Adaugat la: 1 Octombrie 2008 Ora: 15:14

Despre teologie şi ştiinţă în tâlcuirea învăţăturii sfântului Siluan Athonitul de către ucenicul său, arhimandritul Sofronie - Partea a II-a

Despre teologie şi ştiinţă în tâlcuirea învăţăturii sfântului Siluan Athonitul de către ucenicul său, arhimandritul Sofronie - Partea a II-a

Teologia Sfântului Siluan exprimă simplitate. Această simplitate, trăită prin preocuparea ardentă cu esenţialul vieţii creştine, rămâne departe de simplismul zgomotos şi încordat al teologiilor înţelese ca demonstraţie de erudiţie academică sau ca demers de persuasiune intelectuală privind adevărurile de credinţă. Mărturia sfântului vine din registrul unei vieţi preocupate de Hristos. Nu un Hristos întâlnit însă conceptual, cu mintea, din relatările altora, ci adus lăuntric prin gestul de trăire. De aici şi caracterul discursului teologic al Sfântului Siluan, de mărturie, de mărturisire existenţială. O mărturisire pe care Arhimandritul Sofronie o vede împlinită, credibilă tocmai prin caracterul ei liber faţă de condiţionările intelectuale de orice fel, proaspătă prin continuitatea cu simplitatea evanghelică:

 

„M-am întrebat adesea ce ar fi fost stareţul dacă, având în vedere darurile sale naturale puţin obişnuite, ar fi primit o formaţie ştiinţifică şi teologică avansată. Uneori mi se părea că ar fi devenit un titan de faimă mondială. Alteori credeam însă exact contrariul: faptul că a fost un om de o simţire atât de nemijlocită asemenea celei pe care o vedem la evanghelişti, că a rămas cu totul ferit de ravagiile civilizaţiei contemporane, tocmai acest lucru face mărturia sa irezistibil de convingătoare. Şi, într-adevăr, nicio ştiinţă omenească n-ar putea adăuga ceva la profunzimea şi la calitatea adevărului de care dă mărturie el”.[1]

 

Simplitatea teologiei Sfântului Siluan ascunde bogăţia inestimabilă a unei calităţi de nepreţuit, cea a eficienţei duhovniceşti. Nu este vorba de o simplitate căutată pe linie estetică, ci de cea legată de gestul continuu de esenţializare a trăirii. Dacă Brâncuşi sculpta în piatră nu păsări, ci zborul însuşi, sculptura aceasta prin care Hristos lucrează teologia în om este eficientă când omul împlineşte gesturile lepădării de tot prisosul venit prin păcat. Rămâne astfel esenţialul, omul pregătit pentru veşnicie. Iar dacă prin demersul ştiinţei unii au putut admira ceea ce considerau a fi spectacolul permanent al eficacităţii ştiinţifice opus celui al credinţei[2], sfinţi precum Sfântul Siluan au trăit cu intensitate tocmai acest spectacol interiorizat al eficacităţii duhovniceşti acolo unde ştiinţele nu pot demonstra nimic. Acest mod de teologhisire rămâne însă străin şi necunoscut oricui se încăpăţânează, pe urmele modernilor, să considere cunoaştere sigură demersul raţiunii analitice, şi eventual, să facă gestul necugetat al importului tipului de eficienţă intelectuală în interiorul demersului teologiei. Oameni ca Sfântul Siluan ne spun că, dimpotrivă, eficacitatea gestului teologic este legat de reuşita întâlnirii cu harul dumnezeiesc, har care este accesibil oricui gustă pocăinţa. Întâlnirea cu harul nu ţine nicidecum de succesul cu care mintea omenească reuşeşte să manipuleze logic concepte şi idei, fie ele şi religioase. După cum nimeni nu acordă încredere medicului a cărui diplome nu sunt acoperite faptic de practică, de experienţa concretă în vindecarea bolnavilor, nici teologia nu este împlinită şi vie şi eficientă fără să fie expresia întâlnirii concrete cu harul lui Hristos. 

Sfântul Siluan ne arată în ce măsură frustrările de tot felul, manifestate în câmpul teologiei de după modernitate în relaţia cu ştiinţele, nu au sens. În măsura în care omul se preocupă cu adevărata teologie, el gustă existenţial o bogăţie mai presus decât cea despre care vorbeşte toată lumea astăzi, în această epocă impregnată de ştiinţe şi în care cel care are succes în exercitarea raţiunii analitice pare a fi devenit model de subiect cunoscător pentru toţi:

 

„nu e nimic uimitor dacă omul neduhovnicesc organizează mai bine lucrurile vremelnice decât omul duhovnicesc. Cel dintâi se dedă acestor lucruri, câtă vreme celălalt se sileşte să rămână cu mintea în Dumnezeu. Acelaşi lucru se întâmplă adeseori şi între oamenii din lume: un negustor iscusit râde de savantul care nu înţelege nimic din mărfurile pe care le vinde, dar aceasta nu înseamnă defel că negustorul e mai deştept decât el...”[3].

 

(va continua)

Pr. Răzvan Ionescu

 



[1] Arhimandritul Sofronie, Viaţa şi învăţătura stareţului Siluan athonitul scrise de ucenicul său, arhimandritul Sofronie, Ed. Deisis, Sibiu, 2008, p. 255;

[2] Jean Fourastié, Ce que je crois, Ed. Grasset, 1981, p. 123 ; 3.Ibidem, p. 72.

[3] Arhimandritul Sofronie, Viaţa şi învăţătura stareţului Siluan athonitul scrise de ucenicul său, arhimandritul Sofronie, Ed. Deisis, Sibiu, 2008, p. 255.

Despre teologie şi ştiinţă în tâlcuirea învăţăturii sfântului Siluan Athonitul de către ucenicul său, arhimandritul Sofronie - Partea a II-a

Ultimele stiri
actualizate de doua ori pe saptamana

Din dragoste...

1 Noiembrie 2013

Un Festival luminos

1 Noiembrie 2013
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni