1. De ce nu îngenunchem în perioada de prăznuire dintre Învierea Domnului şi Pogorârea Sfântului Duh?

Bucuria Învierii lui Hristosîl ridică pe creştin din poziţia de îngenuncheat şi îl aşază în poziţie verticală (în picioare). Tradiţia Bisericii a găsit potrivit ca în perioada cuprinsă între Paşti şi Cincizecime, acesta fiind un timp liturgic pătruns de bucuria Învierii Domnului şi de nădejdea Învierii tuturor, toate rugăciunile să fie făcute stând în picioare. Trăirea în duhul Învierii a fost întărită prin canonul 20 al Sinodului I Ecumenic astfel: „Deoarece sunt unii care îngenunchează Duminica şi în zilele Cincizecimii (perioda Penticostarului), pentru ca toate să se păzească la fel în fiecare parohie, Sfântului Sinod i s-a  părut (a hotărât) ca rugăciunile să fie aduse lui Dumnezeu stând ei în picioare”. Tradiţia liturgică a Bisericii întăreşte aceasta prin rânduiala Vecerniei plecării genunchilor din seara (sau după-amiaza) praznicului Pogorârii Sfântului Duh.

2. De ce Domnul S-a înălţat la cer?

Încă de la Schimbarea la Faţă a Domnului în muntele Taborului, moment şi praznic în care Mântuitorul a arătat omenirii prin cei trei Apostoli prezenţi slava Sa „pe cât li se putea”, întreaga umanitate îşi exprimă prin cuvintele Sfântului Petru dorinţa ca Învăţătorul să rămână mereu cu noi aici, „neştiind ce spune...” (Lc 9, 33). Aceeaşi dorinţă, dar şi amărăciune, au simţit-o Apostolii la Înălţarea Domnului, căci credeau că-L vor avea pe Hristos mereu cu ei şi totuşi El pleca, iar ei priveau în gol „pe când El mergea la cer” (FA 1, 10).

Scopul Înălţării Domnului la cer se descoperă în Pogorârea Sfântului Duh, când ucenicii au ajuns să îşi aducă aminte de cuvintele Domnului când a venit ceasul lor (cf. In 16, 4), adică: „Vă este de folos să mă duc Eu, căci dacă nu Mă voi duce, Mângâietorul nu va veni la voi, iar dacă Mă voi duce Îl voi trimite la voi” (In 16, 7). Taina Înălţării Domnului stă în posibilitatea trăirii noastre cu El prin Sfântul Duh în toată vremea şi în tot locul. 

3. De ce Pogorârea Sfântului Duh se mai numeşte şi Cincizecime sau Rusalii?

Praznicul Pogorârii Sfântului Duh poartă numele de Cincizecime pentru că se sărbătoreşte la cincizeci de zile după Învierea Domnului. Denumirea propriu-zisă îşi are originea în limba greacă, în cuvântul Πεντηκοστή (a cincizecea zi), tradus în latină ca Pentecostes,şi apoi preluat de limbile neolatine precum franceza – Pentecôte, italiana – Penticoste. Din aceeaşi rădăcină vine şi termenul Penticostar (perioada Penticostarului)în limba română.   

Duminica Cincizecimii mai are şi denumirea de Rusalii,din latinescul Rosalia (roză sau trandafir). Sensul acestei denumiri se regăseşte în sărbătoarea evreiască a roadelor pământului și a primirii tablelor Legii de către Moise, numită în Vechiul Testament „Sărbătoarea Săptămânilor” (Is 34, 22; Lv 23, 15). Preluarea denumirii de Rusalii pentru praznicul Pogorârii Sfântului Duh se explică prin faptul că momentul istoric al Cincizecimii a coincis cu Sărbătoarea Săptămânilor la evrei – ceea ce romanii numeau Rusalii (FA 2, 1-11).