O zi cu Nepsis

publicat in Asociaţia Nepsis pe 1 Decembrie 2009, 20:33

 

Am auzit de Nepsis nu demult. Tot ce ştiam despre această asociaţie era numele şi poze din diferite tabere publicate în reviste şi pe internet. Cu numele asociaţiei am rămas mult timp, dar nu-i dădeam o aşa mare importanţă, faptul datorându-se probabil şi împrejurărilor în care mă aflam. Prietenii pe care îi aveam nu auziseră nici ei de Nepsis şi, ca cei mai mulţi din tinerii din ziua de azi, puţini mai suntem cei care accesăm pe internet ceea ce ţine de viaţa spirituală. Pot să zic că şi eu mă număram printre aceşti tineri pentru care moda, hainele de firmă, să arăţi cât mai bine, să miroşi cât mai bine era poate lucrul cel mai important; dădeam importanţă mai mult la ceea ce era nou pe piaţă, ce tehnologii mai apăreau, mă preocupam mult mai mult de ce era în afara mea şi mult mai puţin de cele dinăutrul meu...

 

...până într-o zi când am mers într-o mică vacanţă la Paris; nu visam nimic, deşi poate mulţi îşi doresc să meargă acolo. Îmi era pur şi simplu indiferent de ceea ce o să văd. Era vorba de o oră jumătate în avion, distanţă pe care o parcurgeam şi nu îmi imaginam că acolo ar putea fi o altă lume. Cazarea mi-o găsisem într-o mănăstire nu departe de Paris într-un sătuc liniştit, curat, ordonat, care îmi oferea liniştea şi odihna de care aveam nevoie atunci. Îmi petreceam zilele la început vizitând cât se putea; erau destule cât să poţi să rămâi cu gura căscată şi să te minunezi pe lângă ce treceai... Într-adevăr era o oră jumătate de zbor, o distanţă mică, nu gândeai că aceşti kilometri fac trecerea de la o lume la alta... Ei bine, da! pe lângă faptul că oamenii vorbeau altă limbă, lumea de aici era acum cu totul alta: mult mai serioasă şi aristocrată.

Întâmplarea a făcut să mă „lovesc” în una din duminici, să întâlnesc la mănăstirea unde stăteam câţiva membri ai asociaţiei Nepsis... Uşor, uşor îmi deveneau şi prieteni până când am hotărât că vreau să iau parte mai mult la acest Nepsis. Ei bine, din neştiintă şi pur şi simplu din prietenie am ajuns să fiu în Nepsis şi chiar să iau parte la aniversarea celor 10 ani ai acestei asociaţii. Eram tineri din toate părţile Europei... români creştini cu toţii, luam parte şi încercam să păstrăm dialogul, să punem întrebările şi să ni se ofere răspunsurile de care aveam nevoie. Subiectul: terapia păcatului... S-au pus întrebări şi s-a vorbit mult... Însă câţi dintre noi ne dăm seama cu adevărat când greşim? Câţi din cei plecaţi la muncă în străinatate îşi mai îngrijesc de cele dinăuntrul lor? Câţi dintre noi mai ştim să fim smeriţi în lumea străină în care ne aflăm? Din sutele de mii de români aflaţi în străinătate ne-am strâns aici puţini. Cei care am fost am dat dovadă că suntem creştini, că avem ceva de arătat, că măcar noi, cei prezenţi am realizat din cele spuse unde şi când greşim. Ce trebuie acum să facem?

Am primit un formular unde aveam o întrebare de genul ce impresie am avut despre Congres. Impresie? Aş înlocui mai degrabă impresia cu gândul ... Cum ar fi dacă toţi cei care am luat parte în aceste zile am pune în practică acele gânduri că am vrea să ieşim în stradă să dăm de mâncare săracilor, acele gânduri de a mai chema un prieten duminica să vină la Biserică cu noi, acele gânduri de a face ceva pentru aproapele tău, acele gânduri care te fac să fii mulţumit de tine? Cum ar fi dacă ne-am gândi cum să facem ca peste un an să ne întâlnim tot aici în acest loc la aniversarea de 11 ani Nepsis în număr dublu sau triplu?  

 

Că ne-am întâlnit în acea zi de duminică nu a fost întâmplător, a existat un motiv; acel motiv e Sus deasupra fiecăruia, grijeşte de fiecare dintre noi. Să dăm laudă şi mulţumire Celui de Sus că existăm şi să îndreptăm faţa către El nu doar când suntem în pragul disperării. Să învăţăm să dăruim, să învăţăm să hrănim credinţa noastră cu smerenie şi rugăciune, să nu deznădăjduim...

De când sunt printre creştini am învăţat să mă rog, am învăţat să ascult şi încă mai am de învăţat, dar din cele învăţate ofer la rândul meu aşa cum şi eu am primit. Am învăţat că nu haina de firmă ne face creştini, nu mirosul parfumului scump contează, că faptul că tastez acum la calculator şi nu mai scriu cu pixul pe foi de caiet nu mă face mai inteligentă; nu! Nici venirea mea la Paris nu a fost întâmplătoare; am văzut multe, am vizitat multe, am cunoscut o mulţime de oameni, am ”intrat” în Nepsis. Dar oare toate astea datorită Cui sunt posibile?

Alina Zara