Adaugat la: 1 Octombrie 2008 Ora: 15:14

Un alt fel de pelerinaj

Un alt fel de pelerinaj

La fel ca anul trecut, şi vara aceasta, Nepsis a propus tinerilor un pelerinaj mai deosebit, pe urmele pustnicilor din Munţii Trascăului: mult timp petrecut în natură, dormit în cort, spălat în pâraiele de munte, mâncare la ceaun, rugăciune şi poveşti în jurul focului. Ar putea părea, din aceste cuvinte, că a fost vorba doar de o simplă drumeţie pe munte. Aceasta însăşi ar presupune o anumită nevoinţă, şi nu e vorba doar de cărat rucsacul, de adunat lemne pentru foc sau de coborât la izvor după apă pentru gătit, ci de convieţuire într-un grup de 15 oameni, timp de o săptămână. Pe munte, atunci când îţi cari casa în spate, limitele fiecăruia ies mult mai uşor în evidenţă, starea de enervare stă la pândă neîncetat, iar a menţine o atmosferă senină în grup devine un exerciţiu al iubirii aproapelui. Iar când acesta se face discret, dar în numele lui Hristos, o simplă ieşire pe munte se poate transforma în pelerinaj.

 

Câţiva participanţi au ajuns în Alba Iulia încă de sâmbătă, 16 august, şi au fost întâmpinaţi de către ghidul nostru, Părintele Iulian Nistea. Alţii au ajuns duminică sau chiar luni dimineaţă devreme, în aşa fel încât prânzul să ne prindă la Mănăstirea Lupşa. După câteva ore petrecute acolo, cu greu ne desprindem, căci reîntâlnirea cu monahii e prilej de bucurie, vechea bisericuţă ne îmbie la a rămâne, iar duhul de acolo ne uneşte. Însă mai avem de vizitat Mănăstirea Muncelu şi trebuie să ajungem pe munte, la Vânătare, să punem corturile înainte de-a se lăsa amurgul şi de-a se aşeza roua.

 

Primele zile merg bine. Ne cunoaştem şi ne găsim locul în grup. Suntem aproape toţi români, chiar dacă unii venim din Belgia, Franţa, Irlanda sau Marea Britanie. Dmitry e singura excepţie, însă e deja al doilea an al său în Apuseni. Bucuria sa contagioasă îl ajută să transforme un „Mai este ceai?” în „Maestro! Ceai!”, iar binecuvântarea mesei în româneşte vine foarte bine şi după „Tatăl nostru” în slavonă. Băieţii fac duş sub cascadă, şi împreună cu fetele merg la adunat lemne şi după lapte proaspăt muls. Cu toţii gătim şi pregătim masa. Ne bucurăm de hărnicia şi dexteritatea fetelor în a organiza tabăra. Părintele Iulian e expert în a aprinde focul. Se cântă şi se povesteşte. Cei mai „bătrâni” dintre participanţi „reconstituie” din memorie cu o nonşalanţă neaşteptată videoclipuri pe care le urmăreau în adolescenţa lor petrecută parţial în faţa televizorului; e destul de uşor de privit acum cu umor şi o oarecare îngăduinţă la lucrurile care acum nu ne mai robesc. Pe măsură ce timpul trece, se încropesc discuţii informale, dar serioase, despre subiecte care îi interesează pe tineri: relaţia cu duhovnicul, monahism, căsătorie, viaţa în parohii. Apar şi divergenţe, mai ales când e vorba de chestiuni mai delicate: în ce măsură sunt oamenii din Biserică subjugaţi de duhul lumii? Trăim noi duhovniceşte sau suntem doar religioşi la nivel psihologic? Putem spune că felul nostru de a ne îmbrăca în ultimii ani – fie informal şi sumar, fie elegant şi oarecum „sexy” – ne determină să trecem dincolo de aparenţe şi să ne concentrăm asupra a ceea ce e esenţial în fiecare om sau e lipsa noastră de sfială un semn că, într-un fel, pierdem taina persoanei, înţeleasă ca unitate a sufletului şi a trupului? E accesul aproape instantaneu la informaţie scrisă, auditivă şi vizuală o strivire a corolei de minuni a lumii? Mai dăm răbdării vreo valoare? Mai putem noi înţelege ce înseamnă ani întregi petrecuţi în mănăstire, în încercarea de dobândire a Sfântului Duh sau frumuseţea descoperirii reciproce a doi tineri în Taina Cununiei? Mai avem noi timp să aşteptăm să gustăm din vinul cel de pe urmă al binecuvântării lui Hristos sau ne mulţumim cu vinul cel dintâi al propriilor realizări fără să ne dăm seama că într-o zi se va termina?

 

Punctul central al pelerinajului a fost participarea la Sfânta Liturghie la Mănăstirea Subpiatră. Maicile ne primesc cu braţele deschise. Spre după amiază avem bucuria unei întâlniri neaşteptate cu Înaltpreasfinţitul Iosif care petrece câteva ore cu noi. Mergem împreună într-o plimbare la Huda lui Papară, iar la întoarcere ne aşezăm la umbră pe iarbă lângă bisericuţa veche de lemn, la un porumb fiert şi un sirop natural de zmeură, împreună cu maicile. Înaltpreasfinţitul Iosif ne vorbeşte cu acel firesc pe care îl răspândeşte atunci când se întâlneşte cu tinerii. Amintirile pelerinajelor trecute se transformă în cuvinte despre noi şi lumea noastră; despre Biserica Ortodoxă în vestul Europei; despre artificialitatea vieţilor noastre: mâncarea pe care o consumăm, informaţiile care ni se servesc gata digerate, lipsa de discernământ; despre pericolul de a face din credinţă un sistem ideologic pentru care să luptăm cu armele lumii şi cu o înverşunare care nu caracterizează dreapta credinţă; despre amorţirea celor care, din frică de a nu păcătui, se retrag în cochilia neimplicării şi despre cum acest lucru înseamnă de fapt renunţarea la adevărata viaţă, la acel asalt cu care se câştigă Împărăţia.

 

Un pelerinaj e un prilej constant de a învăţa unii de la alţii, atât la nivelul lucrurilor din viaţa cotidiană cât şi în ceea ce priveşte felul personal de a trăi credinţa. Tinerii din România descoperă că în Occident nevoia de Împărtăşire cu Sfintele Taine se resimte mult mai puternic şi că acest lucru nu e deloc în contradicţie cu tradiţia şi canoanele Bisericii. Cei plecaţi de mult din România îşi reamintesc cât de importantă este evlavia şi atenţia la ceea ce este Lucrare Tainică de care nu suntem niciodată vrednici, dar de care, urmând cuvintelor lui Hristos, ne apropiem cu credinţă şi cutremur.   

 

Spre sfârşit suntem recunoscători pentru vremea bună care ne-a însoţit toată săptămâna şi ne dăm seama că frumuseţea locurilor, respectul faţă de natură, întâlnirea cu oamenii simpli ai locului au contribuit şi ele la formarea acelei comuniuni pe care o simţim cu toţii atunci când, din nou la Alba Iulia, trebuie să pornim fiecare spre locurile unde datoriile sau obligaţiile ne cheamă. Ne despărţim cu nădejdea ca ceea ce am trăit în aceste zile să nu rămână doar o amintire frumoasă, ci începutul (sau continuarea, pentru cei care deja se cunoşteau) unei prietenii în Hristos. 

 

Bogdan Grecu

Un alt fel de pelerinaj

Ultimele stiri
actualizate de doua ori pe saptamana

Din dragoste...

1 Noiembrie 2013

Un Festival luminos

1 Noiembrie 2013
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni