Să nu ne angajăm într-o luptă greșită

publicat in Interviu - Pe cărările credinței pe 1 Octombrie 2008, 15:06

PE CĂRĂRILE CREDINŢEI: Dialog cu Arhimandritul Jacob

Întrebare (Apostolia): Biserica Ortodoxă este, în ultima vreme, efectiv asaltată de tot felul de duşmani: francmasoneria, sectele, ecumenismul... şi imoralitatea din ce în ce mai mare. Suntem tulburaţi şi îngrijoraţi căci avem senzaţia că Biserica noastră e în pericol; n-ar trebui să ne mobilizăm, să facem ceva? 

 

Răspuns (Arhimandritul Jacob): E absolut normal ca Bisericii să i se stea împotrivă: "Nu este ucenic mai presus de învăţătorul său." Acesta nu e un motiv de tulburare sau de îngrijorare, căci Iisus Hristos a dăruit Bisericii Sale un apărător puternic. Înălţându-se la Cer după vieţuirea Sa pământească, El nu şi-a abandonat ucenicii, nici pe cei care, de-a lungul timpului, răspund chemării Sale de a-L urma şi a primi mântuirea. "Vă voi trimite un alt Paraclet (un protector, un apărător, un avocat), Sfântul Duh...". Sfântul Duh face din Biserică – din Biserica din Cer şi de pe pământ, unite inseparabil, din Biserica din care fac parte Maica Domnului, martirii şi toţi sfinţii, precum şi episcopii, preoţii şi până şi cei mai umili dintre credincioşi – o forţă indestructibilă, pe care porţile iadului nu o vor birui.  

 

De aceea Biserica nu are nevoie de partizani pentru a fi apărată şi a supravieţui, ea are nevoie de sfinţi, şi spunând "sfinţi" mă gândesc şi la voi, care aţi fost sfinţiţi în apele Botezului pentru a trăi în Duh o viaţă curată, smerită, plină de dragoste şi de blândeţe. Amintiţi-vă că forţa duşmanilor Bisericii este, înainte de toate, slăbiciunea duhovnicească a oamenilor din Biserică. Această slăbiciune este provocată de patimi, de păcat, dar mai ales de nepăsarea faţă de adevărata viaţă în Hristos. Câţi nu se declară ortodocşi fără ca măcar să cunoască lucrurile de bază ale creştinismului, adică predania apostolică, sau mai bine zis Vestea cea Bună (Evanghelia) a Mântuirii. Prin Sfântul Duh, Iisus este cu noi până la sfârşitul veacurilor, oricât ar fi acestea de grele sau oricât de aproape ar fi sfârşitul lor. De aceea Iisus nu încetează a ne spune : "Nu vă temeți !", "Credeţi în mine" sau altfel spus, "Aveţi încredere în mine".

 

Întrebare : Dar e aşa de trist să vedem cum ţara noastră se secularizează şi devine, practic vorbind, păgână. Vedeţi, de exemplu, "gay-pride", paradele homosexualilor: nu e nevoie urgentă să rezistăm degradării moravurilor adusă de către Uniunea Europeană ?

 

Răspuns : Să fim serioşi! Degradarea moravurilor, minciuna, şmecheria, duplicitatea existau la fel de bine şi înainte de intrarea în Uniunea Europeană! Să începem prin a lupta împotriva propriilor noastre patimi şi atunci când le vom fi învins prin harul lui Hristos, probabil că vom şti ceea ce avem de făcut. Căci nu spun că nu trebuie să facem nimic, dar spun că atât timp cât nu suntem adevăraţi ucenici ai lui Hristos, atât timp cât nu suntem, nu perfecţi moralmente, ci impregnaţi de Evanghelia Sa, atât timp cât Dragostea Sa nu şi-a aflat sălaş în noi, riscăm să ne înşelăm atât în privinţa luptei pe care trebuie să o purtăm, cât şi a adevăraţilor duşmani. Această îmbibare cu Duhul Evangheliei este indispensabilă, chiar şi pentru a ne face corect datoria de cetăţean, păstrând acea rezervă şi luciditate care le sunt proprii celor a căror ţară e, înainte de toate, Împărăţia Cerurilor. Doar atunci vom fi în stare să fim activi politic – în sensul nobil al cuvântului "politic" – iar opiniile şi acţiunile noastre să nu devieze de la legea lui Hristos. Nu trebuie să uităm că adevărata rezolvare a marilor probleme şi a nenorocirilor care fac ravagii în societăţile noastre nu e de ordin politic, ci duhovnicesc. Creştinii primelor secole nu aveau nicio putere într-o societate cu totul păgână, dar asta nu i-a împiedicat să ducă o viaţă sfântă, să crească şi să biruiască lumea.  

