Adaugat la: 2 Decembrie 2013 Ora: 15:14

Genealogia lui Hristos

Duminica dinaintea Naşterii Domnului (Mt. 1,1-25)

1. Înainte de a aborda Evanghelia care a dat numele acestei duminici, se cuvi­ne mai întâi să o situăm din punct de vedere liturgic.

Ritul bizantin, ca toate riturile orientale, nu cunoaşte decât un singur ciclu liturgic anu­al: ciclul pascal, ciclul Mântuirii. Celelalte săr­bători, chiar „majore", sunt încadrate printre „sărbătorile fixe" adică izolate şi legate de o dată fixă. În vreme ce în Apus, în afară de ci­clul pascal, care rămâne central, a apărut pro­gresiv şi ciclul Naşterii Domnului, ciclul Întrupării Cuvântului, care ar trebui să fie nu­mit mai degrabă „ciclul Teofaniilor", deoare­ce cuprinde toate manifestările lui Dumnezeu, începând de la Naşterea lui Hristos până la Botezul Său (Teofania). Cum tot ceea ce pri­veşte Crăciunul, în plan liturgic, a fost prelu­at de la Paşti, a rezultat deci un ciclu liturgic complet, cu o pregătire (Adventul, care dura 40 de zile în Galia1), sărbătoarea însăşi, sărbă­torile „satelite" (Închinarea Magilor, Sfinţii Inocenţi, Botezul Domnului) şi un timp de după sărbătoare, care se sfârşea cu perioada dinainte de post („gesimele").

În Răsărit, ţinând cont de importanţa is­torică şi teologică a Crăciunului, s-a instituit totuşi un „Post al Naşterii Domnului", care este singura pregătire pentru această sărbătoa­re, de natură ascetică şi nu liturgică. Există totuşi o excepţie, care priveşte duminica di­naintea Crăciunului, în care se citeşte „Gene­alogia". Alegerea acestei Evanghelii, în acest moment anume, este una dintre marile bogă­ţii liturgice ale Răsăritului legate de sărbătoa­rea Naşterii Mântuitorului (la care se cuvine să adăugăm admirabilele stihiri ale „Îndoielii lui Iosif", repartizate de-a lungul Ceasurilor Împărăteşti ale Paramoniei2 Crăciunului), care nu are echivalent în Apus.

Acum să trecem la abordarea conţinutu­lui Evangheliei. Ea cuprinde două părţi dis­tincte: „genealogia" propriu-zisă (1-17) şi „naş­terea lui Iisus Hristos" (18-25), care este de fapt centrată pe „Îndoiala lui Iosif" (adevăra­ta istorisire a naşterii Mântuitorului se găseş­te la Sf. Luca, 2, 1-20).

Trebuie să amintim mai întâi că există două genealogii ale lui Hristos în Evanghelie, una la Sf. Matei, care este „descrescătoare" (pleacă de la Avraam pentru a ajunge la Hristos), şi una la Sf. Luca (3, 23-38), „cres­cătoare" (pleacă de la Hristos pentru a urca până la Adam, iar apoi la Dumnezeu). Iar lo­cul lor nu este acelaşi: cea de la Sf. Matei des­chide această Evanghelie, ca un preambul la tot restul; cea de la Sf. Luca este situată ime­diat după Botezul lui Iisus, când a fost reve­lat tuturor ca fiind Mesia-Hristos - ca o con­firmare a acestei revelaţii dumnezeieşti, înainte ca El să-Şi înceapă viaţa publică, mi­siunea Sa.

