutorul sfântului Ilie. Atunci, focul a mistuit tot ce se găsea în urul casei, dar n-a atins casa preotului ÅŸi pe cei care locuiau într-însa.

Sfântul Ilie spunea că o adevărată minune este atunci când rabzi cu bărbăÅ£ie prigoane ÅŸi dispreÅ£ul oamenilor, când stai departe de plăcerile trupului care războiesc apoi sufletul, când te nevoieÅŸti răbdând foamea, frigul, setea ÅŸi sărăcia hainelor, pentru ca omul să poată primi Duhul Sfânt. Spunea că e nevoie să-Å£i tai voia proprie ÅŸi că cei care unesc renunÅ£area la sine ÅŸi împlinirea voii proprii săvârÅŸesc adulter.

Odată, când arabii au atacat mănăstirea, s-a deschis deodată în faÅ£a lor o prăpastie adâncă ÅŸi n-au mai putut face un pas. CuprinÅŸi de frică, arabii au făcut cale întoarsă ÅŸi rugăciunile sfântului Ilie au mai scăpat încă o dată frăÅ£ia de atacatori.

După mutarea la ceruri a sfântului Ilie, Dumnezeu a arătat lumii sfinÅ£enia lui, prin minunile care au continuat să se împlinească pentru rugăciunile sfântului. Un preot numit Petru a luat bastonul sfântului Ilie ÅŸi l-a dus în Å£ara sa. După ce l-a spălat cu apă, a atins cu el un paralitic, Niceta, ÅŸi acesta s-a vindecat îndată de boala sa.

Teodor din Melicucca avea soÅ£ia demonizată. Cu teamă ÅŸi credinÅ£ă a atins mormântul sfântului ÅŸi îndată duhul cel rău a ieÅŸit din bolnavă.

O fată din Bruzzano era oarbă; mama ÅŸi unchiul ei au dus-o la mănăstirea unde era mormântul sfântului Ilie ÅŸi au apropiat-o de mormânt. I-a apărut atunci sfântul care i-a spălat ochii ÅŸi îndată copila a început să vadă.

Pentru rugăciunile Sfântului Ilie, Doamne Iisuse Hristoase, mântuiește sufletele noastre, Amin!