Adaugat la: 1 Decembrie 2009 Ora: 15:14

CRĂCIUNUL - Un prunc printre dobitoacele necuvântătoare sau Să ne hrănim cu nutreţul dumnezeiesc

Termenul Noël vine în limba franceză din « natalis », naştere (sub-înţeles: a unui copil) (În română se presupune că termenul de Crăciun vine din lat. Creationem, creaţie, facere - n. trad.). Sărbătoarea de Crăciun gravitează în jurul unui prunc, a naşterii unui prunc. Dar Evanghelia este extrem de discretă cu privire la acest eveniment: un verset la Sf. Luca (Lc 2, 7), singurul evanghelist care istoriseşte naşterea lui Hristos, şi o jumătate de verset la Sf. Matei (Mat.1, 25b) care istoriseşte numai închinarea Magilor. Iar conţinutul teologic al acestei sărbători scapă aproape pe de-a-ntregul lumii, căci este vorba despre un eveniment exlusiv creştin, de neînţeles pentru păgâni şi pentru atei, spre deosebire de sărbătoarea Paştelui care este universală, pentru că toţi oamenii au de înfruntat moartea.

 

Hristos ar fi putut să apară pe pământ într-un trup de adult, nu avea nevoie de o maică pe pământ, căci nimic nu este cu neputinţă la Dumnezeu. Dar Sfatul cel Mare dumnezeiesc – Dumnezeiasca Treime – a ales altfel. Dumnezeu a vrut să vină pe pământ în chip de prunc, şi să se nască dintr-o femeie ca toţi oamenii. Un Dumnezeu-prunc ! Ce taină străină ! Acest fapt în sine este un ocean de teologie, în care va trebui să intrăm.

Când un copil se naşte într-o familie, toată lumea se minunează, pentru că un copil reprezintă viaţa, viitorul. Devine centrul familiei şi al casei. Şi este îngrijit pentru a creşte, pentru că un copil nu e menit să rămână copil : el este o făgăduinţă. Totul se găseşte în el, nimic nu va fi adăugat, dar totul este mic, este sămânţă. Trebuie să crească, trupul să crească iar sufletul să se trezească. Un copil este pe de-a-ntregul dependent, este de o slăbiciune desăvârşită : dacă nu este îngrijit, moare.

Aceasta este şi realitatea duhovnicească dintre Pruncul Iisus şi noi. Hristos, Lumina lumii, a venit în întunericul acestei lumi căzute iar « lumea nu L-a cunoscut; a venit în casa Sa, dar ai Săi nu L-au primit »[1]. Într-adevăr, Evanghelia ne arată că nu era loc pentru ei în casa de oaspeţi de la Betleem. Şi totuşi, aceşti bieţi oameni erau osteniţi de drum lung. Maria era o tânără însărcinată[2], aproape de ceasul ei, Iosif era un bătrân. Evreii credincioşi de la Betleem aveau prea multe griji « importante » pentru a se îngriji de aceşti oameni, nişte galileeni, Evrei de mâna a doua … Poate pregăteau sărbătoarea de Hannukah,  dacă este adevărat că Hristos s-a născut la solstiţiul de iarnă, ceea ce nu putem şti.

Pruncul-Dumnezeu nu va fi primit de oameni. Va fi primit de întreaga Fire : cele trei regnuri Îl întâmpină: cel mineral (peştera), cel vegetal (paiele) şi cel animal (boul şi măgarul). Să ne amintim de ce a răspuns Hristos preoţilor înfuriaţi de osanalele copiilor din ziua de Florii : « dacă aceştia vor tăcea, pietrele vor striga» . La Crăciun, vedem întreaga Fire strigându-şi admiraţia pentru Pruncul-Dumnezeu, fiindcă oamenii au tăcut.

Peştera, e adevărat, nu este pomenită în Evanghelie : Tradiţia ne vorbeşte despre ea. Dar Evanghelia ne lasă să înţelegem că Maria şi Iosif sunt în « natură », natura cosmică. Iar noi ştim că în Iudeea era obiceiul de a se folosi peşterile naturale ca grajduri. O peşteră este un loc întunecos, neprimitor, trist şi adesea periculos (sunt şerpi, şobolani, scorpioni…). Această peşteră simbolizează inima omului – locul ascuns prin excelenţă – : este inima omului fără de Dumnezeu. Omul a fost alungat din Rai pentru că a alungat pe Dumnezeu din templul inimii sale. Hristos a venit să Se nască în peştera inimii noastre, în acest adânc care este fiinţa noastră interioară, unde este şi conştient şi inconştient[3]. Vine în această inimă întunecoasă şi nemulţumitoare, dar vine mic ca un prunc, pentru a nu ne înfricoşa, spre deosebire de Paşte când va coborî în peştera Iadului, ca adult, pentru a aduce triumful puterii Sale dumnezeieşti, căci aceasta este victoria luptei Sale împotriva morţii.

Astăzi, la Crăciun, Hristos vine în noi, ca prunc, pentru ca noi să ne îngrijim de El. Ne spune: nu-ţi fie teamă, nu sunt decât un prunc, nu te pot răni; primeşte-Mă, ia-Mă în braţe, iubeşte-Mă cum te iubesc şi Eu.

Dacă ne îngrijim de El, va putea să crească în noi şi ne va putea preschimba. Peştera inimii noastre va deveni mai puţin întunecoasă şi se va preschimba încetul cu încetul în Templu dumezeiesc, în cămară de nuntă. Dacă nu-L primim, dacă nu ne îngrijim de El, va muri, adică va dispărea din ochii noştri, căci un copil nu se poate impune : este slab ontologic. Doar Sfântul Duh va continua să geamă în noi după Dumnezeu, însă lăsându-ne liberi.

Dar nu numai peştera este plină de simboluri. În această peşteră, sunt animale. Evanghelia ne pomeneşte de iesle, adică de un jgheab din care mănâncă animalele, plină de paie, adică de fân. Iar animalele se găsesc aici pentru că este noapte (evenimetul a avut loc noaptea, căci Păstorii îşi păzeau turmele[4]). Tradiţia ne vorbeşte despre bou şi despre măgar, deoarece sunt cele două animale pomenite de Isaia atunci când mânia Domnului s-a stârnit împotriva poporului Său[5], cu opt veacuri înainte de Crăciun, şi pentru că Hristos Însuşi aduce vorba de mai multe ori despre aceste specii de animale. Tradiţia a văzut în ele simbolul celor două neamuri : evreii (măgarul, care poartă pe Mesia), şi neamurile (boul este eunuc: nu ei L-au zămislit pe Hristos). Dar mai este şi un alt înţeles. Hristos se naşte în mijlocul dobitoacelor pentru că omul s-a făcut ca un dobitoc[6]. Hristos S-a pus la nivelul nostru, la îndemâna noastră.

Şi Hristos S-a culcat în ieslea animalelor, în paie. Evanghelia insistă mult asupra ieslei, pe care o pomeneşte de trei ori Sf Luca. Este arătată Păstorilor ca semn de recunoaştere a lui Mesia (« veţi găsi un prunc învelit în scutece şi culcat într-o iesle ». Luc 2, 12).

Simbolul este minunat. Hristos ne spune : pentru că v-aţi făcut ca nişte dobitoace, Mă cobor la nivelul vostru, culcat în paie. Mâncaţi-Mă, şi veţi trăi din nou : Eu sunt nutreţul dumnezeiesc. Putem îndrăzni să spunem că, într-un fel, aceasta este o preînchipuire a Euharistiei. Trupul şi sângele lui Hristos sunt într-adevăr menite să fie mâncare şi băutură pentru oameni spre a-i mântui şi a-i îndumnezei. Să ne hrănim cu acest nutreţ dumnezeiesc în această sfântă noapte de Crăciun. Hristos S-a născut!

 

P. Noël TANAZACQ

 

NOTE:


[1] Prologul Evangheliei dela Sf Ioan 1, 9 -11.

[2] Tradiţia ne spune că avea şaisprezece ani.

[3] Hristos vorbeşte cu asprime despre inima omului : « din inimă izvorăsc răutatea, pizma, uciderea, desfrânarea… » (Mat 15, 19)

[4] Această noapte astronomică este simbolul nopţii duhovniceşti a Omului, al căderii.

[5] « Boul cunoaşte pe stăpânul său iar măgarul ieslea stăpânului său. Israel nu cunoaşte nimic». Is.1, 3. Este prima citire profetică a Aventului în ritul apusean.

[6] Această comparaţie se regăseşte de mai multe ori în Biblie, şi mai ales la proorocii Isaia şi Iona.

Ultimele stiri
actualizate de doua ori pe saptamana

Din dragoste...

1 Noiembrie 2013

Un Festival luminos

1 Noiembrie 2013
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni