Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale si Meridionale
Revista de spiritualitate ortodoxa si informare - www.apostolia.eu
„Părinte, pentru trei ore m-am simţit ca acasă”... e unul din multele mesaje transmise părintelui paroh Constantin Ciobanu, duminică 27 septembrie, când membrii comunităţii române din toată Sardegna s-au adunat la Olbia pentru sărbătorirea Hramului „Sfântul Antim Ivireanul”.
Sfânta Liturghie, care s-a desfăşurat în Biserica din Poltu Quadu, a fost săvârşită de Preasfinţitul Părinte Episcop Siluan, aflat în prima sa vizită pastorală în Sardegna.
Biserica, loc de întâlnire săptămânală a românilor de la Olbia, s-a dovedit neîncăpătoare pentru cei mai bine de 250 de români care au participat la acest eveniment.
Slujba a fost urmată, cum era firesc, în spiritul tradiţiilor româneşti, de o masă festivă, care a prilejuit şi un moment de apropiere între enoriaşi şi prelaţi. Pentru cei mai mulţi dintre românii veniţi la muncă în Italia, depărtarea de casă şi de cei dragi e cel mai de greu de suportat. În lipsa unor iniţiative constructive din partea autorităţilor române, Biserica rămâne singurul punct de reper viabil pentru aceştia. Căldura sufletească a Episcopului Siluan, modul în care a ştiut să îi trateze pe cei prezenţi de la egal la egal, să glumească şi să dea sfaturi în egală măsură, i-a impresionat mult pe români, care dealtfel i-au şi reînnoit invitaţia Preasfinţitului de a reveni în Sardegna.
„Poate cu ocazia următorului Praznic” a spus Preasfinţitul Părinte, subliniind că „suntem legaţi înainte să ne cunoaştem şi eu am datoria faţă de dumneavoastră să vă pun la rugaciune. Şi astfel ne-am cunoscut înainte să ne cunoaştem”.
„Dar până atunci vă aştept la Roma la Episcopie. Mi-aş dori să văd un meci de fotbal pe terenul Episcopiei, să joace Sardegna cu Sicilia, cu Milano, cu Roma. Parintele Constantin o sa fie arbitru de tuşă iar eu de centru”, a glumit Preasfinţitul cu cei prezenţi.
Amintind de dificultăţile cu care se confruntă zilnic românii din străinătate, Episcopul Siluan i-a îndemnat pe români ca din când în când să lase la o parte grijile şi să aprecieze momentele de bucurie: „Nu ne trebuie mult să fim fericiţi, dar trebuie să ştim să ţinem de fericire”, subliniind importanţa şi bucuria faptului de a fi împreună. „Dacă nu suntem împreună, nu e nicio bucurie.”
Sunt de apreciat eforturile organizatorice ale comunităţii româneşti de la Olbia, gazdele evenimentului, care au contribuit la buna organizare şi desfăşurare a festivităţilor şi au dovedit încă o dată că „unde-s mulţi puterea creşte”.
La festivităţi au participat de asemenea membri ai comunităţii italiene, printre care Don Andreea, vicar al episcopului de Olbia Tempio.
Biserica împodobită de sărbătoare, costume populare româneşti, români veniţi din toate colţurile Sardiniei, aceasta a fost atmosfera care s-a respirat duminică la Olbia. Şi pentru câteva ore s-au simţit din nou acasă.
Dana Lepădatu
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team