Astfel a voit Domnul să se aducă cinstitele moaÅŸte ale Sfântului Nicolae, plăcutu­lui Său, din cetatea cea pus­tiită, Mira, în cetatea cea cu popor, care se numeÅŸte Bari ÅŸi care este în Italia. Astfel, moaÅŸtele unui luminător ca acesta al lumii, al cărui sfânt suflet petrece întru cetele ce­reÅŸti cu cinstea cea vrednică, n-a voit să fie pe pământ cu cinstire sub obroc. Si ca iz­vorul cel pururea curgător al minunilor celor de tămăduiri să nu fie lip­sit de cei ce scot dintr-însul; iar pe de altă parte, ca ÅŸi Apusul să nu se lipsească de fa­cerile de bine ale lui Dumnezeu, care se dau prin mijlocirile marelui arhiereu.

Aducerea acestor sfinte moaste s-a fă­cut într-acest fel: „Unui preot care locuia în cetatea Bari, om drept, cinstit si cucer­nic, i s-a arătat înainte Sfântul Nicolae, zicându-i: «Mergi si spune poporului aces­tuia si la tot soborul bisericesc ca, ducându-se în Mira, cetatea Lichiei, să ia de acolo moastele mele si, aducându-le aici, să le pună în această cetate a Varului, pentru că nu pot să fiu în acel loc pustiu; asa voind Domnul Dumnezeul meu».

Preotul, sculându-se după vedenia aceasta, a mers în biserică si a spus cleru­lui bisericii si la tot poporul arătarea Sfântului Nicolae, ce o văzuse în acea noapte. Iar ei, auzind acestea, s-au bucu­rat mult, zicând: «Astăzi a preamărit Domnul mila Sa spre poporul Său si spre cetatea noastră». Deci, degrabă au rându­it trei corăbii si au ales niste oameni ves­tiÅ£i si temători de Dumnezeu, dându-le lor din sfinÅ£ita rânduială câteva feÅ£e cin­stite, ca să meargă pentru aducerea sfin­telor moaste ale marelui arhiereu Nicolae. Deci, socotind ei lucrul călătoriei lor, lu­ând asemănare neguÅ£ătorească, asa ca si cum ar face ei o neguÅ£ătorie si ca să nu le împiedice calea mării oarecare popoare, au umplut coră­biile lor cu grâu si au plecat, făcându-se că merg la neguÅ£ătorie. Astfel, călătorind cu bună sporire, au ajuns mai întâi la Antiohia, unde, vânzându-si grâul după obiceiul neguÅ£ătoresc, au cumpărat alte lucruri.

Apoi, auzind de la alÅ£i negustori veneÅ£ieni, care veniseră mai înainte din alte părÅ£i, cum că si ei au de gând să meargă la Lichia, în cetatea Mirei, pentru moastele Sfântului Nicolae, varenii s-au sârguit, ca să-i întreacă pe dânsii. Deci, mai degrabă călătorind si mai iute înotând, fi­indcă Dumnezeu purtase de grijă spre aju­torul lor, au ajuns în latura Lichiei si au stat la malul cetăÅ£ii Mirelor si, întrebând cu di­nadinsul de biserica sfântului și despre moaștele lui, și-au luat armele, temându-se ca nu cumva să-i oprească pe dânsii cine­va, și au mers la biserică. Acolo, aflând pa­tru monahi, i-au întrebat pe dânsii: «Unde se află moaștele Sfântului Nicolae, că voim ziceau dânsii – să ne închinăm lor». Iar monahii le-au arătat lor mormântul în bi­serică, întru care, ca sub un obroc, zăceau sub pardoseală, în pământ, moaștele cele tămăduitoare ale arhiereului lui Hristos.

Deci, varenii, dând la o parte pardosea­la bisericii și săpând pământul, au găsit ra­cla sfântului; iar când au descoperit-o, au văzut-o plină de mir binemirositor, care izvorâse din cinstitele lui moaște. Apoi, mirul l-au turnat în vasele lor, iar moastele sfântului, luându-le cu bucurie pe braÅ£ele lor preoÅ£ii, le-au dus la corăbiile lor ÅŸi le-au pus cu cinste într-una din ele. Luând ei sfintele moaÅŸte, s-au dus cu dânÅŸii ÅŸi doi monahi, iar doi au rămas la locul acela lân­gă biserică. Cu o bună neguÅ£ătorie ca aceas­ta ÅŸi cu câÅŸtigul cel fără de preÅ£, varenii, depărtându-se de malul Mirei Lichiei în 28 de zile ale lunii lui aprilie, după o bună ÅŸi fericită călătorie, au ajuns degrabă în ce­tatea lor într-o duminică, în nouă zile ale lunii lui mai, la vremea Vecerniei.

Poporul cel din Bari, înÅŸtiinÅ£ându-se de venirea la dânÅŸii a cinstitelor moaÅŸte ale marelui plăcut al lui Dumnezeu Nicolae, îndată a ieÅŸit întru întâmpinarea sfintelor moaÅŸte împreună cu episcopii, cu preoÅ£ii, cu monahii ÅŸi cu tot clerul bisericesc, băr­baÅ£i, femei ÅŸi copii, ÅŸi mulÅ£imea a tot popo­rul, de la mic până la mare, cu făclii ÅŸi cu tă­mâie, cântând ÅŸi lăudând pe Dumnezeu ÅŸi săvârÅŸind cântări de rugăciune arhiereului lui Hristos. Apoi, luând cu bucurie ÅŸi cu cinste acea nepreÅ£uită ÅŸi duhovnicească vis­tierie, au pus-o în biserica Sfântului Ioan Înaintemergătorul, care era lângă mare. Si se făceau multe minuni la moaÅŸtele cele tămăduitoa­re. Pentru că ÅŸchiopii ÅŸi or­bii, surzii ÅŸi îndrăciÅ£ii, cum ÅŸi cei cuprinÅŸi de tot felul de boli primeau tămăduiri, atingându-se de moaÅŸtele sfântului. Luni de diminea­Å£ă erau patruzeci ÅŸi ÅŸapte de bărbaÅ£i ÅŸi de femei tămădu­iÅ£i; marÅ£i, douăzeci ÅŸi două; miercuri, douăzeci ÅŸi nouă; joi dimineaÅ£a a tămăduit pe un om surd, care fusese cinci ani într-acea neputinÅ£ă.

După aceasta, Sfântul Nicolae, arhiere­ul lui Hristos, arătându-se în vedenie unui oarecare monah plăcut lui Dumnezeu, i-a zis: «Am venit cu bunăvoia lui Dumnezeu în această cetate, într-o duminică, în cea­sul al nouălea din zi ÅŸi, într-acelaÅŸi ceas, am dat din darul lui Dumnezeu tămăduire la unsprezece oameni». Această arătare a sfân­tului, monahul acela a spus-o la toÅ£i, spre mărirea plăcutului Domnului. După ace­ea, în toate zilele, sfintele lui moaÅŸte n-au încetat a da cu minune tămăduire ÅŸi se dă până acum celor ce aleargă la dânsul cu cre­dinÅ£ă. Deci, cetăÅ£enii Varului, văzând darul cel făcător de minuni al moaÅŸtelor Sfântului Părinte Nicolae, curgând dintr-un izvor fără de scădere, au zidit o biserică din piatră în numele lui, mare ÅŸi arătoasă, ÅŸi au înfrumu­seÅ£at-o cu tot felul de podoabe scumpe.

După aceasta, au ferecat o raclă de ar­gint cu pietre de mult preÅ£ ÅŸi au aurit-o pes­te tot. Iar în anul al treilea, după aducerea cinstitelor moaÅŸte de la Mira Lichiei la Var, adunând clerici din cetă­Å£ile ÅŸi Å£ările cele dimprejur ale arhiepiscopiei ÅŸi epi­scopiei, au făcut cinstita mutare a sfintelor moaÅŸte ale făcătorului de minuni Nicolae din biserica Botezătorului în biserica cea nouă, zidită din piatră, întru numele lui, în ace­eaÅŸi zi în care mai înainte le aduseseră în Var de la Mira Lichiei, ÅŸi le-au pus cu racla cea de argint în al­tar. Iar racla cea veche pe care o aduseseră de la Mira Lichiei au pus-o în biseri­că, având în ea oarecare sfinte moaÅŸte, pentru în­chinăciunea celor ce ve­neau. Dintr-acea vreme s-a aÅŸezat praznicul Aducerii cinstitelor moaÅŸte ale ar­hiereului lui Hristos Nicolae să se prăznuiască în toÅ£i anii, în ziua a noua a lunii mai, cinstind prin acest praznic amândouă aduceri; adică pe cea din Mira la Var ÅŸi pe cea din biserica Mergătorului Înainte în biserica cea nouă, pe care varenii au zi­dit-o din piatră, în nume­le Sfântului Nicolae.

După ce au trecut câÅ£i­va ani, după buna voire a Sfântului Nicolae – precum s-a arătat în vedenia unui oa­recare monah –, i-a poruncit ÅŸi a pus sub Sfânta Masă, în altar, cinstitele lui moaÅŸte, care izvorăsc totdeauna mir; pre­cum se vede ÅŸi acum acolo, că se dă spre tămăduirea tutu­ror bolilor ÅŸi întru slava lui Hristos, Dumnezeul nostru, Cel ce este preamărit întru sfântul Său, împreună cu Tatăl ÅŸi cu Sfântul Duh, acum ÅŸi pururea ÅŸi în vecii vecilor. Amin”.

Notă: