Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale si Meridionale
Revista de spiritualitate ortodoxa si informare - www.apostolia.eu
„Cel drept, chiar când apucă să moară mai devreme, dă de odihnă. Bătrâneţile cinstite nu sunt cele aduse de o viaţă lungă, nici nu le măsori după numărul anilor. Înţelepciunea este la om adevărata cărunteţe şi vârsta bătrâneţilor înseamnă o viaţă neîntinată. Plăcut fiind lui Dumnezeu, Domnul l-a iubit şi, fiindcă trăia între păcătoşi, l-a mutat de pe pământ. (...) Sufletul lui era plăcut lui Dumnezeu, pentru aceasta Domnul S-a grăbit să-l scoată din mijlocul răutăţii.” (Înţelepciunea lui Solomon, 4, 7-14)
În seara zilei de 3 decembrie 2015 a trecut la Domnul monahia Rafaela, cea care cu adevărat a fost, asa cum o arată numele său, o unealtă a Domnului prin care Acesta a dăruit tămăduire sufletească multora. După o suferinţă grea, care a durat câteva săptămâni de la descoperirea bolii, maica Rafa- ela a plecat către locasurile ceresti, spre nedumerirea si neinţelegerea multora.
Înaltpreasfinţitul părinte mitropolit Teofan spunea, în cuvântul său de după slujba inmormântării, care a avut loc sâmbătă, 5 decembrie 2015, în biserica „Nașterea Maicii Domnului”, Talpalari, la praznicul sfântului Sava cel Sfinţit: „După inţelepciunea cea de nepătruns pentru mintea omenească a lui Dumnezeu, Maica Rafaela a plecat spre Împărăţia Veşniciei. Când noi, oamenii, obştea mănăstirii, făceam planuri în ceea ce o priveşte pentru mergerea ei mai departe, ca stâlp puternic în obştea mănăstirii, planurile noastre au fost găsite deşarte, căci zis-a Dumnezeu: „Planurile voastre nu sunt ca planurile Mele, gândurile Mele nu sunt ca gândurile voastre şi căile Mele nu sunt precum căile voastre”. Dumnezeu a avut un alt plan cu dânsa, o altă cărare pe care să meargă, o altă uşă care să i se deschidă.” Părintele mitropolit a atras de asemenea atenţia celor de faţă şi asupra cuvântului ce s-a citit la Dumnezeiasca Liturghie, cuvânt al Sfântului Apostol Pavel, rânduit tot pentru această zi, din Epistola către Galateni, 5,22-6,2: „cei care aţi cunoscut-o pe Maica Rafaela – şi mulţi dintre cei de faţă aţi cunoscut-o bine, cu certitudine o veţi regăsi în cuvintele rostite de Sfântul Apostol Pavel şi pe care el dorit-a să le aşeze la rădăcina sufletului fiecărui creştin din vremea sa şi de după aceea. Fraţilor, roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia. Iar cei ce sunt ai lui Iisus Hristos şi-au răstignit trupul împreună cu patimile şi cu poftele lui. Dacă trăim în Duhul, în Duhul să şi umblăm. Să nu fim iubitori de mărire deşartă, supărându-ne unii pe alţii şi pizmuindu-ne unii pe alţii. Fraţilor, chiar de va cădea vreunul din voi în vreo greşeală, voi cei duhovniceşti îndreptaţi-l, pe unul ca acesta cu duhul blândeţii, luând seama la tine însuţi, ca să nu cazi şi tu în ispită. Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi aşa veţi plini legea lui Hristos.” Maica Rafaela şi-a slujit aproapele şi i-a purtat sarcina durerilor, cu timp şi fără timp.
A slujit nu doar pe cei osteniţi şi împovăraţi care veneau să caute alinare la mănăstirea Sfântul Siluan, ci a ascultat şi primit şi chemarea noastră, a celor aflaţi departe de ţară. A venit în mai multe rânduri în Franţa pentru diferite seminarii duhovniceşti, fără a socoti jerfa sa şi neţinând deloc seama de osteneală. Ne-a uimit cu prezenţa sa deplină, caldă şi plină de iubire. O atenţie care nu era din această lume, o prezenţă pătrunsă de rugăciune şi care năştea în sufletele celor ce intrau în contact cu dânsa dor de Împărăţie! Chipul său blând şi luminos devenea uneori serios, alteori părea dur, dar Domnul ne-a arătat că pe de o parte, aceasta arăta profunzimea şi adâncimea cugetării ei duhovniceşti, şi pe de altă parte, dorinţa ei de a se acoperi pe sine, pentru ca noi, cei ajutaţi de ea, să nu îi atribuim ei vindecarea, ci Domnului care a lucrat şi lucrează prin ea!
