Mâinile salvatoare

publicat in Pagina copiilor pe 10 Aprilie 2016, 04:07

William era un bărbat care nu cre­dea în existenÅ£a lui Dumnezeu.

Într-una din zile, în satul său, se produ­se un accident cutremurător. Casa unei bă­trâne s-a incendiat cu totul. Au reuÅŸit să o scoată pe biata bătrână în viaÅ£ă, chiar dacă sufocată de fum. Cei de faÅ£ă s-au îngrozit auzind strigătele îndurerate ale unui copil. Era micul Dickey, orfan ÅŸi nepot al bătrânei. Flăcările l-au trezit ÅŸi el s-a apropiat de fe­reastra de la ultimul etaj. ToÅ£i erau copleÅŸiÅ£i căci ÅŸtiau ce urma să i se întâmple copilului. Dintr-o dată, William fugi către casă, se co­coÅ£ă pe o Å£eavă de fier ÅŸi luă copilul în braÅ£e. Coborî Å£inându-l pe copil în mâna dreaptă, în timp ce cu stânga se sprijinea. ReuÅŸi să pună piciorul pe pământ în aplauzele celor prezenÅ£i exact în momentul în care zidul se prăbuÅŸea. Dickey n-a păÅ£it nimic, dar mâna lui William care se sprijinise de Å£eava încinsă a suferit o arsură gravă. În cele din urmă i s-a vindecat, dar a rămas cu o cicatrice care avea să-l însoÅ£ească toată viaÅ£a.

Din păcate, biata bătrână plecă în scurt timp la Domnul. Problema acum era ce se va alege de Dickey. James Lovatt, o persoa­nă foarte respectabilă, a cerut să i se îngă­duie să-l înfieze, căci el ÅŸi soÅ£ia lui îÅŸi doreau mult un copil. Spre uimirea tuturor, William făcu ÅŸi el o cerere. Era greu de hotărât între cei doi. A fost convocată o comisie pentru asta. Un membru al comisiei spuse: „Este impresionant că atât Lovatt cât si William se oferă să-l înfieze pe micul orfan, dar sunt în mare cumpănă asupra deciziei: cui să i-l încredinÅ£ăm? William, care i-a salvat viaÅ£a, are mai mult drept, dar Lovatt este căsăto­rit si este nevoie ca de copil să aibă grijă o femeie",Un alt membru spuse: „Un om cu convingeri atee precum William nu poate fi cel mai indicat pentru îngrijirea copilului; în timp ce Lovatt si soÅ£ia lui sunt credincioÅŸi amândoi si-l vor educa asa cum se cuvine".

„Îi vom asculta pe cei interesaÅ£i, să auzim cum vor pleda în favoarea lor- spuse comi­sia -, iar după aceea vom supune la vot". Domnul Lovatt luă cuvântul: „De curând so­Å£ia mea ÅŸi cu mine am pierdut un copil ÅŸi cre­dem că acest băieÅ£el ar putea umple golul rămas. Vom face tot ce ne va sta în putinÅ£ă pentru a-l creÅŸte pe căile Domnului". „Bine, domnule Lovatt. Acum domnul William". „Eu am un singur argument, domnule, ÅŸi este acesta",răspunse William calm în timp ce îÅŸi dădea jos faÅŸa de pe mâna stângă ÅŸi ridica braÅ£ul rănit ÅŸi cicatrizat. Se înstăpâni o liniÅŸte pentru câteva clipe în întreaga sală ÅŸi ochii unora se înceÅ£oÅŸară. Avea dreptul asupra băiatului deoarece suferise pentru el. Când s-a ajuns la vot, majoritatea votă în favoarea lui William.

