Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale si Meridionale
Revista de spiritualitate ortodoxa si informare - www.apostolia.eu
1. De ce postim şapte săptămâni înainte de Învierea Domnului?
Perioada de postire de dinainte de Paşti este structurată în două părţi distincte, după cum urmează:
A) Postul Păresimilor sau al Patruzecimii, ce durează şase săptămâni şi care în Biserica primară era legat de botezul catehumenilor (Alexandria, sec. IV), motiv pentru care în Sâmbăta lui Lazăr (a 41-a zi din post) se cântă „Câţi în Hristos v-aţi botezat”, dar şi ca perioadă de asceză, după modelul Mântuitorului, în vederea prăznuirii Paştelui (cf. Sfântul Atanasie cel Mare, Epistole Festale);
B) Săptămâna Patimilor, care constituia la sfârşitul secolului al III-lea postul propriu-zis al Paştelui, păzit în diferite moduri în întreaga Biserică.
2. De ce slujim Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite?
Împărtăşirea cu Darurile mai înainte sfinţite a apărut ca o necesitate pentru zilele de ajunare în care creştinii se cuminecă după slujba de seară. Astfel că, încă din secolul al V-lea, Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite era legată de Vecernie, pentru a nu întrerupe postul decât la apusul soarelui. Această rânduială se poate săvârşi de luni până vineri în Postul Mare, cu precădere în zilele de miercuri şi vineri, cu excepţia praznicului Bunei Vestiri şi a zilelor aliturgice. Împărtăşirea se face cu Darurile sfinţite la Liturghia din duminica anterioară. Începând cu secolul al VlI-lea i-a fost atribuit titlul de „Liturghia Sfântului Grigorie Dialogul”, însă nu pentru că a fost alcătuită de el, ci pentru că rându- iala aceasta a fost adusă de el de la Constantinopol la Roma.
3. De ce cinstim Sfânta Cruce în Duminica a IlI-a din Postul Pastelui?
Cinstim Sfânta Cruce în Duminica de la jumătatea Postului Paştelui pentru că ea rezumă în sine Iconomia Patimii şi a Învierii lui Hristos; este astfel o prevestire a ceea ce are să se întâmple în Săptămâna Patimilor. Patimile, Răstignirea şi Învierea se întâlnesc în Sfânta Cruce. „Bucură-te, Cruce purtătoare de viaţă, raiule cel frumos al Bisericii, pomul nestricăciu- nii, care ne-ai înflorit desfătarea slavei celei veşnice... dă-ne şi nouă acum să ajungem la Patimile lui Hristos şi la Înviere!” (una din idiomelele din Duminica a III-a din Postul Mare, care se repetă literal ca imn în Vinerea Mare).
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team