Impresii de la Festival…

publicat in Eveniment pe 5 Iulie 2015, 20:45

Întâlnirea noastră a românilor din Å£ară cu românii din străinătate este o întâl­nire mult mai sinceră, mai adevărată căci ne deschidem sufletul unul altu­ia mai uÅŸor. Există ceva care ne leagă atât pe noi, cei care suntem în vizită, cât ÅŸi pe cei care trăiesc de niÅŸte ani pe alte meleaguri, e de fapt locul unde ne-am născut ÅŸi spre care tragem din instinct.

Ne-a impresionat o doamnă care plân­gea de fericire, care ne povestea că a reuÅŸit să-ÅŸi convingă copiii ÅŸi soÅ£ul să se întoarcă în România. Da, este locul ăsta care se chea­mă - România, locul în care ne-am născut, ÅŸi care ne atrage ÅŸi ne uneÅŸte, e locul în care ne-a vrut Dumnezeu!

La concertul domnului Gheorghe Zamfir ne-au impresionat părinÅ£ii cu copiii lor mici care adormeau în braÅ£ele lor, cuminÅ£i si nerăsfăÅ£aÅ£i lăsându-i pe părinÅ£i să urmăreas­că activităÅ£ile la care luau parte.

Sfânta Liturghie de duminică având la strană pe Mihail Bucă cu doi cântăreÅ£i din corul Tronosa fost impresionantă, iar cuvân­tul ÎnaltpreasfinÅ£itului Părinte Mitropolit Iosif a fost plin de har.

De asemenea, ne-a impresionat expoziÅ£ia de pictură a doamnei MiliÅ£a Sion si mai ales galeria de portrete a celor care au suferit în închisorile comuniste precum si cele 12 por­trete ale noilor martiri ai revolutiei romane realizate de doamna Sivia Radu. Le stătea foarte bine în această biserică gotică adap­tată ca biserică ortodoxă.

Au fost patru zile de festival foarte in­tense si variate - nu putem să nu amintim prezenÅ£a plină de distincÅ£ie a domnului aca­demician Eugen Simion, prezenÅ£a extrem de necesară si plăcută a domnului Costion Nicolescu sau recitalul emoÅ£ionant al acto­rului basarabean Vasile Butnaru - au fost evenimente cu o bună organizare care ne-au bucurat din plin.

Maria Ploae si Nicolae Mărgineanu

 

Prima mea întâlnire cu festivalul „De dragul frumosului” a avut loc în 2011, la prima ediÅ£ie, întâlnire care m-a mar­cat foarte mult si a coincis cu apropierea mea de Biserică si de comunitatea ortodoxă de la Paris. De la început am fost atrasă de concep­tul acestui festival, acela de a aduce sau a re­aduce în fata oamenilor valorile ortodoxiei prin intermediul artelor si al culturii.

Cred ca prin astfel de iniÅ£iative Biserica reuÅŸeÅŸte să motiveze oamenii să se apropie de Dumnezeu, atingând un public mult mai larg decât acela format din cei care participă regu­lat la slujbele religioase. Pe de altă parte, pen­tru cei care participăm deja la viaÅ£a Bisericii, mi se pare o invitaÅ£ie foarte binevenită de a-L căuta pe Dumnezeu si în afara Bisericii, în ori­ce lucru frumos sau om frumos care ne iese în cale. Ceea ce înseamnă că, într-adevăr, Biserica si-a înÅ£eles rolul si misiunea.

Dacă mă gândesc la statutul nostru, al românilor din diaspora, acest festival este pentru noi si ocazia de a descoperi sau re­descoperi tradiÅ£ii populare românesti care reprezintă o sursă de înÅ£elepciune si de fi­resc pe care parcă mai bine o înÅ£elegem în­tâlnind-o în alt spaÅ£iu cultural si lingvistic.

Åži as mai adăuga si importanta de a nu uita să simÅ£im româneÅŸte.

Rememorând ediÅ£ia de anul acesta, mo­mentele care m-au emoÅ£ionat ÅŸi bucurat în mod deosebit au fost momentele muzicale, începând cu concertul de muzica medieva­lă ÅŸi muzică veche românească de la Paris si continuând cu o serie de concerte care au avut loc la Bruxelles: Gheorghe Zamfir, Grigore LeÅŸe, arhid. Mihail Bucă si grupul „Les Violons de Bruxelles”

Grigore LeÅŸe ne-a introdus într-o ade­vărată poveste anul acesta, aceea legată de obiceiul de a hori de la sat, amintindu-ne că „omul poate umbla cât o vrea, dar un singur lucru trebuie să ÅŸtie: să nu uite să se întoar­că de unde o plecat”.

Grupul „Les Violons de Bruxelles” m-a impresionat foarte mult prin deschiderea de spirit de care a dat dovadă în momentul în care a interpretat o suită de piese din folclo­rul tradiÅ£ional românesc.

De asemenea, manifestările de anul aces­ta au avut ÅŸi un conÅ£inut formator foarte bo­gat. Mă gândesc mai ales la informaÅ£iile de­taliate de iconografie bizantină prezentate de Anne Marie Velu.

În afara de sensibilitatea artiÅŸtilor prezenÅ£i, am rămas impresionata de profesionalismul organizării, de numărul mare de voluntari (ÅŸi de iile lor colorate) implicaÅ£i in organizarea acestui eveniment, ca ÅŸi de ospitalitatea comunităÅ£ii româneÅŸti de la Bruxelles.

Gabriela Dănilă