Adaugat la: 1 Decembrie 2009 Ora: 15:14

Fragmente neodihnite (decembrie 2009)

Fragmente neodihnite din: Patericul egiptean; Evanghelia după Matei; Antonie de Suroj, Bucuria pocăinţe;  Arhimandritul Sofronie, Din viaţă şi din Duh; Pr. Dumitru Stăniloae, Sfânta Treime / La început a fost Iubirea; Pr. Daniil Sandu Tudor, Octava adevărului; Pr. Alexander Schmemann, Pentru viaţa lumii

Odată, un creştin s-a gândit să-i ducă un strugure Sfântului Macarie Alexandrinul. Acesta a primit darul şi a mulţumit. Dar după aceea şi-a zis: „Nu voi mânca acest strugure. Mai bine îl duc unui frate bolnav”. Ajuns la poarta mănăstirii, Sfântul Macarie a înmânat fructul şi s-a înapoiat la chilie. Fratele a mulţumit pentru strugure. Dar după aceea şi-a spus: „Îl voi da altcuiva ca să se bucure”. Fratele care l-a primit a făcut la fel... Aşa, până în seară, strugurele a făcut ocolul mănăstirii, ajungând înapoi la Sfântul Macarie. Atunci Sfântul a zis: „Mare e dragostea acestor fraţi, căci nimeni nu s-a gândit la sine ci fiecare la aproapele său”.
Patericul egiptean

Luminătorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat.
Evanghelia după Matei VI, 22-33

Dostoievsky a dedicat iadului un mic capitol din Fraţii Karamazov; pentru el iadul e momentul sau starea în care omul îşi spune: „E târziu! Am trecut pe alături de toate... Singurul lucru ce trebuia făcut, pentru care merita să trăiesc, nu-l mai pot îndeplini; nu mai poate fi de folos nimănui. A fost o vreme când puteam iubi din inimă, puteam iubi creator; acum nu mai pot face asta.... Pentru foarte mulţi era esenţial să le acord atenţia mea, să-i pot privi cu ochi adânci şi pătrunzători; să-mi pot pleca urechea către ei şi să aud nu doar sunete goale, cuvinte, ci ceea ce se ascunde în spatele acestor cuvinte: strigătul, plânsul, bucuria sau frica sufletului viu faţă de viaţa sa”.

Imaginea pe care ne-o oferă Dostoievsky e reală: va exista momentul când vremea va fi trecută; momentul în care a compătimi, a crea, a iubi va fi prea târziu... Iată de ce, an de an, ne adunăm pentru ajunare, când totul din jur ne spune: „Trezeşte-te! Vino-ţi în fire cât nu-i prea târziu; începe să trăieşti cât încă mai poţi trăi, cât încă nu s-a oprit timpul, cât mai poţi crea!”
Antonie de Suroj, Bucuria pocăinţei (din Omiliile din Postul Naşterii Domnului, 31 dec. 1983)

Greutatea de a comunica cu semenul provine întotdeauna dintr-o lipsă de rugăciune şi iubire. Cum spunea „Stareţul” Siluan, se poate întâmpla ca, în ciuda rugăciunilor celor mai fierbinţi, sporul să fie dificil. Totuşi, când ajungi, prin rugăciunea lui Iisus, să trăieşti în pace cu o persoană, devii capabil să trăieşti cu milioane de alte persoane care i se aseamănă. A ne ruga pentru altul înseamnă, datorită unei bune dispoziţii a inimii noastre cu privire la el, a-l ajuta să reziste gândurilor rele pe care poate, nu fără motiv, să le aibă cu privire la noi. În schimb, a nu ne ruga pentru altul înseamnă a justifica, prin lipsa noastră de iubire, gândurile urâte pe care poate să le aibă împotriva noastră. Să păstrăm unitatea în rugăciune în jurul potirului lui Hristos şi vom vedea că este uşor să iubim.
Arhimandritul Sofronie, Din viaţă şi din Duh

Prin Hristos ajungem să socotim pe celălalt ca pe noi înşine, aşa cum Tatăl nu mai desparte pe Fiul şi pe Duhul Sfânt de Sine şi nici Aceştia nu se mai consideră despărţiţi între Ei şi de Tatăl.

Aceasta e simţirea iubirii care uneşte, dar nu confundă. Fiecare îl vede în sine pe celălalt, ba e preocupat mai mult de acela decât de sine. Preţuind pe celălalt mai mult ca pe tine, nu trăieşti despărţirea lui dar nici pe a ta, căci ai în această trăire a lui către tine cea mai mare bucurie a ta.
Pr. Dumitru Stăniloae, Sfânta Treime / La început a fost Iubirea

Adevărul poate fi tâlhărit sau numai furat,
Poate fi născocit, întâlnit sau câştigat,
Poate fi încă ghicit sau poate fi dat,
Dar nu e mântuitor decât întrupat.
Pr. Daniil Sandu Tudor, Octava adevărului

Fructul oprit este imaginea lumii care este iubită doar pentru ea însăşi; iar mâncarea lui e imaginea vieţii înţeleasă ca scop în sine. Omul a iubit lumea nu ca transparenţă spre Dumnezeu. Şi a făcut acest lucru într-un mod atât de consecvent încât a devenit ceva care pluteşte „în aer”. Pare firesc astăzi a trăi o viaţă care să nu fie mulţumire pentru darul lui Dumnezeu care e lumea. Pare firesc a nu fi euharistic.

Lumea e căzută pentru că s-a îndepărtat de conştiinţa că Dumnezeu e totul în toate... Dar vestea cea bună adusă de creştinism e că Dumnezeu nu l-a părăsit pe om în exilul său, în starea preimejdioasă a unei năzuinţe fără sens. El l-a creat pe om „după inima Sa” şi pentru Sine, iar omul s-a zbătut în libertatea sa pentru a găsi răspuns la misterioasa foame de El. În întunericul în care omul bâjbâia căutându-şi Paradisul pierdut, El a trimis Lumina, pe Fiul Său.

În calitate de creştini noi credem că El, Care este adevărul, atât despre Dumnezeu cât şi despre om, oferă pregustări ale Întrupării Sale în orice adevăr, chiar fragmentar. Credem, de asemenea că Hristos e prezent în orice căutător al Adevărului. Simone Weil spunea: o persoană care fuge de Hristos, dacă se îndreaptă şi caută ceea ce e adevărat, aleargă de fapt drept în braţele Lui.
Pr. Alexander Schmemann, Pentru viaţa lumii


Selecţia textelor : Daniel Chira
 

Ultimele stiri
actualizate de doua ori pe saptamana

Din dragoste...

1 Noiembrie 2013

Un Festival luminos

1 Noiembrie 2013
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni