Într-o mănăstire din Grecia cu viaţă de sine (călugării nu slujesc cu toţii împreună toate sluj­bele, nu mănâncă împre­ună la toate mesele, ci doar în duminici şi sărbă­tori) trăia un monah că­ruia îi spuneau „Sfoara”, pentru că toţi spuneau că acesta nu dădea nimic, că era un mare zgârcit. Dar când a murit monahul acesta, la înmormântarea lui s-au adunat oameni săraci din Halchidiki, din Sfânta Maria Mare şi din câteva sate şi îl plângeau. Aceştia aveau boi şi cărau lemne, pentru că pe atunci trans­portul se făcea cu boii, nu ca acum, cu maşinile.

Ce făcea sărmanul acesta? Aduna – aduna banii care i se dădeau pentru ascultările ce le făcea şi, când vedea pe vreun om că avea numai un bou, sau îi murise boul său, îi cumpăra un bou. Şi pe atunci ca să cumperi un bou era mare lucru: costa 5.000 de drahme... Ceilalţi părinţi dădeau cinci drahme la un sărac, zece la altul, douăzeci la altcineva, adică făceau astfel de milostenii care se vedeau.

Ale aceluia nu se vedeau deloc, pentru că nu dădea pre­cum dădeau ceilalţi, ci îi aduna şi ajuta, în ascuns, în felul acesta. Astfel toţi îi spuneau „Sfoara, Sfoara”, şi i-a rămas numele „Sfoara”, adică strâns „ca sfoara”. Si în cele din urmă, atunci când a murit, s-au adu­nat sărmanii şi plângeau. „M-a mântuit!”, spunea unul. „M-a mântuit”, spunea altul. Deoarece atunci, dacă cineva avea un bou, căra lemne şi îşi hrănea familia.

Atunci părinţii au rămas uimiţi de faptele acestea ale monahului. Căci cu adevărat şi acesta era rob ascuns şi plăcut al lui Dumnezeu.

Povestire inclusă în cartea NESTEMATE DUHOVNICEŞTI, vol. I

NU UITAŢI:
Este uşor să-ţi judeci semenii după ^japarenţe, dar numai Dumnezeu cel Sfânte Cel care le ştie pe toate şi poate judeca!

JOC: Cursa picăturilor de ploaie

Copiii sunt împărţiţi în două-trei şiruri liniare, egale nu­meric, paralele, la o lungime de braţ distanţă între ele. Participanţii trebuie să fie numerotaţi, în ordine crescătoa­re, de la capul şirului spre coa­dă. Jucătorii iau poziţia şezând. Conducătorul jocu­lui strigă un număr, iar jucătorii care au acel număr ies prin dreapta şirului şi alear­gă înainte, ocolesc primul ju­cător, aleargă spre coada şi­rului, ocolesc şi revin la locul iniţial. Jucătorul care a ajuns primul aduce un punct echi­pei sale. Câştigă echipa cu cele mai multe puncte.

Sugestie: Jucătorii pot sta şi în picioare, iar cursa poate fi efec­tuată şi altfel decât alergând: în „mersul piticului” sau sărituri ca broasca sau purtând un pa har plin cu apă eţc.