Adaugat la: 1 Decembrie 2009 Ora: 15:14

Întâlnire între arhimandritul Simeon de la Maldon şi părintele Teofil de la Sâmbăta de Sus (I)

 

Arhimandritul Simeon: Cum este privită Sfânta Împărtăşanie în România? În Europa Occidentalătendinţa este să ne împartăşim des.

Părintele Teofil: În România, Biserica ortodoxă a păstrat tradiţia care recomandă împărtăşania mai ales în timpul Postului Mare şi de Paşte. Alţi credincioşi se împărtăşesc şi în celelalte posturi. Altădată, pentru a primi Împărtăşania, credincioşii trebuiau întotdeauna să se spovedească. Acum există alte tendinţe, ca aceea, de exemplu, de a te împărtăşi şi în alte momente ale anului, în afara perioadei de post.

Părerile sunt împărţite în ceea ce priveşte acest lucru. Acum sunt însă credincioşi care vor să se împărtăşească la fiecare Liturghie, adică în toate duminicile şi zilele de sărbătoare. Biserica nu dă reţete precise legate de acest lucru; aceasta ţine mult de concepţia preotului, a duhovnicului.

În anumite regiuni ale ţării noastre, tradiţia este strict respectată, de exemplu în Moldova, unde se spune că trebuie să treacă o perioadă de patruzeci de zile înainte de a te împărtăşi din nou. Însă, la fiecare Liturghie suntem chemaţi la împărtăşanie, aşa cum exprimă cuvintele preotului: „Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste, apropiaţi-vă.” La noi nu e ca în Grecia sau în Occident unde credincioşii se împărtăşesc fără pregătire, doar citind canonul Sfintei Împărtăşanii.

În ce mă priveşte, îi sfătuiesc pe credincioşi să se împărtăşească cât mai des posibil şi, mai ales, să se spovedească cât mai des posibil. Vă dau exemplul unui credincios care a venit să se spovedească la mine în timpul Postului Mare şi pe care l-am îndrumat să se spovedească în fiecare post; această persoană a revenit în anul următor şi l-am întrebat: „Când te-ai spovedit ultima oară ?” El mi-a răspuns: "În Postul Mare de anul trecut.” – „La cine te-ai spovedit ?” Răspuns: „La dumneavoastră”. Or, eu ştiam foarte bine că-i spusesem să se spovedească în fiecare post. În anul următor, acelaşi credincios reveni să se spovedească la mine. I-am spus: „Ştii că te sfătuisem să mergi să te spovedeşti în fiecare post.” „Da, ştiu.” „De ce nu te-ai dus ?” Credinciosul îmi răspunse că nu a avut motive. În această situaţie specială, dacă acest credincios duce o viaţă ordonată, dacă merge la biserică regulat, dacă ţine post, dacă se roagă dimineaţa, seara şi înaintea fiecărei mese, dacă nu are relaţii intime cu cineva, îi dau binecuvântare pentru a se împărtăşi cu condiţia ca pe viitor să meargă să se spovedească în fiecare post. Dacă anul următor nu va fi urmat sfaturile mele, mai bine să nu mai vină să mă vadă.

Cât priveşte regulile pentru împărtăşanie, acestea prevăd cel puţin trei zile de post. Nu putem cere acest lucru persoanelor care se împărtăşesc des, pentru că ar însemna ca aceştia să postească tot timpul. Ori, dacă un preot vrea să se împărtăşească fără să fi postit trei zile, acelaşi lucru ar putea să-l facă şi credincioşii. Dacă postesc luni, miercuri şi vineri, asta înseamnă trei zile de post, dar postul de luni nu e obligatoriu. Practicarea deasă a împărtăşaniei nu este încă foarte răspândită. Există preoţi care recomandă împărtăşania la fiecare patruzeci de zile. Alţi preoţi permit credincioşilor să se împărtăşească atât de des cât vor, mai ales celor care duc o viaţă conformă vieţii creştine. Sunt de părere că trebuie să ne împărtăşim des, accept şi ca unii credincioşi să se împărtăşească fără a se spovedi, pentru că sunt persoane care nu au nimic de spus la spovedanie şi, în plus, împărtăşania are puterea de a ierta păcatele; ea este dată spre iertarea păcatelor şi spre viaţa veşnică.

Sfântul Apostol Pavel spune că omul trebuie să se pună sub semnul întrebării, să se concentreze asupra lui însuşi pentru că ne apropiem de Împărtăşanie doar cu vrednicie. Cel care nu e vrednic, bea şi mănâncă propria osândire. De aceea apostolul Pavel spune: „Mulţi dintre voi sunt slabi şi bolnavi şi mor.” E important să primim Împărtăşania cu dreaptă măsură, şi nu să o folosim ca pe ceva obişnuit. Nu doresc să se creeze o modă din acest lucru.

Arhimandritul Simeon: „În pliantul despre Academia de la mănăstirea Sâmbăta există un program privind ecumenismul; ce părere aveţi despre acest lucru?”

Părintele Teofil: Ecumenismul vrea să realizeze unitatea tuturor creştinilor, ceea ce nu este posibil prin puterea oamenilor. Până în prezent, ecumenismul a realizat o apropiere socială. În ceea ce priveşte unificarea religioasă esenţială, până acum nu am realizat nimic. În ţara noastră există trei curente sau grupări religioase: ortodocşii, catolicii şi greco-catolicii. Greco-catolicii sărbătoresc Paştele o dată cu noi, sunt un fel de ortodocşi uniţi cu Roma, fac semnul crucii de la dreapta la stânga, ca ortodocşii. Ei nu sărbătoresc Paştele în acelaşi timp cu catolicii; deci nu sunt nici pe deplin catolici, nici pe deplin ortodocşi, sunt o formă puţin hibridă.

Ce aş fi aşteptat eu de la ecumenism ar fi fost ca Paştele să fie sărbătorit în acelaşi timp de toţi creştinii. Dacă nu se realizează asta, niciun alt lucru nu se va putea realiza. Un ierarh contemporan a scris un articol în care povesteşte o anecdotă trăită în timpul studiilor sale de medicină: locuia cu un greco-catolic şi în timpul rugăciunii de seară nu se aşezau faţă-n faţă ca să se roage, ci spate-n spate. E exact ceea ce facem noi când ne rugăm: fiecare din noi face la fel, fiecare merge la biserica lui, întorcând spatele celorlalţi. Până în prezent nu am putut realiza o apopiere interioară, însă ne rugăm unii pentru alţii, cerem unificarea credinţei şi a Duhului Sfânt şi fiecare din noi are datoria de a-şi oferi viaţa lui Iisus Hristos. Dar nu există multe rezultate pe plan social. Nu există uniune între creştini.

Ceea ce ne separă este mai puţin important decât ceea ce ne uneşte, însă punem întotdeauna accentul pe ceea ce ne separă. Pentru moment nu mai aştept nimic de la ecumenism. Însă, mi-ar plăcea să putem sărbători Paştele împreună. Se vorbeşte prea mult de ecumenism şi unii îl consideră o erezie. Ecumenismul nu este o erezie pentru că ecumenismul nu este o religie: este mai degrabă o politică religioasă. E tot ce am de spus despre asta.

Arhimandritul Simeon: Ce aşteptaţi şi de ce vă temeţi dumneavoastră, Părinte Teofil, şi Biserica românească din partea Uninunii europene?

Părintele Teofil: Uniunea europeană nu este o chestiune religioasă, este o chestiune laică, este o chestiune politică, o problemă de organizare. În UE fiecare se angajează cu capacităţile sale, cu ceea ce s-a realizat până în acel moment.

Eu vin dintr-un sătuc de langa Sibiu. În satul meu trăia un olar, care era maghiar. Bunica mi-a povestit că în 1919, după primul razboi mondial, acest olar revenise pentru a-şi vinde oalele, ca de obicei. Un sătean merse să-i spună că acum Ungaria nu mai exista, că exista doar „România mare”. Olarul îi răspunse: „Eu tot oale fac”. Iată ce se-ntâmplă cu noi în raport cu UE: continuăm să facem ce avem de făcut, ce am făcut dintotdeauna.

Din punct de vedere religios, nu există niciun câştig. S-ar putea întâmpla să nu fie benefică; noi suntem obligaţi să facem ce fac masele, dar nu serveşte la nimic să mergem contra curentului, lucrurile merg de la sine. Asta e tot.

(va urma)

Ultimele stiri
actualizate de doua ori pe saptamana

Din dragoste...

1 Noiembrie 2013

Un Festival luminos

1 Noiembrie 2013
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni