Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale si Meridionale
Revista de spiritualitate ortodoxa si informare - www.apostolia.eu
„Dă-mi, Doamne, ca să pot în pacea Ta tot ce-mi va aduce ziua să primesc. Învredniceşte-mă ca Sfintei Voii Tale cu totul să mă dau, şi în tot ceasul pe mine azi să măpovăţuieşti, şi întru toate să-mi călăuzeşti.
Şi orice veşti de-a lungul acestei zile va să primesc, cu linişte mă învaţă să întâmpin, întărit în credinţa că peste toate-i Sfântă Voia Ta. (...)Să nu mă laşi, în cele de năpraznă, să uit că de la Tine vin toate. (...) Şi, Doamne, dă-mi putere osteneala zilei cea de astăzi a purta, şi toate să îndur câte mi-e dat. Călăuzeşte-mi voia şi mă învaţă să mă rog, să cred şi nădăjduiesc, să rabd, să iert şi să iubesc. Amin”.
(Rugăciunea stareţilor de la mănăstirea Optina)
Omul modern, care s-a îndepărtat de Dumnezeu, trăieste intr-o stare permanentă de tensiune nervoasă, neliniste si teamă. Vrăjmasii care îi ameninţă existenţa sunt pretutindeni și pot veni atât din lumea din afară – accidente de circulaţie, viruși ucigători, atentate teroriste, catastrofe naturale, aeriene, nucleare etc. – cât și din propriul lui organism: bolile care îl pot lovi sunt tot atât de numeroase ca și organele și celulele lui. Un om ameninţat în permanenţă și din toate părţile, de-a lungul întregii sale vieţi, și care mai devreme sau mai târziu se va prăbuși și va pieri sub loviturile dușmanilor – aceasta este situaţia pe pământ a omului fără Dumnezeu: „Ultimul act este sângeros, oricât de frumoasă ar fi fost comedia în tot restul. Se aruncă puţină ţărână pe cap și asta-i tot, o dată pentru totdeauna" (Pascal, „Cugetări").
Un condamnat la moarte ar putea oare trăi fericit si fără grijă, asteptând ziua execuţiei? Da, el ar putea-o face, cu condiţia ca credinţa lui in Dumnezeu să fie totală si neclintită. Căci omul care crede in Dumnezeu nu crede in moarte, iar cel care crede in moarte, nu crede in Dumnezeu: „Moartea, dacă omul stie să o inţeleagă, este nemurirea. Dar pentru nestiutori, care nu o inţeleg, moartea este cu adevărat moarte. Nu de această moarte trebuie să ne temem, ci de pierzania sufletului, care este necunoasterea lui Dumnezeu. Numai aceasta este de temut pentru suflet" (Sf. Antonie cel Mare, „Îndemnuri duhovnicesti").
Nu ne este teamă – oricare ar fi cauza reală sau imaginară a acestei temeri – decât în măsura în care credinţa noastră este slabă și șovăielnică. Toate îngrijorările și temerile noastre provin dintr-o singură sursă: mintea omului lumesc, care nu cunoaște decât lucrurile acestei lumi – și nici măcar pe acestea nu le poate cunoaste în intregime și în mod desăvârșit. A crede că raţiunea omenească este criteriul suprem al adevărului – „Nu există nicio autoritate deasupra raţiunii" proclama cu o incredibilă trufie tatăl psihanalizei („Viitorul unei iluzii") – înseamnă a considera inteligenţa omului pământesc ca fiind superioară inţelepciunii lui Dumnezeu, și capabilă să cunoască cu certitudine și cu desăvârșire ce este adevărat și ce este fals, ce este bine și ce este rău. Omul cade astfel în aceeasi ispită ca Adam, care a voit să devină egalul lui Dumnezeu, mâncând din fructul cunoasterii binelui și răului. Cunoașterea omenească este insuficientă și limitată chiar și atunci când cercetează această lume, care rămâne în mare parte inexplicabilă și inaccesibilă inteligenţei omenesti și stiinţelor noastre pământesti. Cel care se încrede în inteligenţa lui mai mult decât în inţelepciunea lui Dumnezeu, isi făureste un idol după chipul si asemănarea omului muritor, care nu poate cunoaste altceva decât lucrurile pieritoare ca si el. Cu alte cuvinte, oricare ar fi obiectul lui de studiu – galaxiile, atomii, oceanele, organismele vii, civilizaţiile omenești – el nu poate cunoaște, in ultimă instanţă, decât un singur adevăr ultim şi absolut: moartea, căci tot ce există în această lume va pieri mai devreme sau mai târziu.
