Cuvânt pentru o Ortodoxie trăită autentic

publicat in Interviu - Pe cărările credinței pe 5 Septembrie 2015, 13:58

Interviu cu Virgiliu Gheorghe
(partea a 2-a)

O altă problemă care preocupă Familia Ortodoxăeste creșterea copiilor. Lumea în care trăim astăzi nu este propice dezvoltă­rii copiilor, pentru că sunt foarte multe pro­vocări, pentru că toată cultura noastră s-a dezvoltat în sensul de a seduce, de a capti­va, de a fascina (cuvântul vine din italiană, de la „a lega”). Deci e o cultură care te lea­gă ușor. Copiii n-au discernământ. Dacă intră în contact cu aceste izvoare, ușor de tot sunt seduși și „legați”, în sensul că ei capătă dependență. Asta înseamnă că-și pierd libertatea. Ei, săracii, vor spune că „vor”, dar nu știu ce vor, pentru că și-au pierdut libertatea. Åži eu, ca părinte, sunt îndreptățit, ba chiar am datoria, mai mult decât îndreptățirea, să-mi protejez copilul. Åži de aceea încercăm să-i facem pe oameni să înțeleagă că, pentru a-ți crește copilul astăzi, trebuie să ai înțelepciune, să înțelegi care sunt provocările, care sunt riscurile, ispitele. De aceea publicăm des materiale care atenționează asupra unui pericol sau a altuia, fie că este vorba de smartphone, de televizor, de internet, de jocuri pe cal­culator, de pornografie; toate acestea îi însemnează pe copiii noștri. Pe urmă, este vorba de psihologia vieții de familie: care sunt relațiile de autoritate, cum să ne câș­tigăm autoritatea. Nu mai știm astăzi cum să ne creștem copiii. De ce nu mai știm? Înainte oamenii știau, și azi nu mai știu. Pentru că nu mai există legătura de tradi­ție cu trecutul, cu rânduielile de bună-creștere din vremea dinainte, prin care părin­ții învățau de la părinții lor cum să-și crească copiii. Lucrurile erau toate într-o rânduială și era foarte simplu. Astăzi nu mai este simplu. Citim foarte mult, intrăm pe rețele de socializare unde oricine are dreptul să se exprime și vine câte un trăs­nit și-și spune părerea și smintește o mie odată. Sunt teorii dintre cele mai ciudate în mass-media și o mulțime de publicații, unele care sunt contradictorii cu totul și omul alege una și strică creierul copilului, și iarăși, alege alta și îl strică și mai rău. Åži atunci ne străduim, în măsura în care putem, să căutăm cele mai bune sfaturi pentru a-i ajuta pe părinți să înțeleagă cum trebuie să procedeze într-o situație sau alta pentru a-și salva copiii, pentru a-i proteja, pentru a-i crește cum trebuie.

A.I.: La noi întâlnim chiar un simptom al ruperii părinților de trecutul lor, și anu­me faptul că unii nu mai vorbesc cu copiii lor în limba română.

V.G.:Eu cred că aceasta e o problemă din mai multe puncte de vedere: în pri­mul rând, orice copil trebuie să aibă o lim­bă maternă. Limba pe care eu i-o pot trans­mite cel mai bine este limba română, pentru că eu gândesc în română. Nimeni n-o să-i poată învăța mai bine decât mine româna. N-o să-i pot învăța cel mai bine franceza sau engleza...

A.I.: Limbajul iubirii e transmis cel mai bine de mamă în limba în care a fost ea în­săși legănată...

V.G.:Simți lucrul acesta. Nativul sim­te cuvântul, și-ți atrage cuvântul care tre­buie din mintea ta, pentru că îl are în el.

Se spune că în ultimul an, sau în ulti­mii doi ani de viață, Cioran a înnebunit puțin, adică a făcut Alzheimer și a uitat limba franceză. El a fost unul dintre cei mai mari stiliști ai limbii franceze din se­colul al douăzecilea. De ce a uitat limba franceză? Pentru că orice limbă străină este învățată pe baza matricială a limbii materne. Deci poți să uiți tot, dar nu aceasta – vorba cuiva care trăia în străi­nătate – când mi s-a întâmplat ceva am început să strig: mamă! Deci n-a strigat în limba țării respective, ci a strigat în limba lui. Pe de altă parte, noi, ca români, nu întâmplător ne-am născut într-un spa­țiu (care e un spațiu cultural), și mai ales aparținem de un neam. Noi ne realizăm foarte bine în condițiile neamului nos­tru, care au un anumit specific. Românul are o fire a lui. Omul născut într-o fami­lie de români se dezvoltă cel mai bine, mi se pare mie, în granițele firii româ­nești. Åži ca să dezvolți firea românească, trebuie în primul rând să cunoști limba românească. Nu există nimic care să de­finească mai bine un popor decât limba. Dacă l-ai învățat limba, deja pe copilul respectiv l-ai făcut român. Dacă l-ai în­vățat altă limbă, n-o să-l faci nici francez, nici englez, nici chinez, el va rămâne un român cu o anumită problemă. Cred că românul va ajunge la mari performanțe ca român. Åži într-o lume a francezilor, și într-o lume a englezilor va avea ce spu­ne, pentru că el e o persoană, până nu ne cheamă lumea aceasta la a ne omogeni­za și depersonaliza – și a mă personaliza este cu atât mai frumos, dacă sunt român în Franța, sau în Anglia, sau în Germania. Dar rămân român, și am o demnitate de român. Să ne gândim că și astăzi româ­nii au cei mai mulți inventatori din lume. După ce școala românească a fost dărâ­mată, aproape. Dar dacă te uiți în seco­lul douăzeci, la inventică, și nu numai, și în știință, avem oameni care au făcut ceva, care au gândit ceva. La fel, în biserică. Până la urmă, identitatea ți-o găsești într-un context personal. Ortodoxia este universală, dar eu vin ca persoană în această relație cu lumea, nu vin ca indi­vid lipsit de personalitate, ci ca persoa­nă. Tendința românului, dintr-un com­plex de inferioritate pe care, iertați-mă, comunismul l-a sădit în poporul român, și l-a dezvoltat cultura post-decembristă, cultura manelistă, este de a se lepăda foarte ușor de identitatea lui. Dar el nu câștigă altă identitate, și ajunge un fel de struțo-cămilă, nici român, nici chinez. Åži nu se poate realiza ușor, și are complexe, are frustrări, are tensiuni. Uitați-vă la greci – grecul rămâne grec oriunde s-ar duce. Am cunoscut o grecoaică care a stat în Australia 60 de ani și nu știa limba en­gleză. Åži cum vă descurcați, doamnă? Când e ceva, chem un instalator grec. Au comunități grecești foarte puternice. Dar grecii, când se duc într-o țară străină, cum zicea bătrânul Dionisie, primul lucru pe care-l fac este o mai întâi o biserică, apoi o școală, și apoi taverna. Åži taverna este centrul de socializare. Taverna la ei nu e locul în care se bea. Grecii beau foarte puțin, ei beau o cafea, apă, dar stau și vor­besc. Åži este locul în care reflectează, au schimburi, socializează. Åži așa au rezis­tat ei. Deci eu cred că acesta este mode­lul pe care trebuie să-l urmăm și noi.

Interviu realizat de Andreea Ionescu