Metoda noastră: psihologică sau duhovnicească?

Cum am ajuns eu aici? Îndrumată de marele meu maestru: dure­rea. Am suferit mult ÅŸi, de la un anumit moment dat, cu mult folos. Acest folos a izbucnit în viaÅ£a mea când Domnul mi-a oferit un mare dar: mi-a dat să gust din durerea Lui pentru omul aflat în durere. Trăirea a durat doar câteva momente, dar a fost ceva ce nu se poate uita ÅŸi care mi-a schimbat viaÅ£a fundamental ÅŸi defi­nitiv. De atunci am devenit, cu multă nevred­nicie, sluga acestei dureri, dar ÅŸi beneficiara mângâierii dumnezeieÅŸti care vine doar prin acceptarea ei atât ca loc de întâlnire cu Dom­nul, cât ÅŸi ca vas de primire a Milostivirii Lui. AÅŸa s-a născut, treptat, metoda mea, pe care o folosim acum în activităÅ£ile noastre. Pute­rea acestei metode constă în folosirea puterii necreate a Domnului (harul) obÅ£inută prin Sfintele Taine, păstrată prin lucrarea porunci­lor după putinÅ£ă, dar ÅŸi, mai ales, activată prin invocarea efectivă a PrezenÅ£ei ÅŸi Milostivirii Sale în chiar durerea simÅ£ită. Concret: în loc să căutăm mijloace de evadare sau de ne-simÅ£ire a durerii – trupeÅŸti sau sufleteÅŸti – alegem s-o acceptăm, să-i ascul­tăm „glasul” ÅŸi s-o ofe­rim Domnului, che­mând Sfântul Său Nume în ea. Prin dure­rea trăită astfel intrăm în mila Domnului.

De fapt, această metodă a pornit de la metoda PărinÅ£ilor filo- calici care ne învaÅ£ă efectiv să conlucrăm cu Harul prin rugăciu­nea Numelui Domnului, prin invocarea PrezenÅ£ei Sale personale în viaÅ£a noastră. Aici, însă, am întâmpinat o mare problemă: mulÅ£i dintre cei care ni se adresează consideră că „viaÅ£a noastră” este „povestea vieÅ£ii noastre”, adică semnificaÅ£ia pe care o dăm noi, după mo­delul celor din jur, evenimentelor vieÅ£ii. Or, viaÅ£a noastră nu este o telenovelă, nu este colecÅ£ia de ÅŸtiri despre ce ni se întâmplă, ci mi­racolul viu al miÅŸcării ÅŸi manifestării puterilor noastre sufleteÅŸti în trupul nostru, acum ÅŸi cli­pă de clipă. Aceste miÅŸcări ÅŸi manifestări, me­reu schimbătoare, mereu noi, sunt, în acelaÅŸi timp, într-o coerenÅ£ă ÅŸi o interdependenÅ£ă ulu­itoare cu implicaÅ£ii incredibile pentru calita­tea vieÅ£ii noastre ca „poveste”. Fără cunoaÅŸterea ÅŸi asumarea personală a acestui „viu” din noi rămânem „formataÅ£i”, cum spune Părintele Rafail Noica, rămânem robii programelor moÅŸtenite sau dobândite de la „lumea aceas­ta” ÅŸi nu ne oferim „pe noi înÅŸine” Domnului ÅŸi nici „toată viaÅ£a noastră”.

Ca să ieÅŸim din acest impas ne ajută PărinÅ£ii filocalici. Ei au avut ÅŸi ne-au transmis o minu­nată „ÅŸtiinÅ£ă a sufletului” ca vas al Dumnezeului Celui Viu, exprimată în limbajul biblic îmbogăÅ£it ÅŸi „adecvat” vremii lor prin folosi­rea conceptelor (nu ÅŸi a duhului) filozofiei greceÅŸti. Numai că astăzi acest limbaj poate fi greu receptat. E nevoie de multă rugăciune ÅŸi de o intrare în duhul PărinÅ£ilor.

Åži totuÅŸi există soluÅ£ii, pentru că duhul PărinÅ£ilor filocalici este chiar lucrarea Duhului Sfânt, viu ÅŸi lucrător ÅŸi astăzi în Biserica Sa. El, Duhul Sfânt, Darul Mântuitorului, poate fo­losi, pentru a-l „învăÅ£a toate” pe omul care ca­ută Adevărul, orice mijloc omenesc (ba chiar dobitocesc, dacă ne amintim de măgăriÅ£a lui Valaam) dacă acesta alege să fie credincios ÅŸi nu necredincios.

AÅŸa am ajuns noi, prin rugăciune ÅŸi îndrumare de la PărinÅ£i, să ne deschidem informaÅ£iilor oferite de ÅŸtiinÅ£ele academice seculare: psihologie, neuroÅŸtiinÅ£ă, biologie celulară, biochimie, fiziologie etc. Pentru o mai bună cunoaÅŸtere, atât a ceea ce este viaÅ£a în realitatea ei vie, biologică, cât ÅŸi a „vasului de lut” în care se trăieÅŸte ÅŸi se manifestă. Această cunoaÅŸtere ne ajută să descoperim că omului nu-i este suficientă această viaÅ£ă, că el nu este „isprăvit” prin naÅŸterea din trup, că vine pe lume fără a avea în sine, ca anima­lul sau planta, „instrucÅ£iuni de folosire a vieÅ£ii” ÅŸi că are nevoie să înveÅ£e să-ÅŸi trăiască viaÅ£a ca om. AÅŸa descoperim că cei ce ne dau viaÅ£a pământească ÅŸi ne cresc în această lume ne oferă doar programe de supravieÅ£uire. AÅŸa ajungem să descoperim că adevărata noas­tră viaÅ£ă se cere întregită cu ceva infinit, după măsura setei noastre infinite de viaÅ£ă ÅŸi a dorului nostru infinit de fericire. AÅŸa ajun­gem să înÅ£elegem ce este ÅŸi de ce ne trebuie „suflarea de viaÅ£ă făcătoare” a lui Dumnezeu. AÅŸa descoperim că nu suntem oameni dacă viaÅ£a noastră nu este altoită în Hristos Dom­nul, adevărata noastră viaÅ£ă. AÅŸa dobândim, nu niÅŸte „instrucÅ£iuni automate, înnăscute” de vieÅ£uire, ci o ÅŸtiinÅ£ă ÅŸi o artă de a fi vii în Cel Viu. Åži toate aceste minuni le învăÅ£ăm chemând ÅŸi primind pe Domnul în cele mai simple gesturi ÅŸi acte ale vieÅ£ii de zi cu zi. Ale vieÅ£ii trăite conÅŸtient ÅŸi responsabil.

AÅŸa descoperim pe viu că sufletul ÅŸi tru­pul nostru sunt o alcătuire minunată pe care o folosim greÅŸit căutând în ea, în limitele ei de creatură, împlinirea dorului infinit de bine, fru­mos ÅŸi fericire.

AÅŸadar, metoda noastră, care e încă în fa­cere, este, de fapt, pocăinÅ£a, adică o reorientare ÅŸi o deschidere a puterilor ÅŸi constituÅ£iei noastre create către Dumnezeu pentru a pri­mi de la El puterea ÅŸi ÅŸtiinÅ£a de a fi oameni, de a învăÅ£a să dobândim viaÅ£a pentru care am fost creaÅ£i.

AÅŸa să ne ajute Dumnezeu!