Aceste mari suferinÅ£e pentru neamu­rile ortodoxe, ca urmare a secularizării ÅŸi bunăstării, încep să fie trecute într-un con de umbră. Trebuie precizat că martiriul ortodox nu se limitează doar la suferinÅ£a poporului rus în urma RevoluÅ£iei din 1917, despre care se poate vorbi în mii de pa­gini, ci se referă ÅŸi la martiriul creÅŸtinilor din România, Bulgaria, Grecia, Serbia, dar aminteÅŸte ÅŸi de genocidul armean, cunos­cut ca „Holocaustul armenilor” sau Ma­sacrul armenilor (1915-1916) din partea Junilor turci, un guvern care conducea Imperiul Otoman. În acest masacru ÅŸi-au pierdut viaÅ£a între 1.200.000 ÅŸi 1.300.000 de armeni². În cele ce urmează voi face câ­teva scurte precizări referitoare la suferin­Å£ele poporului grec. După Primul Război Mondial a avut loc războiul greco-turc din 1919-1922, care s-a terminat cu o victo­rie a Turciei. În anul 1923 va avea loc aÅŸa-zisa „schimbare etnică” între greci ÅŸi turci. Urmare a abuzurilor soldaÅ£ilor greci din acest război, populaÅ£ia greacă a fost mutată forÅ£at din Turcia în Grecia, iar ace­eaÅŸi miÅŸcare s-a întâmplat cu turcii, aceÅŸ­tia din urmă fiind în număr mai mic de­cât grecii. În realitate, aÅŸa-zisul schimb de popoare a însemnat deportarea – mai bine zis purificarea etnică – creÅŸtină, în urma căreia ÅŸi-au pierdut viaÅ£a sute de mii de ortodocÅŸi ÅŸi peste 1,5 milioane de greci din Turcia au fost obligaÅ£i să-ÅŸi părăseas­că pământurile strămoÅŸeÅŸti³. Averile le-au fost confiscate, casele distruse, iar ei aproa­pe că au dispărut din vechiul Imperiu Bi­zantin. Acest război este considerat de is­torici la fel de dezastruos ca ÅŸi căderea Constantinopolului. Cei ce au avut cura­jul să rămână în Constantinopol au fost urmăriÅ£i ÅŸi supuÅŸi la numeroase presiuni, aÅŸa încât constatăm că astăzi mai sunt câ­teva mii de creÅŸtini ortodocÅŸi în Patriar­hia Constantinopolului. Revoltele anti-ortodoxe din anul 1955 au fost urmate de persecuÅ£ii ÅŸi numeroase expulzări. De ase­menea, trebuie amintit ÅŸi de pierderile or­todoxe prin divizarea Insulei Cipru din 1974 între partea turcă ÅŸi cea ortodoxă greacă. Am Å£inut să fac aceste precizări is­torice deoarece nu vorbim doar despre purificările etnice în masă, urmare a con­flictelor armate între două state beligeran­te, ci sunt numeroase mărturii despre creÅŸ­tini care nu făceau compromisuri ÅŸi nu au renunÅ£at la credinÅ£ă, deÅŸi erau supuÅŸi tor­turilor ÅŸi chiar morÅ£ii.

Nu putem să nu amintim ÅŸi de drame­le ÅŸi suferinÅ£ele pe care le-a îndurat neamul nostru românesc în perioada comunistă, care a însemnat distrugerea unei generaÅ£ii de părinÅ£i spirituali ÅŸi intelectuali.

În acelaÅŸi timp, nu trebuie să uităm nu­meroasele persecuÅ£ii împotriva creÅŸtini­lor ortodocÅŸi din Irak, Iran, Siria ÅŸi alte Å£ări musulmane. Se cuvine să-i menÅ£io­năm aici ÅŸi pe numeroÅŸii martiri morÅ£i în gulagul rusesc, în lagărele naziste ÅŸi în în­chisorile comuniste din secolul XX, care aÅŸteaptă să fie recunoscuÅ£i sau pe viitor canonizaÅ£i. Se afirmă că în cei 2000 de ani de istorie a Bisericii, două treimi dintre creÅŸtini au fost martirizaÅ£i în secolul XX⁴. Se crede că există peste 27 de milioane de creÅŸtini uciÅŸi dintr-un total de 40 de mili­oane, ÅŸi multe alte milioane de creÅŸtini au fost torturaÅ£i, victime ale diferitelor regi­muri totalitare.

În lagărele ÅŸi în închisorile comunis­te din România, locuri de exterminare a poporului român, s-a murit din multe motive: pentru convingeri politice, pen­tru rege, pentru libera exprimare, pentru popor ÅŸi Å£ară, dar mai ales pentru credin­Å£a în Hristos. ConsecinÅ£ele acestui geno­cid împotriva poporului român se resimt ÅŸi astăzi, deoarece abia după 24 de ani de la căderea comunismului încep să se vadă unele semne de revenire la o stare de normalitate religios-morală ÅŸi intelectuală. Să nu ne imaginăm că supliciul prin care a trecut această generaÅ£ie de mărturisitori a adus cu sine în mod automat pacea, liniÅŸtea ÅŸi curăÅ£irea unei naÅ£iuni. Trebuie să treacă cel puÅ£in o generaÅ£ie până când vom putea vorbi de o aÅŸezare a lucrurilor în matca lor. Presa, media, precum ÅŸi o parte din intelectualitate sunt tentate să vorbească doar despre unele figuri em­blematice care au suferit în închisorile comuniste, precum Valeriu Gafencu, Mircea Vulcănescu, Petre Å¢uÅ£ea, Nicolae Steinhardt, Vasile Voiculescu, Ionel Brătianu, Radu Gyr etc. Jertfa acestor intelectuali, profesori, ingineri, academi­cieni, oameni politici, prinÅ£i nu poate fi uitată – totuÅŸi, aÅŸa cum arată statisticile, numărul celor care ÅŸi-au dat viaÅ£a pentru libertate ÅŸi pentru Hristos este covârÅŸitor. Personal am avut ocazia să-i cunosc pe Mitropolitul Antonie Plămădeală, pe pă­rintele Dumitru Stăniloae, pe părintele BordaÅŸiu, pe părintele Arsenie Papacioc, l-am avut profesor pe Părintele Galeriu, am slujit cu părintele Ionel Pavel, cu pă­rintele Filip din GalaÅ£i ÅŸi cu alÅ£i câÅ£iva preoÅ£i care au făcut ani grei de puÅŸcărie.

Ceea ce la început sesizam destul de greu, poate pentru că eram prea tânăr, apoi am admirat era faptul că această generaÅ£ie de mărturisitori, modele de credinÅ£ă, aveau o sfială să vorbească despre tortu­rile la care au fost supuÅŸi, nu aveau resen­timente faÅ£ă de torÅ£ionari, paradoxal, unii chiar mărturiseau că aceasta a fost o ÅŸan­să de a se apropia mai mult de Dumnezeu, având în acelaÅŸi timp puterea de a ierta. Martiriul lor nu a fost prin proteste, cu­vinte sau scrieri, ci în liniÅŸte. Această pu­tere de a nu judeca, mărturisirea prin tăcere, se numeÅŸte lucrarea Duhului Sfânt ÅŸi a rugăciunii personale.

O parte dintre martirii care au fost uciÅŸi în perioada comunistă au fost tre­cuÅ£i în calendarul Bisericii Ortodoxe Ruse. Noile dovezi ale credinÅ£ei pe care le avem de la martirii creÅŸtini uciÅŸi la Aiud, PiteÅŸti, Gherla sau Canal ne arată că jertfa lor nu a fost zadarnică, că este bineplăcută înaintea lui Hristos, iar harul lui Dumnezeu lucrează prin aleÅŸii Săi. Neamul românesc, de-a lungul celor două mii de ani de istorie, a urcat de multe ori pe drumul Golgotei, iar prin sfinÅ£ii săi putem să vedem lumina cea adevărată. DeÅŸi noi, ca biserică, avem o sfială în a ne canoniza sfinÅ£ii contemporani, un prim pas pe care Biserica Ortodoxă Română îl face pentru mărturisitorii credinÅ£ei în perioada comunistă este pomenirea lor la Sfânta Proscomidie în rugăciunea pen­tru cei adormiÅ£i ÅŸi la Sfânta Liturghie, la ieÅŸirea cu Cinstitele Daruri, când preo­tul spune: „Pentru pomenirea ÅŸi iertarea păcatelor... celor care au pătimit în închi­sori ÅŸi în lagăre... pentru apărarea patriei ÅŸi a credinÅ£ei strămoÅŸeÅŸti”⁵. Nu facem publicitate ÅŸi nici concurenÅ£ă între bise­ricile creÅŸtine din România, nici nu încer­căm să contabilizăm numărul celor care au suferit mai mult, pentru că este impo­sibil să împlineÅŸti un astfel de lucru, totuÅŸi realitatea istorică ne arată că Biserica Ortodoxă Română cunoaÅŸte cel mai mare număr de ierarhi, preoÅ£i ÅŸi intelectuali care au suferit în închisorile comuniste. Putem vorbi de mii de slujitori ai altaru­lui care au suferit în închisorile comu­niste, mulÅ£i dintre aceÅŸtia jertfindu-se prin moarte martirică. Nu mai vorbim de numărul laicilor ortodocÅŸi care au suferit sau au murit pentru Hristos, fiind vorba de un număr impresionant de creÅŸ­tini. O generalizare a sfinÅ£ilor din peri­oada comunistă este imposibil de reali­zat ÅŸi ar crea mari probleme ecleziale, de aceea un prim pas pe care Biserica Orto­doxă trebuie să-l facă este recunoaÅŸterea oficială a sacrificiului martirilor români. Credem că în curând va veni vremea când unii dintre mărturisitorii din perioada comunistă vor fi trecuÅ£i în rândul sfinÅ£ilor.

În prima Duminică după Rusalii sunt prăznuiÅ£i toÅ£i sfinÅ£ii ÅŸtiuÅ£i ÅŸi neÅŸtiuÅ£i, iar în Duminica a Il-a după Rusalii îi sărbăto­rim pe SfinÅ£ii români, prin care ni se face aducerea aminte că neamul nostru s-a năs­cut creÅŸtin, a rămas creÅŸtin, a păstrat ÅŸi va păstra valorile credinÅ£ei celei adevărate până la sfârÅŸitul veacurilor.

Putem constata că avem numeroÅŸi sfinÅ£i autohtoni, mulÅ£i dintre ei necunos­cuÅ£i, care se roagă lui Dumnezeu pentru neamul nostru. SfinÅ£ii români sunt creatori de teologie, spiritualitate, cultură ÅŸi istorie, de aceea să nu pregetăm să ne iubim mi­ile de sfinÅ£i din trecut, dar ÅŸi pe cei din secolul XX, fiindcă prezenÅ£a sfinÅ£ilor pe pământul Å£ării noastre ne înnobilează, ne obligă ca neam să-i căutăm ÅŸi să mărturi­sim pe Hristos în Adevăr ÅŸi ne îndeamnă să urmăm calea sfinÅ£eniei.

Pentru Biserica Ortodoxă, secolele XX ÅŸi XXI au un număr impresionant de măr­turisitori, a căror memorie ne ajută să în­Å£elegem mai bine ce înseamnă să te jertfeÅŸti pentru credinÅ£a în Hristos. DeÅŸi vorbim de o  perioadă de acalmie după aceste furtuni care s-au abătut asupra Bisericii Ortodoxe, astăzi ea se confruntă cu materialismul ÅŸi secularismul occidental.

Pr. Pompiliu Nacu, Milano Nord-Monza

Note:

1. Kallistos Ware, Ortodossia in Occidente, Edizioni Qiqajon, Magnano, 2000, p. 7-8.
2. Marcello Flores, II genocidio degli armeni, Edizioni il Mulino, Bologna, 2007.
3. Shelton Dinah, Encyclopaedia of Genocide and Crimes Against Humanity, col. 303.
4. ***, Martiri pentru Hristos, din România, în pe­rioada regimului comunist, Ed. I.B.M.B.O.R., BucureÅŸti, 2007.
5. Liturghier, Ed. I.B.M.B.O.R., BucureÅŸti, 2000, p. 115-152.