 

Lumea are propriul ei duh, logica sa, valorile sale, care nici pe departe nu corespund întotdeauna cu cele ale Crucii. Să nu cerem lumii să trăiască după legile creştine, căci acest lucru e posibil doar cu ajutorul Harului Dumnezeiesc, pe care însă lumea nu l-a primit. De ce să ne ridicăm la luptă împotriva degradării moravurilor? E de-ajuns să fim îndureraţi de această degradare, să ne rugăm pentru cei care se pierd în ea, pentru păcătoşi, iar mărturia să ne fie viaţa noastră integră.

 

Putem avea nostalgia vremurilor de altă dată (pe care adesea le şi idealizăm), putem dori un alt fel de societate şi încerca să o construim, dar, din nou o spun, nu trebuie să constrângem oamenii să trăiască după norme creştine. Să veghem să nu fim cumva primii care profită, în mod ipocrit, de această societate pe care o condamnăm. Am bănuiala că înverşunarea, negativismul, spiritul critic al multor credincioşi nu prea au de-a face cu Evanghelia, ci mai degrabă izvorăsc din frică, resentiment, frustrare, invidie. Mai rămâne atunci loc în inimă pentru dragoste şi milă? Există, în toate astea, multă patimă, multă ideologie, foarte puţin din duhul Evangheliei şi încă şi mai puţin Duh Sfânt, foarte mult spirit de turmă, foarte puţină comuniune şi, aş zice, foarte puţină Biserică.

 

Întrebare : Nu credeţi că totuşi avem un război de purtat împotriva diavolului ?

 

Răspuns : Bineînţeles, viaţa creştină e o luptă, dar nu împotriva omului, oricine ar fi el, ci mai degrabă împotriva "duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh" (Efeseni 6, 12). Singura manieră de a învinge este să fim cu Hristos, căci Hristos l-a biruit pe diavol aşa cum a biruit şi lumea. Dacă suntem în legătură intimă cu Hristos, vom participa la biruinţa Sa. Obsesia de a vedea peste tot lucrarea diavolului este o boală sufletească, este victoria duhului Celui Rău. Asta înseamnă a face din creştinism o religie în care, aş zice eu, vorbim de "un diavol imens şi un Iisus minuscul". Forţa diavolului constă, în primul rând, în importanţa pe care i-o dăm, în frica pe care ne-o inspiră şi în conştiinţa noastră neîmpăcată. A crede că Hristos, prin scump sângele Său, ne curăţeşte cu adevărat de tot păcatul din momentul în care ne spovedim şi ne hotărâm să ne îndreptăm, înseamnă a trăi în libertate, lucrarea harului şi bucurie. Sfântul Apostol Pavel ne spune: "Bucuraţi-vă pururea întru Domnul. Şi iarăşi zic: Bucuraţi-vă. Îngăduinţa voastră să se facă ştiută tuturor oamenilor. Domnul este aproape. Nu vă împovăraţi cu nicio grijă. Ci întru toate, prin închinăciune şi prin rugă cu mulţumire, cererile voastre să fie arătate lui Dumnezeu. Şi pacea lui Dumnezeu, care covârşeşte orice minte, să păzească inimile voastre şi cugetele voastre, întru Hristos Iisus." (Filipeni 4, 4-7).