La data de 26 octombrie 1950, a in­trat ca frate la Mănăstirea Neamţ, fiind tuns în monahism în acelaşi an, la data de 9 decembrie, cu numele de Adrian. La Praznicul Bunei Vestiri din anul 1951 este hirotonit diacon, slujind în această treap­tă până în anul 1958. Ca ierodiacon, a slu­jit la Mănăstirea Neamţ (1951-1953) şi la Mănăstirea Plumbuita (1953-1958). Între anii 1957 şi 1958 a fost egumen la Mănăstirea Slatina şi profesor la Şcoala monahală de aici, fiind hirotonit în treap­ta preoţiei. Stareţ între anii 1958 şi 1959 al schitului Durău din judeţul Neamţ, ieromonahul Adrian este numit mare ecle- siarh al Catedralei Mitropolitane din Iaşi şi exarh al mănăstirilor eparhiei până în anul 1973, când este hirotonit arhiereu pentru scaunul de Episcop-vicar al Arhi­episcopiei Iaşilor.

În 1980, la data de 16 iulie, a fost ales Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Misiona­re Ortodoxe Române pentru Europa Cen­trală şi Occidentală, cu sediul la Paris, la puţină vreme după aceea fiind ridicat la treapta de Arhiepiscop. În această calitate, de ierarh aparţinând unei Biserici de dincolo de Cortina de Fier, dar păstorind în lumea liberă, occidentală, s-a străduit, în condiţii deosebit de grele din punct de vedere material, pastoral şi politic, să păs­treze unitatea clerului şi a credincioşilor ortodocşi români, risipiţi în atâtea ţări europene: Franţa, Germania, Austria, Ita­lia, Spania, Portugalia, Danemarca, Suedia, Norvegia, Olanda, Belgia, Luxemburg; s-a îngrijit împreună cu preoţii parohi de găsirea unor spaţii adecvate pentru sfin­tele slujbe, de împodobirea lor cu odoarele Sfintei noastre Biserici: catapetesme, icoane, sfinte vase, cărţi de slujbă etc. A transformat buletinul Arhiepiscopiei, Ves­titorul, dintr-o revistă redactată la maşina de scris într-un jurnal de calitate. A iniţiat şi a coordonat apariţia mai multor volume din Almanahul Vestitorul,publicate, de asemenea, în condiţii remarcabile şi conţinând materiale importante pentru cunoaşterea vieţii bisericeşti a diasporei româneşti din Europa Occidentală. A in­tensificat ritmul şi solemnitatea momen­telor comemorative la mormintele eroilor români aflate în diverse ţări europene şi a cultivat prezenţa românească şi îngrijirea mormintelor marilor personalităţi româneşti din cimitirele pariziene: Brâncuşi, Enescu, Mitropolitul Visarion Puiu, Arhiepiscopul Teofil Ionescu etc., unele dintre ele proscrise în propria ţară. În condiţii modeste şi de cele mai multe ori singur, a străbătut distanţe mari pentru a fi prezent la hramurile şi evenimentele comunităţilor româneşti din toată Europa Occidentală. A cultivat relaţii frăţeşti cu ceilalţi ierarhi ai diasporei ortodoxe şi ra­porturi cordiale cu autorităţile civile şi cu responsabilii Bisericilor care găzduiau comunităţile ortodoxe româneşti.

În anul 1990, Înaltpreasfinţitul Părin­te Arhiepiscop Adrian s-a retras la pensie. A rămas la Paris, unde a trăit în modestie şi smerenie, continuând lucrarea duhov­nicească prin slujirea la diferite parohii ortodoxe din Paris sau din împrejurimile acestuia, la Mănăstirea românească Buna Vestirede la Rosiers, iar mai târziu chiar la parohia românească Sfinţii Arhan­gheli din strada Jean de Beauvais.

Ultimii ani ai vieţii i-a petrecut în linişte, la Mănăstirea Pogleţ, judeţul Bacău, unde s-a săvârşit la data de 23 februarie a anului 2013. Sfârşitul vieţii sale pământeşti a fost marcat de o scurtă, dar grea suferinţă, creştineşte îndurată, cu răbdare şi cu nă­dejde în milostivirea lui Dumnezeu.