La denunÅ£ul unui comisar de SiguranÅ£ă, cum că ar fi complotat împotriva primului ministru Armand Călinescu ÅŸi chiar a regelui Carol al Il-lea, Con­stantin Dumitru este arestat. Este anchetat la PloieÅŸti ÅŸi BucureÅŸti în condiÅ£ii groaznice, de nesuportat pentru un om, astfel obÅ£inându-ÅŸi porecla de „Fachiru”. În fapt, el îi cunoÅŸtea pe cei care complotaseră. Prin sentinÅ£a Tri­bunalului Corpului 2 Armată BucureÅŸti, tână­rul Dumitru primeÅŸte o condamnare de 20 ani muncă silnică. CunoaÅŸte penitenciarul de la Jilava, apoi pe cel din ChiÅŸinău, de unde este evacuat la cedarea Basarabiei, mutat la HuÅŸi, respectiv VăcăreÅŸti. Pe fondul ascensi­unii legionarilor la putere, la 11 august 1940 este amnistiat, dar eliberat abia la 4 septem­brie. În timpul guvernării legionare refuză conducerea Corpului Muncitoresc legionar de la PloieÅŸti. La rebeliune, în timp ce se afla într-o audienÅ£ă în biroul prefectului de Pra­hova, este împuÅŸcat cu trei gloanÅ£e: două în spate ÅŸi unul în cap. Este operat într-un spi­tal din PloieÅŸti, pentru glontele din cap medi­cii refuzând să intervină. Deoarece organele antonesciene declanÅŸaseră seria arestărilor în rândul legionarilor, după trei săptămâni de spitalizare Constantin Dumitru fuge din Plo­ieÅŸti. Timp de doi ani se ascunde pe Valea Prahovei ÅŸi în BucureÅŸti. Pentru că luase legă­tura cu un legionar, ulterior reÅ£inut, la 10 noiembrie 1943 este arestat de SiguranÅ£ă. Este anchetat asupra presupuselor încercări de reorganizare pe linie legionară, refuzând să recunoască acuzaÅ£iile. Printr-o sentinÅ£ă a CurÅ£ii MarÅ£iale BucureÅŸti din 24 decembrie 1943 primeÅŸte o condamnare de 10 ani muncă silnică. Este trimis la Aiud, unde se alătură „grupului misticilor”, din care făceau parte: Traian Trifan, Marin Naidim, Ioan Ianolide ÅŸi Anghel Papacioc. După război munceÅŸte în cadrul fermelor arendate de penitenciar de la Galda, Unirea ÅŸi Ciugudel. I se reduce pedeapsa cu doi ani ÅŸi jumătate. La expira­rea pedepsei nu este eliberat. După un tran­zit în lagărul Ghencea-BucureÅŸti, la 17 sep­tembrie 1951 este internat pentru 24 luni în colonia de muncă de la Bicaz, unde se ridica hidrocentrala. Aici a lucrat din greu, făcând mai multe norme pe zi în condiÅ£ii periculoase ÅŸi scăpând cu viaÅ£ă în nenumă­rate rânduri. AÅŸa a devenit cunoscut printre deÅ£inuÅ£i cu numele de „Costică, omul lui Dumnezeu”. În noiembrie 1953 este mutat în colonia de la BorzeÅŸti, apoi în martie 1954 la OneÅŸti ÅŸi, în mai acelaÅŸi an, din nou la BorzeÅŸti. De aici, la 8 iunie 1954 este trimis în ancheta SecurităÅ£ii din PloieÅŸti ÅŸi rearestat. La controlul medical i se depistează o „dis­trofic alimentară, edeme corectice ale mem­brilor inferioare”. Este anchetat pentru „mal­tratarea evreilor” în timpul rebeliunii legionare. În fapt, era victima unei neferi­cite confuzii cu un legionar, contabil de meserie, care în timpul guvernării legionare făcuse parte din poliÅ£ia legionară, iar în iunie 1949 primise o condamnare în lipsă de 20 ani muncă silnică (lot format din foÅŸti mem­bri ai poliÅ£iei legionare). În cele din urmă, Securitatea face identificarea corectă a per­soanei în cauză, cu numele de Constantin Dumitrescu, apoi o trimite în penitenciarul Aiud. Cu toate acestea, la 18 ianuarie 1955, Constantin Dumitru este trimis în penitenciarul PloieÅŸti, iar la 18 februarie acelaÅŸi an mutat la Gherla.

Aflat în Gherla, la 22 februarie 1955 Constantin Dumitru înaintează un memoriu către conducerea Ministerului Afacerilor Interne în care explică abuzurile la care fuse­se supus de către Securitate. În iulie 1955 este mutat la Jilava, în vederea procesului de la BucureÅŸti. Conform Decretului nr. 421/1955, prin Decizia penală nr. 1412 din 17 decem­brie 1955 este graÅ£iat. Este eliberat la 15 apri­lie 1956 din penitenciarul Jilava.

Încă din timpul detenÅ£iei de la Aiud, Constantin Dumitru se gândise să intre în viaÅ£a monahală. Vizitează mănăstirile Plumbuita ÅŸi Antim, se întâlneÅŸte cu Felix Dubneac, îl găseÅŸte pe părintele Benedict GhiuÅŸ, care îi recomandă să meargă la Cernica pentru încercarea duhovnicească. TotuÅŸi, o vreme locuieÅŸte la domiciliul din PloieÅŸti, in­trând în legătură cu foÅŸti cunoscuÅ£i din peri­oada interbelică sau din vremea detenÅ£iei. În duminici ÅŸi sărbători sau în alte ocazii se în­tâlneÅŸte cu aceÅŸtia, mai ales în biserici din PloieÅŸti. Îl regăseÅŸte pe bunul său prieten din temniÅ£a Aiudului, Anghel Papacioc, acum duhovnicul Arsenie de la mănăstirea Slatina. Îi devine ucenic părintelui Arsenie, pentru care la 15 august 1957 intră ca frate în Slatina voievodală.

În noaptea de 13 spre 14 iunie 1958, după Sfânta Liturghie din mănăstire, este arestat alături de duhovnicul său. După o perchezi­Å£ie, cei doi sunt trimiÅŸi, mai întâi la Suceava, apoi spre BucureÅŸti. Fratele Constantin Dumitru este lăsat la Securitatea PloieÅŸti, în timp ce Arsenie Papacioc trimis în ancheta de la BucureÅŸti pentru apartenenÅ£a la Rugul Aprins. Constantin Dumitru este anchetat timp de un an, în condiÅ£ii îngrozitoare. Principala acuzaÅ£ie era de reorganizare a miÅŸ­cării legionare „din fostul judeÅ£ Prahova” după eliberarea din 1956. Era un nou scenariu pus la cale de Securitate, la ordinul partidului. Anchetatorii susÅ£ineau că, prin legăturile sale cu foÅŸti legionari ÅŸi clerici, unii din Rugul Aprins, cum era considerat Arsenie Papacioc, fratele Constantin ar fi participat la regrupa­rea legionarilor din Prahova. El a refuzat să recunoască toate acuzaÅ£iile, inclusiv cele pen­tru care fusese anchetat de SiguranÅ£a carlistă ÅŸi cea antonesciană, în 1939 ÅŸi 1943. Cu toate maltratările fizice ÅŸi psihice la care a fost supus, el a refuzat să accepte acuzaÅ£iile ÅŸi de­claraÅ£iile date de ceilalÅ£i anchetaÅ£i în lot, sus­Å£inând că abandonase lupta politică, pentru a se dedica vieÅ£ii monahale. Prin SentinÅ£a nr. 3 din 16 ianuarie 1960 a Tribunalului Militar BucureÅŸti, el a fost condamnat la 22 ani mun­că silnică, pentru „uneltire contra ordinii so­ciale”. A fost trimis la Jilava (25 octombrie 1959), unde i s-a luat dulama, apoi la Aiud, unde a cunoscut rigorile reeducării orches­trate de colonelul Gheorghe Crăciun. Majoritatea detenÅ£iei o suportă în Zarcă, dar mai ales la Izolator, atunci când primea pe­depse. De pildă, la 1 august 1960 este sur­prins de gardian în timp ce „scria probleme de religie” pe o bucată de săpun. Pentru fap­ta sa a primit „5 zile de izolare cu regim se­ver”. A refuzat categoric să participe la reedu­care, după cum arăta într-o declaraÅ£ie dată colonelului Crăciun. De aceea, a fost eliberat abia la 31 iulie 1964 din penitenciarul Aiud.