Mitropolitul Antonie al Surojului, pe care maica Rafaela îl iubea şi îl cinstea, spune în cartea sa Viaţa, boala, moartea: „Dacă suntem cu adevărat ai lui Hristos, nu vom înţelege noi oare că scopul vieţii noastre aici pe pământ, în acest cerc restrâns de oameni pe care-i întâlnim şi pe care-i cunoaştem, sau al căror nume nici nu-l ştim, este de a fi pentru ei mijlocitori ai milostivirii dumnezeieşti, ai acestei iubiri răstignite, ai milei şi ai grijii dumnezeieşti, ai înţelepciunii, ai adevărului şi ai tandreţei dumnezeieşti. Asumându-ne măcar aceasta, vom găsi în noi un motiv în plus pentru a ne ruga, căci această iubire, această milă, pe care o datorăm aproapelui nostru, nu ne aparţine. (...) Ar trebui să ne rugăm ca acest om (aproapele nostru)să poată primi prin noi mila Domnului şi, uitându-se la noi, să-şi amintească doar de Dumnezeu. Iar dacă mai târziu îşi va aminti de noi cu recunoştinţă şi bucurie, să ştie că acest dar vine de la Dumnezeu, chiar dacă a fost trimis prin noi. La aceasta se referă Domnul când zice: Fie ca lumina voastră aşa să strălucească printre oameni, ca, văzând bunele voastre lucrări, ei să dea slavă Tatălui vostru, Care este în ceruri (Matei 5, 16).Cel care a învăţat să-I dea slavă lui Dumnezeu nu ne va uita, dar vai nouă dacă isi va aduce aminte de noi si Îl va uita pe Dumnezeu!” (Mitropolitul Antonie al Surojului, Viaţa, boala, moartea, Editura Sfântul Siluan, 2010, p. 180-181)
Şi cu adevărat iubirea maicii Rafaela era o iubire răstignită, căci ea se acoperea mereu pe sine, punându-se deoparte, pentru a se dărui cu totul celui necăjit si intristat care căuta să primească mângâiere si indrumare pe Calea către Domnul. Şi se tăinuia pe sine, pentru ca sufletul pe care il ajuta să aducă laudă doar Dumnezeului celui Viu. Spunea inaltpreasfinţitul Teofan in cuvântul său: „multele persoane care, obosite in sufletul lor, au căutat să găsească puţină odihnă in legătură cu Mănăstirea Sfântul Siluan, stiţi foarte bine de câte ori Maica Rafaela găsea spaţiul lăuntric necesar pentru a pătrunde in sufletul celui frământat si făcut bucăţele de multe ori, si cu câtă delicateţe, discreţie, smerenie, dar si eficienţă, punea bucăţelele de suflet una lângă alta si plecau oamenii intăriţi in sufletul, in mintea si cugetul lor, cu mai multă putere să-si ducă crucea vieţii lor mai departe. (...) Probabil că si din purtarea acestei sarcini Maica Rafaela a tot slăbit, a tot slăbit si a plecat la Cer – după mintea noastră – mult prea devreme. A fost o lumânare care a luminat pe cei din jur, s-a ars pe sine si asa, puţin câte puţin, lumânarea si-a incheiat trecerea ei prin această lume, bucurându-se in lumina Învierii."
Maica Rafaela a simţit chemarea Domnului să vină la El; astfel, cu câteva zile inainte de adormirea sa, a lăsat un scurt cuvânt ucenicilor, un cuvânt de incurajare, asi- gurându-i că ea le va fi aproape si că asteaptă vesti de la ei. Mai mult, dorirea ei de a se impărtăsi la praznicul Sfântului Sava cel Sfinţit, pe care il iubea mult, i-a fost implinită ei de Domnul prin impărtăsirea in Împărăţie.
Doamne, odihneste cu drepţii sufletul adormitei roabei Tale Rafaela monahia!
Doamne, plineste tu ce a semănat Maica Rafaela in sufletele noastre, ale celor ce am cunoscut-o, si ajută-ne să aducem roadă pentru a nu strica legătura dragostei!
Te iubim, dragă maică Rafaela, acum si in veci!
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team