Toate îngrijorările, temerile şi spaimele noastre sunt prin urmare datorate cunoaşterii limitate şi imperfecte a omului muritor, care neputând cunoaşte totul şi în mod desăvârşit, aşa cum numai Dumnezeu poate cunoaşte, se lasă cuprins de nelinişte, de deznădejde şi de teamă. Nu există niciun alt mijloc de a birui teama, sub toate formele ei, decât credinţa în Dumnezeu, a Cărui înţelepciune depăşeşte în mod infinit puterea de înţelegere a omului, şi care fiind Binele absolut, nu poate voi şi făptui decât binele, chiar dacă lucrările Lui sunt de multe ori de neînţeles pentru mintea omenească: „Încrede-te în Domnul din toată inima ta/ şi nu te bizui pe înţelepciunea ta! / Recunoaşte-L în toate căile tale, / şi El îţi va netezi cărările. / Nu te crede înţelept în ochii tăi” (Prov. 3, 5-7).
Nu trebuie să ne încredem în propria noastră inteligenţă, căci duhul omenesc s-a rupt de Dumnezeu prin păcatul lui Adam. Mâncând din fructul oprit, acesta nu a dobândit cunoaşterea binelui şi răului, ci numai cunoaşterea răului, căci tot ce se împotriveşte voinţei lui Dumnezeu este rău şi nu poate zămisli decât răul. Nu duhul omului, ci Duhul lui Dumnezeu l-a făcut pe om, aşa încât atunci când omul se desprinde de Dumnezeu, el încetează să existe, chiar dacă rămâne în viaţă din punct de vedere biologic: „Dumnezeu nu este pentru om un „principiu” exterior de care este dependent, ci principul său ontologic şi finalitatea lui. (...) Pentru a fi cu adevărat, el trebuie în orice clipă să fie şi să trăiască centrat pe Dumnezeu. Dacă se leapădă de Dumnezeu, se leapădă de el însuşi, se distruge pe el insusi." (Panayotis Nellas, „Viaţa sanctificată").
De fiecare dată când suntem ispitiţi – și cădem în această ispită de zeci de ori pe zi – să punem voinţa noastră proprie, rătăcită si neștiutoare, mai presus de Voinţa lui Dumnezeu, să ne amintim „că suntem un vas deșert ce nu are în el nimic, un vas gol; la aceasta să unim constiinţa neputinţei de a umple prin propriile noastre puteri acest cuprins gol; să încununăm aceasta prin incredinţarea că lucrul acesta îl poate face numai Domnul, și nu numai că poate, ci și vrea și știe cum" (Sf. Teofan Zăvorâtul, „Sbornicul").
Când suntem ispitiţi să judecăm după mintea noastră si să cârtim in faţa necazurilor vieţii sau să socotim nedrepte incercările la care suntem supusi, să ne amintim că nimic nu se poate intâmpla si nimic nu poate exista nici măcar o secundă fără voia sau ingăduiala lui Dumnezeu, căci „pronia lui Dumnezeu cârmuieste lumea. Niciun loc nu este lipsit de ea. Pronia este raţiunea absolută care a plăsmuit materia pentru a face lumea. Ea este ziditorul a tot ce există." (Sf. Antonie cel Mare, op. cit.).
Credinţa adevărată insemnă a-i incredinţa lui Dumnezeu intreaga noastră viaţă și a accepta cu acceași nestrămutată încredere în înţelepciunea, dreptatea și dragostea Lui, atât bucuriile și binefacerile pe care ni le dăruiește cât și încercările pe care ni le trimite, și unele și altele fiind tot atât de necesare mântuirii sufletelor noastre: „Să credeţi cu tărie că nicio suferinţă sau întristare nu poate veni asupra noastră – nici măcar un fir de păr din capul nostru nu poate cădea – fără voia lui Dumnezeu. Desi suntem intotdeauna înclinaţi a pune nenorocirile noastre pe seama relei-voinţe și prostiei altor oameni, ele sunt de fapt doar unelte în mâna lui Dumnezeu. Unelte spre lucrarea mântuirii noastre. Deci îndrăznește și roagă-te Domnului nostru, care lucrează necontenit pentru mântuirea noastră, folosind pentru aceasta atât ceea ce numim fericire, cât și ceea ce numim întristare." (Stareţul Macarie de la Optina, „Scrisori către fiii duhovnicesti").
Toate necazurile, suferinţele si incercările prin care ne este dat să trecem in această lume, vor fi transfigurate dacă duhul lui Hristos sălăsluieste in noi si dacă păstrăm mereu viu in inima noastră acest cuvânt al Mântuitorului: „Nu te teme, crede numai." (Marcu 5,36).
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team