Astfel începu o nouă perioadă pentru William. Era un tată bun micuÅ£ului orfan, revărsând asupra făpturii pe care o salvase toată blândeÅ£ea de care era în starea firea lui. Dickey era un băiat isteÅ£ ÅŸi curând răs­punse pregătirii pe care i-o oferea bine­făcătorul său. Îl adora cu toată ardoarea inimioarei sale. ÎÅŸi amintea cum „tăticul" îl salvase din incendiu ÅŸi cum îl „revendica" în numele mâinii atât de teribil devorate de flăcările iubirii sale. Se înduioÅŸa până la la­crimi ÅŸi mângâia mâna cicatrizată.

Într-o vară, în sat avu loc o expoziÅ£ie de pictură ÅŸi William îl duse pe Dickey să o vadă. Băiatul se arătă foarte interesat de tablouri si de poveÅŸtile pe care tăticul i le spunea legat de fiecare dintre ele. Pictura care l-a impresionat cel mai mult a fost una în care Domnul îl dojenea pe Toma, imagine la baza căreia se puteau citi cuvintele: „Adu degetul tău încoace ÅŸi vezi mâinile Mele" (Ioan 20, 27). AjunÅŸi acasă, Dickey îÅŸi amin­ti de cuvintele ce însoÅ£eau pictura ÅŸi spuse: „Te rog, tată, spune-mi povestea acestui ta­blou". „Nu, această poveste nu!". „Dar de ce nu, tată?".„Pentru că e o poveste pe care n-o cred'. „Oh, nu face nimic, replică Dick­ey; tu nu crezi povestea cu Jack biruitorul de uriaÅŸi si cu toate astea este una dintre preferatele mele. Hai, spune-mi povestea tabloului, te rog, tată".

AÅŸa stând lucrurile, William i-a spus po­vestea, care i-a plăcut mult copilului: „Este la fel ca povestea noastră, tată, zise copilul. Când soÅ£ii Lovatt voiau să mă înfieze tu le-ai arătat mâna. Poate că atunci când Toma a văzut cicatricile pe mâinile lui lisus a simÅ£it că îi aparÅ£inea". „Probabil",răspunse Willi­am. „lisus părea atât de trist, că eu cred că s-a întristat pentru că Toma nu credea. Ce rău, nu-i aÅŸa?, după ce că lisus murise pen­tru el".William nu răspunse nimic ÅŸi Dickey continuă: „AÅŸ fi fost foarte rău dacă m-aÅŸ fi comportat aÅŸa, atunci când mi-au povestit despre tine ÅŸi despre foc ÅŸi aÅŸ fi spus că nu cred că ai fi făcut aceasta; nu-i aÅŸa, tată?". „De-ajuns, nu vreau să mai aud despre po­vestea asta, fiule". „Dar Toma l-a iubit pe lisus după aceea, aÅŸa cum eu te iubesc pe tine. Când văd sărmana ta mână, te iubesc mai presus de orice pe lumea asta".

Obosit de pe-acum, Dickey adormi. Dar tatăl său nu-ÅŸi găsea deloc liniÅŸtea, gândin- du-se la tabloul pe care-l văzuse ÅŸi la acel chip trist care-l privea de pe perete. Visă scena în care el ÅŸi Lovatt îÅŸi disputau copilul. Când arăta mâna cicatrizată, copilul fugea. O senzaÅ£ie amară de nedreptate îi invada inima. La început, nu se lăsă copleÅŸit de ea, dar iubirea sa pentru Dickey i-a înmuiat inima. William nu putea să nu constate că argumentul pe care-l folosise pentru a-l câÅŸ­tiga pe Dickey i se întorcea împotrivă atunci când refuza dreptul acelor mâini cicatriza­te ÅŸi rănite pentru el. Åži când se gândea la recunoÅŸtinÅ£a înflăcărată pe care o arătase acea făptură pentru faptul că tatăl adoptiv îl salvase, William se simÅ£i mărunt alături de copil.

Cu ti mpul, inima lui William deveni ca aceea a unui copil. Citind Sfânta Scriptură, descoperi că aÅŸa precum Dickey îi aparÅ£inea lui, ÅŸi el era al acelui Salvator, lisus Hristos, care fusese rănit pentru păcatele lui.