A slujit nu doar pe cei osteniţi şi împovăraţi care veneau să caute alinare la mănăstirea Sfântul Siluan, ci a ascultat şi primit şi che­marea noastră, a celor aflaţi departe de ţară. A venit în mai multe rânduri în Franţa pen­tru diferite seminarii duhovniceşti, fără a so­coti jerfa sa şi neţinând deloc seama de osteneală. Ne-a uimit cu prezenţa sa deplină, caldă şi plină de iubire. O atenţie care nu era din această lume, o prezenţă pătrunsă de ru­găciune şi care năştea în sufletele celor ce in­trau în contact cu dânsa dor de Împărăţie! Chipul său blând şi luminos devenea uneori serios, alteori părea dur, dar Domnul ne-a arătat că pe de o parte, aceasta arăta profun­zimea şi adâncimea cugetării ei duhovniceşti, şi pe de altă parte, dorinţa ei de a se acoperi pe sine, pentru ca noi, cei ajutaţi de ea, să nu îi atribuim ei vindecarea, ci Domnului care a lucrat şi lucrează prin ea!

Mitropolitul Antonie al Surojului, pe care maica Rafaela îl iubea şi îl cinstea, spune în cartea sa Viaţa, boala, moartea: „Dacă sun­tem cu adevărat ai lui Hristos, nu vom înţelege noi oare că scopul vieţii noastre aici pe pământ, în acest cerc restrâns de oameni pe care-i întâlnim şi pe care-i cunoaştem, sau al căror nume nici nu-l ştim, este de a fi pentru ei mijlocitori ai milostivirii dumnezeieşti, ai acestei iubiri răstignite, ai milei şi ai grijii dumnezeieşti, ai înţelepciunii, ai adevărului şi ai tandreţei dumnezeieşti. Asumându-ne măcar aceasta, vom găsi în noi un motiv în plus pentru a ne ruga, căci această iubire, această milă, pe care o dato­răm aproapelui nostru, nu ne aparţine. (...) Ar trebui să ne rugăm ca acest om (aproa­pele nostru)să poată primi prin noi mila Domnului şi, uitându-se la noi, să-şi amin­tească doar de Dumnezeu. Iar dacă mai târ­ziu îşi va aminti de noi cu recunoştinţă şi bucurie, să ştie că acest dar vine de la Dum­nezeu, chiar dacă a fost trimis prin noi. La aceasta se referă Domnul când zice: Fie ca lumina voastră aşa să strălucească printre oameni, ca, văzând bunele voastre lucrări, ei să dea slavă Tatălui vostru, Care este în ceruri (Matei 5, 16).Cel care a învăţat să-I dea slavă lui Dumnezeu nu ne va uita, dar vai nouă dacă isi va aduce aminte de noi si Îl va uita pe Dumnezeu!” (Mitropolitul Antonie al Surojului, Viaţa, boala, moartea, Editura Sfân­tul Siluan, 2010, p. 180-181)

Şi cu adevărat iubirea maicii Rafaela era o iubire răstignită, căci ea se acoperea me­reu pe sine, punându-se deoparte, pentru a se dărui cu totul celui necăjit si intristat care căuta să primească mângâiere si indrumare pe Calea către Domnul. Şi se tăinuia pe sine, pentru ca sufletul pe care il ajuta să aducă laudă doar Dumnezeului celui Viu. Spunea inaltpreasfinţitul Teofan in cuvântul său: „multele persoane care, obosite in sufletul lor, au căutat să găsească puţină odihnă in legătură cu Mănăstirea Sfântul Siluan, stiţi foarte bine de câte ori Maica Rafaela găsea spaţiul lăuntric necesar pentru a pătrunde in sufletul celui frământat si făcut bucăţele de multe ori, si cu câtă delicateţe, discreţie, smerenie, dar si eficienţă, punea bucăţelele de suflet una lângă alta si plecau oamenii intăriţi in sufletul, in mintea si cugetul lor, cu mai multă putere să-si ducă crucea vieţii lor mai departe. (...) Probabil că si din pur­tarea acestei sarcini Maica Rafaela a tot slăbit, a tot slăbit si a plecat la Cer – după mintea noastră – mult prea devreme. A fost o lumâ­nare care a luminat pe cei din jur, s-a ars pe sine si asa, puţin câte puţin, lumânarea si-a incheiat trecerea ei prin această lume, bucurându-se in lumina Învierii."

Maica Rafaela a simţit chemarea Domnului să vină la El; astfel, cu câteva zile inainte de adormirea sa, a lăsat un scurt cu­vânt ucenicilor, un cuvânt de incurajare, asi- gurându-i că ea le va fi aproape si că asteaptă vesti de la ei. Mai mult, dorirea ei de a se impărtăsi la praznicul Sfântului Sava cel Sfinţit, pe care il iubea mult, i-a fost implinită ei de Domnul prin impărtăsirea in Împărăţie.

Doamne, odihneste cu drepţii sufletul adormitei roabei Tale Rafaela monahia!

Doamne, plineste tu ce a semănat Maica Rafaela in sufletele noastre, ale celor ce am cunoscut-o, si ajută-ne să aducem roadă pen­tru a nu strica legătura dragostei!

Te iubim, dragă maică Rafaela, acum si in veci!