Peregrinarea noastra s-a desfășurat în acest cadru pietros cu oaze de verdeață, unele împânzite de lanuri de maci, în bă­taia soarelui, pe poteci prăfuite. Programul vizitei noastre a cuprins mai bine de 30 de biserici dedicate sfinților deja cunoscuți: Sfânta Varvara (în Valea Soganli), Sfântul Teodor (în Yesiloz), Sfântul Ioan Evanghelistul (în Gulsehir), Sfântul Vasile (în Goreme). Interesant este că acolo unde hramul bisericii nu a mai fost cunoscut, localnicii, nefiind creștini, au numit bise­rica în functie de picturile găsite în inte­rior; de exemplu, câteva din bisericile unde se află fresce cu Sf. Gheorghe omorând balaurul au primit denumirea de „biseri­ca cu șerpi”. Unele dintre aceste biserici datează din perioada iconoclastă, cu o ve­chime deci de mai bine de o mie de ani, altele din secolele X - XIII.

De fiecare dată când vizitam o biseri­că primul lucru era acela de identificare a scenelor din fresce deoarece timpul le ster- sese din prosperțime sau fuseseră parțialdistruse. Următoarea etapă era încercarea de a estima perioada în care biserica fuse­se construită, ținând cont de informațiile date de plăcuțele de la intrarea fiecărei bi­serici (nu întotdeauna exacte) și de stilul sau rafinamentul arhitecturii și frescelor. Era un adevarat puzzle. Ajutor în acest sens ne-au fost părintele Andreas Andre- opoulos și organizatorul nostru, părinte­le diacon Bogdan Grecu. Unele scene erau destul de ușor de identificat, căci ilustrau evenimente descrise în Noul Testament; pe altele le-am recunoscut din Tradiția Bi­sericii despre Mântuitorul sau Maica Dom­nului; alte fresce înfățișau sfinți locali, cum ar fi Sfântul Athenogenos (martirizat în timpul împăratului Dioclețian), autor al imnului „Lumină lină”, pictat în „biserica cu șerpi” din Valea Ihlara. Însă cu toții ne-am reconsiderat poziția față de afirma­ția potrivit căreia o biserică pictată ar fi Biblia neștiutorilor de carte! Ei bine, am fost surprinși în câteva rânduri să avem în față registre cu icoane cărora noi nu le-am putut face vreo asociere precisă cu Scrip­tura sau istoria Bisericii creștine, dar care probabil că aveau o semnificație impor­tantă pentru creștinii acelor vremuri.

Din punct de vedere arhitectural, am putut constata o evoluție firească a stilului abordat de capadocieni: dacă la bisericile din Valea Soganli compartimentarea clasi­că nu era încă bine conturată, la cele din Goreme și Gulsehir observăm deja o ma­turitate a stilului. De asemenea, geometria arcelor, bolților, pandativilor și a stâlpilor de susținere sunt mult mai îngrijite la bise­ricile construite după secolul XII. Acustica acestor biserici uimește până astazi: sune­tul emis din fața Sf. Mese ajunge să fie foar­te amplificat și bogat în armonici, fară a distorsiona câtuși de puțin sunetul primar. Senzația este cutremurătoare; impresia pe care o aveam când Îi cântam Domnului era că toată creația din jurul nostru se unea, discret, laudei noastre.

Chiar dacă toate bisericile și mănăstirile vizitate au fost transformate în muzee, ele sunt vii prin prezența Celui care a fost chemat și Care s-a pogorât în ele în Sfânta Liturghie. Ele au fost și rămân case ale lui Dumnezeu împreună cu casnicii săi, sfinții. Ritualul sfințirii oricărei biserici presupune ca particele din sfinte moaște de mucenici să fie îngropate/săpate în masa altarulul, adică în Sfânta Masă. Aceste biserici mai răman de asemenea vii și prin vizitarea lor an de an de către sute de pelerini creștini care au venit și vor mai veni pe aceste meleaguri și care vor cânta și vor lăuda numele lui Dumnezeu în aceste locașuri așa cum am făcut-o și noi la rândul nostru. A merge în pelerinaj în calitate de creștin în aceste locuri în care creștinismul nu mai este demult la el acasă, înseamnă a da „posibilitatea” lui Dumnezeu de a-și con­tinua planul Său de mântuire numai de El stiut, pentru oamenii acestor locuri, pentru cei care le vizitează și le vor mai vizita. Împreună slujirea Sfintei Liturghii (clerici și credinicioși) într-o biserică unde se slujește poate o dată sau de două ori pe an, într-un oraș (Mustafa pașa, fostul Sinasos de pe vremea dinainte de 1923, când acele meleaguri erau încă locuite de greci ortodocși) unde „oficial” nu mai există creștini, aș zice că nu este puțin lucru.

Dimpotrivă, consider că este un lucru minunat, o experiență unică, inundată de bucuria de a chema numele lui Hristos Cel prin Care toate se binecuvintează: „orașul acesta, țara aceasta și toate orașele și satele și cei ce cu credință viețuiesc întrânsele”⁴. Căci „acolounde sînt doi sau trei adunațiîn Numele Meu, sunt și Eu în mijlocul lor”, zice Domnul⁵.

Timpul, spunea Părintele Stăniloae, poartă cu sine posibilitatea veșniciei, care se poate realiza în comuniune cu Dumnezeu prin harul Său⁶. Astfel numai prin comu­niune cu Dumnezeu omul poate dobandi, prin harul Său, veșnicia. Deși multe dintre zidurile acestor biserici și mănăstiri au că­zut, prin prezența/existența lor, ele conti­nuă să zidească în chip nevăzut credința în sufletele celor ce-L caută pe Dumnezeu. Fiecare dintre noi avem posibilitatea sa lu­crăm nu numai la propria noastră mântu­ire, așa cum au făcut-o cei care au constru­it aceste locașuri, lăsându-ne nouă celor de astăzi aceste mărturii ale credinței în Hristos. Creștinul care peregrinează, așa cum am făcut și noi, dă mărturie despre

Hristos oriunde merge. Åži unde merge el acolo este și Hristos și Biserica Lui, căci el este templu al lui Dumnezeu: „Voi sunteți templu al Dumnezeului celui viu, precum Dumnezeu a zis că: «Voi locui în ei și voi umbla și voi fi Dumnezeul lor și ei vor fi poporul Meu»”⁷.

Note:

1. Claudiu Åžtefan Raicu, Capadocia: http://www.crestinortodox.ro/religie/capadocia-124929. html
2. 1 Pt 1, 1: „Petru, apostol al lui Iisus Hristos, către cei ce trăiesc împrăștiați printre străini, în Pont, în Galatia, în Capadocia, în Asia și în Bitinia.”
3. Prokopioneste numele grecesc al acestei așezări.
4. Ectenia mare din Sfânta Liturghie.
5. Matei 18, 20.
6. Părintele Dumitru Stăniloae,Teologia Dogmatică Ortodoxă vol.I, Ed. InstitutuluiBiblic și de Misiune Ortodoxă, București 2010, p.177.
7. II Corinteni 6,16.