E o căutare continuă si irepresibilă pentru că e luminată de credinţă. Pentru ei, asemeni unui portret al lui Arcimboldo, textul lumii e compus din notaţii în registrul minor al exis­tenţei, convinşi fiind că tocmai caracterul umil al acestora conduce la înţelegerea sensului ade­vărat aflat dincolo de ele.

Parcurgând expoziţia, e imposibil să nu te gândeşti la pasajul din Corinteni: „Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă: acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin”. Fiecare imagine e un filtru, o ghicitură, o aproximare, o oglindire, o ezitare, o bucurie, o mirare, o asteptare fremă­tătoare a acestei întâlniri „faţă către faţă” pro­mise în epistolă. Împreună, recompuse, ele lasă să se întrevadă un dublu portret cu chipurile celor doi căutători de limpezime, Ioan şi Iulian.

Fiecare imagine a expoziţiei surprinde sau doar aşteaptă clipa ce conţine în ea miracolul existenţei în totalitatea ei, aşa cum o picătură de apă conţine oceanul. Suntem îndemnaţi să nu vedem în această comparaţie doar un tru­ism, pentru că, dacă putem să privim lumea prin filtrul umilei sale umanităţi si, simultan, să cre­dem ca ea este creaţia minunată a lui Dumnezeu, atunci am avea şansa să o vedem cu limpezime. Dar clipele de graţie ale privirii clare sunt rare. De ce?

Pentru că ne mişcăm si noi, abulici, în rit­mul lumii. Dacă am încetini ritmul paşilor, al respiraţiei, al dorinţelor, al temerilor, dacă am sta locului o clipă, am putea vedea cât de preţi­oasă e frumuseţea anonimatului şi cât de bine ne potrivim şi noi în ţesătura acestei frumuseţi ascunse.

Despre înţelegerea prin credinţă vorbesc toate aceste imagini, fiecare înregistrând câte o uimire în faţa tuturor celor ce ne cad sub pri­viri. Nu doar atingerea prin privire e miza lor, ci si cunoasterea prin privire, înţelegerea prin privire, simţirea şi revelaţia prin actul de a privi în jurul nostru, oameni, păsări, cate­drale sau sâmburi de cireşe. Fiecare clipă as­cunde un miracol, îl îmbracă pentru a-l re­vela la o privire un pic mai statornică şi mai atentă. Dincolo de multitudinea, diversita­tea şi seducţia filtrelor interpuse, totul în jurul nostru ne vorbeşte despre bucuria de a fi în lume şi de a ne împărtăşi cu Creatorul ei şi de a-I fi recunoscători – în fond, despre bucuria fiinţării noastre fugitive, dar care, dacă o înţelegem în coerenţa şi plenitudinea ei, ne duce dincolo de ea, la întâlnirea fulgu­rantă a feţei noastre cu faţa Lui.

Ramona NOVICOV, critic de artă