Totul a început pentru noi, participanţii, unii mai tineri, alţii mai puţin tineri, dar tot tineri, în luna martie a acestui an, moment în care, pe adre­sa virtuală a Nepsis Yahoo Group, a apărut pri­ma postare despre Congres, acesta având pro­gramul încă nefinalizat. Tot atunci a început şi febra pregătirilor care, din punctul de vedere al participanţilor, au constat în planificarea câtor­va zile de concediu sau în învoirea de la şcoală, iar, din punct de vedere al organizării, în alcătu­irea grupurilor de către persoanele însărcinate cu această ascultare. Zilele au trecut şi coordo­natorii programului au putut primi oaspeţii mult aşteptaţi!

Tinerii din Portugalia şi România, împinşi de dorul unuia pentru celălalt, căci mulţi se cu­noşteau de la alte ediţii ale întâlnirilor asociaţi­ei NEPSIS sau din taberele de vară organizate de MOREOM, au fost primii care au străpuns aerul rece al înălţimilor şi au ajuns la Bruxelles încă de miercuri, 30 octombrie, cu două zile îna­inte de începerea Congresului. In ziua ce a ur­mat, au sosit tinerii din Italia, Spania, Franţa (şi celelalte ţări ale Mitropoliei), astfel încât, la cea dintâi activitate pregătită de organizatori – şi anume, vizita la Palatul Consiliului UE şi al Comisiei Europene – au participat în jur de 60 de persoane. Ultima etapă a programului din pri­ma zi s-a derulat într-un cadru de tihnă şi pace sufletească, propice unui final de zi extenuant, la Catedrala din Bruxelles, unde a fost săvârşită slujba Vecerniei, cântările la strană fiind frumos interpretate de către tinerii participanţi. Seara s-a încheiat cu cina servită de către organizatori şi cu preluarea fiecărei persoane de către famili­ile la care acestea urmau să fie găzduite.

Ziua de vineri a fost dedicată, conform pro­gramului, privitului şi promenadei; am vizitat câ­teva dintre obiectivele turistice ale oraşelor Bruxelles, capitala Uniunii Europene, şi Bruges, supranumit, pe bună dreptate, Veneţia Nordului. Aşadar, cei 85 de tineri, împărţiţi în cinci grupuri, fiecare dintre ele beneficiind de ghid şi însoţitor, au putut vizita în Bruxelles următoarele atracţii turistice: Palatul Regal, aflat pe colina Coudenberg, Capela Regală, Muzeul Magritte, Palatul Justiţiei (probabil cea mai mare clădire din lume care adă­posteşte o instituţie juridică), muzeul de instru­mente muzicale „Le Mim” (un edificiu futurist, chiar şi pentru vremurile actuale, cu atât mai mult cu cât a fost construit la sfârşitul secolului al XIX-lea), ce găzduieşte peste 6.000 de exponate, statuia-cult Manneken Pis, care datează din 1618 sau 1619, celebra piaţă Grande Place, care există încă din secolul al X-lea, înconjurată de casele bresle­lor (a berarilor, a brutarilor, a ţesătorilor, a cofe­tarilor, a măcelarilor ş.a.), de vechea Primărie a oraşului şi de Casa Regală.

Sfârşindu-ne cu regret scurta, dar cuprinzătoarea vizită în Bruxelles, am luat trenul spre Bruges, şi iată-ne în frumosul oraş medieval ce datează din secolul al XII-lea! Aici am zăbovit câteva ore, timp în care am admirat celebrele ca­nale animate de mii de vizitatori, care urcau şi coborau din bărci, străzile înguste cu vechile co­nace boiereşti, La Place Burg, unde se află Basilique du Saint-Sang (Biserica Sfântului Sânge), unde se păstrează, potrivit legendei, un flacon cu Sfântul Sânge al Domnului.

Ora plecării a sosit şi, cu mic, cu mare, ne-am îndreptat spre gara de unde am putut, în sfârşit, ajunge la locaţia care avea să ne adăpostească timp de două nopţi: „La Foresta”, o fostă mănăs­tire franciscană din localitatea Leuven, nu de­parte de Bruxelles.

Peripeţiile acelei zile nu s-au terminat însă acolo! Sesiunea de cunoaştere, cina şi sesiunea plenară (deschiderea oficială a Congresului), ce s-au încheiat după miezul nopţii, au pus punct acestui nou capitol petrecut în Regatul Belgiei. Şi a fost seară, şi a fost dimineaţă!

Punctul culminant a fost atins în ziua de sâm­bătă, trăirile duhovniceşti amplificându-se de la un eveniment la altul, prin intermediul confe­rinţelor susţinute de cei doi invitaţi speciali, Klaus Kenneth şi părintele diacon Sorin Mihalache, şi al atelierelor ce le-au urmat. Este o trăire ce te trezeşte din punct de vedere spiritual şi apoi te ridică de pe o treaptă pe alta a scării virtuţilor întru Hristos. Intr-o primă fază, m-am simţit ca într-o fortăreaţă din care nu puteam ieşi, nici în sensul propriu, nici în cel figurat. Nu se vedea peisajul ce înconjura clădirea, dar nici nu s-a în­cercat a da piept cu realitatea acestei lumi, nici măcar pentru o zi! S-a trăit numai pentru Hristos, întruchipat de fiecare dintre tinerii participanţi, şi pentru libertatea despre care vorbeşte, de mul­te ori, Sfântul Apostol Pavel, fie în Epistola către Romani,fie în cea către Corinteni sau Galateni.

Astfel, totul a început cu prelegerea d-lui Klaus Kenneth, german de origine, în prezent locuind în Elveţia, la Fribourg, care ne-a prezentat viaţa sa tumultuoasă până în momentul convertirii la Ortodoxie, sub îndrumarea duhovnicească a pă­rintelui Sofronie Saharov de la Essex. L-am cu­noscut acum câţiva ani prin intermediul cărţii sale, milioane de kilometri în căutarea adevărului,care, după cum mi-a mărturisit acum, „este o carte care a costat prea mult. De peste 25 de ori era să mor!” In el am văzut un om care mărturiseşte şi trăieş­te cu Hristos, căci la mai toate întrebările răspun­dea – şi asta nu pentru că nu ar fi avut şi alte răs­punsuri - „Hristos e soluţia, El e Iubire şi poate face totul posibil numai şi numai dacă ne rapor­tăm la El – acesta este Adevărul”.

Această trăire a d-lui Klaus a fost dezvoltată, într-o abordare teologico-ştiinţifică, de către pă­rintele diacon Sorin Mihalache (cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iaşi, impli­cat în proiecte şi activităţi cu specific interdisciplinar), care a pus accentul pe „atenţia în obişnuinţele cognitive şi emoţionale” ale vieţii lăuntrice şi exterioare a creştinului ortodox din ziua de azi. Prezentat pe înţe­lesul tuturor, conţinutul interven­ţiei sale s-a întemeiat pe raţiuni biblice, filocalice şi neuroştiinţifice. Simplitatea şi naturaleţea pă­rintelui în felul de a comunica şi de a se comporta au fost răsplăti­te pe deplin de auditori, nu nu­mai prin aplauzele pe care le-a pri­mit timp de câteva minute în şir după conferinţă, ci şi prin prezenţa numeroasă la atelierul moderat de dânsul, care s-a continuat prin discuţii în particular, finalizate foarte târziu în noapte.

În ce priveşte atelierele tematice din ziua de sâmbătă, mi se pare util să amintesc temele dez­bătute – rugăciunea, leacul uitat, Sfânta Împărtăşanie şi, respectiv, problemele tinerilor de azi – şi pe cei care le-au moderat: Preasfinţitul Siluan, Preasfinţitul Timotei şi Preasfinţitul Ignatie. Şi a fost seară, şi a fost dimineaţă!

După cum era firesc, ziua de duminică a fost încununată de Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, la care au slujit un sobor de ierarhi, preoţi şi dia­coni ai MOREOM, în frunte cu Întâistătătorul lor, Înaltpreasfinţitul Părintele nostru Mitropolit Iosif. Imediat după aceasta, a fost organizată o aga­pă frăţească pentru toţi participanţii, urmând ca, la scurt timp, fiecare să se pregătească pentru dru­mul întoarcerii spre casă sau, mai bine spus, pen­tru drumul ieşirii din starea de veghe în care s-au aflat pentru aceste trei zile de neuitat.

Epilogul acestei povestiri s-a construit pe baza concluziilor puse în lumină de către Înaltpreasfinţitul Iosif, împreună cu cei prezenţi. Gustul? A fost unul deosebit, a cărui savoare am încercat, pe alocuri, să o împărtăşesc ca o mi­reasmă binefăcătoare cititorului. Insă, aşa cum fiecare dintre noi se caracterizează printr-o infa­ilibilă unicitate, nici parfumul fructului meu nu se regăseşte, din fericire, la fel în rândul lectori­lor! De aceea, apelez la discernământul fiecăru­ia pentru a păstra cât îi place şi cât îi este nece­sar din această experienţă şi, nu în ultimul rând, la îngăduinţa de a-mi permite să păstrez pe o ra­mură tainică a arborelui lăuntric ambrozia fruc­tului permis!

Aici se încheie şi povestea de anul acesta, însă simt nevoia să le mulţumesc tuturor parti­cipanţilor, Preasfinţiţilor şi preoţilor prezenţi în mijlocul nostru, familiilor care ne-au cazat pen­tru una sau mai multe nopţi şi, în mod special, echipei de organizatori, condusă de inimoasa Gabriela! Mulţumim şi dăm slavă Bunului Dumnezeu pentru toate!

Să ne vedem cu bine la anu’!!!

Diacon Marian Preda, Roma