Peregrinarea noastra s-a desfăşurat în acest cadru pietros cu oaze de verdeaţă, unele împânzite de lanuri de maci, în bă­taia soarelui, pe poteci prăfuite. Programul vizitei noastre a cuprins mai bine de 30 de biserici dedicate sfinţilor deja cunoscuţi: Sfânta Varvara (în Valea Soganli), Sfântul Teodor (în Yesiloz), Sfântul Ioan Evanghelistul (în Gulsehir), Sfântul Vasile (în Goreme). Interesant este că acolo unde hramul bisericii nu a mai fost cunoscut, localnicii, nefiind creştini, au numit bise­rica în functie de picturile găsite în inte­rior; de exemplu, câteva din bisericile unde se află fresce cu Sf. Gheorghe omorând balaurul au primit denumirea de „biseri­ca cu şerpi”. Unele dintre aceste biserici datează din perioada iconoclastă, cu o ve­chime deci de mai bine de o mie de ani, altele din secolele X - XIII.

De fiecare dată când vizitam o biseri­că primul lucru era acela de identificare a scenelor din fresce deoarece timpul le ster- sese din prosperţime sau fuseseră parţialdistruse. Următoarea etapă era încercarea de a estima perioada în care biserica fuse­se construită, ţinând cont de informaţiile date de plăcuţele de la intrarea fiecărei bi­serici (nu întotdeauna exacte) şi de stilul sau rafinamentul arhitecturii şi frescelor. Era un adevarat puzzle. Ajutor în acest sens ne-au fost părintele Andreas Andre- opoulos şi organizatorul nostru, părinte­le diacon Bogdan Grecu. Unele scene erau destul de uşor de identificat, căci ilustrau evenimente descrise în Noul Testament; pe altele le-am recunoscut din Tradiţia Bi­sericii despre Mântuitorul sau Maica Dom­nului; alte fresce înfăţişau sfinţi locali, cum ar fi Sfântul Athenogenos (martirizat în timpul împăratului Diocleţian), autor al imnului „Lumină lină”, pictat în „biserica cu şerpi” din Valea Ihlara. Însă cu toţii ne-am reconsiderat poziţia faţă de afirma­ţia potrivit căreia o biserică pictată ar fi Biblia neştiutorilor de carte! Ei bine, am fost surprinşi în câteva rânduri să avem în faţă registre cu icoane cărora noi nu le-am putut face vreo asociere precisă cu Scrip­tura sau istoria Bisericii creştine, dar care probabil că aveau o semnificaţie impor­tantă pentru creştinii acelor vremuri.

Din punct de vedere arhitectural, am putut constata o evoluţie firească a stilului abordat de capadocieni: dacă la bisericile din Valea Soganli compartimentarea clasi­că nu era încă bine conturată, la cele din Goreme şi Gulsehir observăm deja o ma­turitate a stilului. De asemenea, geometria arcelor, bolţilor, pandativilor şi a stâlpilor de susţinere sunt mult mai îngrijite la bise­ricile construite după secolul XII. Acustica acestor biserici uimeşte până astazi: sune­tul emis din faţa Sf. Mese ajunge să fie foar­te amplificat şi bogat în armonici, fară a distorsiona câtuşi de puţin sunetul primar. Senzaţia este cutremurătoare; impresia pe care o aveam când Îi cântam Domnului era că toată creaţia din jurul nostru se unea, discret, laudei noastre.

Chiar dacă toate bisericile şi mănăstirile vizitate au fost transformate în muzee, ele sunt vii prin prezenţa Celui care a fost chemat şi Care s-a pogorât în ele în Sfânta Liturghie. Ele au fost şi rămân case ale lui Dumnezeu împreună cu casnicii săi, sfinţii. Ritualul sfinţirii oricărei biserici presupune ca particele din sfinte moaşte de mucenici să fie îngropate/săpate în masa altarulul, adică în Sfânta Masă. Aceste biserici mai răman de asemenea vii şi prin vizitarea lor an de an de către sute de pelerini creştini care au venit şi vor mai veni pe aceste meleaguri şi care vor cânta şi vor lăuda numele lui Dumnezeu în aceste locaşuri aşa cum am făcut-o şi noi la rândul nostru. A merge în pelerinaj în calitate de creştin în aceste locuri în care creştinismul nu mai este demult la el acasă, înseamnă a da „posibilitatea” lui Dumnezeu de a-şi con­tinua planul Său de mântuire numai de El stiut, pentru oamenii acestor locuri, pentru cei care le vizitează şi le vor mai vizita. Împreună slujirea Sfintei Liturghii (clerici şi credinicioşi) într-o biserică unde se slujeşte poate o dată sau de două ori pe an, într-un oraş (Mustafa paşa, fostul Sinasos de pe vremea dinainte de 1923, când acele meleaguri erau încă locuite de greci ortodocşi) unde „oficial” nu mai există creştini, aş zice că nu este puţin lucru.

Dimpotrivă, consider că este un lucru minunat, o experienţă unică, inundată de bucuria de a chema numele lui Hristos Cel prin Care toate se binecuvintează: „oraşul acesta, ţara aceasta şi toate oraşele şi satele şi cei ce cu credinţă vieţuiesc întrânsele”⁴. Căci „acolounde sînt doi sau trei adunaţiîn Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor”, zice Domnul⁵.

Timpul, spunea Părintele Stăniloae, poartă cu sine posibilitatea veşniciei, care se poate realiza în comuniune cu Dumnezeu prin harul Său⁶. Astfel numai prin comu­niune cu Dumnezeu omul poate dobandi, prin harul Său, veşnicia. Deşi multe dintre zidurile acestor biserici şi mănăstiri au că­zut, prin prezenţa/existenţa lor, ele conti­nuă să zidească în chip nevăzut credinţa în sufletele celor ce-L caută pe Dumnezeu. Fiecare dintre noi avem posibilitatea sa lu­crăm nu numai la propria noastră mântu­ire, aşa cum au făcut-o cei care au constru­it aceste locaşuri, lăsându-ne nouă celor de astăzi aceste mărturii ale credinţei în Hristos. Creştinul care peregrinează, aşa cum am făcut şi noi, dă mărturie despre

Hristos oriunde merge. Şi unde merge el acolo este şi Hristos şi Biserica Lui, căci el este templu al lui Dumnezeu: „Voi sunteţi templu al Dumnezeului celui viu, precum Dumnezeu a zis că: «Voi locui în ei şi voi umbla şi voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu»”⁷.

Note:

1. Claudiu Ştefan Raicu, Capadocia: http://www.crestinortodox.ro/religie/capadocia-124929. html
2. 1 Pt 1, 1: „Petru, apostol al lui Iisus Hristos, către cei ce trăiesc împrăştiaţi printre străini, în Pont, în Galatia, în Capadocia, în Asia şi în Bitinia.”
3. Prokopioneste numele grecesc al acestei aşezări.
4. Ectenia mare din Sfânta Liturghie.
5. Matei 18, 20.
6. Părintele Dumitru Stăniloae,Teologia Dogmatică Ortodoxă vol.I, Ed. InstitutuluiBiblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti 2010, p.177.
7. II Corinteni 6,16.