Ambele au în acelaşi timp un caracter sim­bolic şi istoric şi sunt complementare, fără a fi identice3. Sf. Matei voia să arate că Iisus era cu adevărat Om, iar Sf. Luca voia să arate că era cu adevărat Fiu al lui Dumnezeu şi deci Dumnezeu. Iisus este amândouă: Dumnezeu şi Om. Ambele sunt încredinţări adresate evre­ilor (mai cu seamă cea a lui Matei) şi „neamu­rilor” (mai cu seamă cea a lui Luca), dovezi că Iisus este cu adevărat Mesia cel vestit de Lege şi de Proroci. În ambele există un cuvânt-che- ie, care revine ca un leitmotiv: la Sf. Matei, aces­ta este „a zămislit”, iar la Sf. Luca „fiul lui”. Evanghelia de la Sf. Matei, care este numită şi Evanghelia Evreilor, a fost scrisă în ebraică şi pentru evrei4: „a zămislit” revine fără încetare pentru că destinul lui Israel era să zămis­lească pe Mesia [după trup5]. Matei vrea să arate că Israel şi-a îndeplinit misiunea, a făcut voia lui Dumnezeu: este slava lui Israel6. Evanghelia de la Sf. Luca, scrisă de către un medic de cultură greacă, de fel din Antiohia şi colaborator al Sf. Pavel, este mai universală şi clar orientată către „neamuri”7: pentru ne- evrei, aspectul iudaic al lucrurilor era secundar; era mai cu seamă important să li se arate că Iisus Hristos era Fiul lui Dumnezeu şi că deci mesajul Său privea întreaga omenire.

Acum să aprofundăm Genealogia după Sf. Matei. „Genealogie” şi „Facere” sunt prac­tic unul şi acelaşi termen: termenul grec este genesis,care înseamnă naştere sau origine8. Primul verset este un titlu, un rezumat: „Cartea neamurilor (genealogia) lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam”. Încă de la aceste cu­vinte, Evanghelistul se adresează limpede ini­mii evreilor: toţi evreii ştiau, într-adevăr, că Mesia trebuia să fie fiul lui David9 şi se soco­teau ca fii ai lui Avraam (pe care îl numeau pă­rintele nostru).

Apoi începe genealogia însăşi. Ea porneş­te de la Avraam pentru că el a fost cel dintâi care L-a ascultat pe Dumnezeu, primul după căderea Omului care a ascultat pe adevăratul şi singurul Dumnezeu, lepădând pe idoli, ceea ce i-a adus numele de „Părintele credincioşilor" izvor şi origine a tuturor credincioşilor în ade­văratul Dumnezeu. Pentru aceasta, Dumnezeu a făcut un legământcu el, pecetluit de o făgădu­inţă:I-a făgăduit urmaşinenumăraţi, în vecii ve­cilor. Scopul Sf. Matei este de a arăta că Iisus este adevăratul urmaş şi posteritatea lui Avraam. Această posteritate este nenumărată, pentru că Hristos - Noul Adam - recapitulează în sine pe toţi oamenii, şi fără sfârşit, pentru că Hristos, ca Dumnezeu, este veşnic, fără început şi fără sfârşit. Apoi vin Isaac si Iacov. Aici avem înce­putul genealogiei triadei Patriarhilor. Hristos va spune El Însuşi că Dumnezeu este „Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac şi al lui Iacov" (Mt. 22, 32).

2. Toţi strămoşii lui Hristos după trup fac parte din 3 grupuri a câte 14 nea­muri. Bineînţeles, este vorba de nu­mere simbolice. 14 este 7 x 2, adică plinătatea zidirii (7) înmulţită cu numărul Fiului Omu­lui (2), ceea ce arată că scopul Creaţiei era unirea omului cu Dumnezeu. Iar aceasta se reproduce de 3 ori, ceea ce înseamnă că este voia celor 3 Persoane dumnezeieşti. Se mai poate observa că avem de 3 ori 2 x 7, adică de 6 ori 7. Or, 6 este numărul Omului (creat în cea de-a 6-a zi) şi al căderii (Omul a refuzat să treacă la 7, unirea cu Dumnezeu, theosis): a rămas întors către sine însuşi, către 6 [666 este numărul lui Antihrist10, numărul Fiarei, refuzul absolut al întrupării Cuvântului, al iubirii dumnezeieşti şi al unirii cu Dumnezeu: este un „nu" spus Tatălui, Fiului şi Duhului Sfânt]. Aici avem de 6 ori acceptarea lui 7, şi prin grupuri de trei, ca şi cum la fiecare ciclu istoric Israel ar zice „da" întrupării Cuvântului, mântuirii şi îndumnezeirii. Satan insuflase Omului să spună de trei ori nu Dumnezeieştii Treimi (666); omul, în persoana lui Avraam şi a urmaşilor săi, spune de şase ori da, pentru a compensa şi a răscumpăra refuzul său iniţi­al inspirat de Satan. Israel plineşte ceea Adam şi Eva refuzaseră. Această simbolistică sacră subliniază credincioşia faţă de Dumnezeu a urmaşilor lui Avraam. Ca răspuns, Dumnezeu este credincios făgăduinţei Sale: a trimis pe Fiul Său pentru a mântui pe Om şi lumea.

14 x 3 = 42 neamuri: acest lucru cores­punde aproximativ istoriei (Avraam a trăit în jurul anului 1853 Î.Hr.: suntem, în linii mari, în limitele cronologiei). Cuvântul „a zămis­lit” apare de 39 de ori: dacă o adăugăm pe Maria, avem 40, care este numărul pregătiri­lor şi al ascezei (postul). La sfârşitul acestor 40 se află rodul duhovnicesc desăvârşit: naş­terea, după trup, a Cuvântului lui Dumnezeu în omenire. Este cel mai mare efort ascetic al omenirii: a fost nevoie de douăzeci de veacuri pentru a lumina, a curăţi firea omenească cea căzută şi pentru a „ţese" trupul şi sufletul Mariei. Hristos s-a întrupat atunci când ome­nirea a fost gata. Trebuia mai întâi ca ea să dea acest mărgăritar, pe Maria, peştera duhovni­cească, sânul în care Cuvântul lui Dumnezeu Se putea sălăşlui.

Această genealogie este încadrată de doi „da", la început şi la sfârşit: cel al lui Avraam, care a făcut toate cu putinţă, şi cel al Mariei, care a plinit toate. „Da"-ul Mariei pecetluieş­te „da"-ul lui Avraam. Aceşti doi da, care sunt de fapt unul singur, sunt „da”-ul omenirii că­tre Dumnezeu. Fără acest da, harul nu putea face nimic: Dumnezeu nu S-ar fi putut întru­pa. Întruparea este o sinergie între Dumnezeu şi Om, între harul dumnezeiesc şi voinţa libe­ră a Omului.

Este o genealogie prin bărbaţi11 (mascu­lină), deoarece este „legală”, după Legea lui Moise. Iisus a venit să plinească Legea (şi nu să o nimicească). Insă după cea de-a 39-a zămis­lire este o ruptură: se ajunge la o femeie, Maria. Aici apare o răsturnare sintactică ce corespun­de cu o răsturnare duhovnicească: trecem de la Lege la har. Timp de 41 de neamuri, femeia se defineşte prin raportare la bărbat (două exem­ple: Booz a zămislit pe Obed din Ruth; regele David a zămislit pe Solomon din femeia lui Urie). Acest lucru este legat de păcatul Evei, care a as­cultat de şarpe, şi de judecata lui Dumnezeu („atrasă vei fi către bărbatul tău, iar el te va stă­pâni...” - Fac 3, 16). Pornind de la Maria, avem o răsturnare a valorilor: Iosif, soţul ei după lege, este definit prin raportare la ea („Iacov a zămis­lit pe Iosif, logodnicul Mariei, din care S-a năs­cut.”). Femeia şi-a regăsit libertatea şi dem­nitatea. Maria o răscumpără pe Eva: ea este noua Evă. Pentru acest motiv ea poate să-L ză­mislească pe Mesia. Evanghelia este precisă: Maria, „din care S-a născut Iisus, Care Se chea­mă Hristos [Mesia]”. Iisus S-a născut exclusiv dintr-o femeie, Maria. Şi aici nu se spune „ză­mislit”, ci „născut”12, pentru că Fiul Cel mai di­nainte de veci este „zămislit din Tatăl mai îna­inte de toţi vecii”, după cum o spune Crezul (în textul grec).

Am trecut, după 2000 de ani de eforturi ascetice, de pocăinţă şi de rugăciune, de la era Legii, adică a căderii, la cea a harului, adică a Mântuirii. Cu toate acestea, femeile nu sunt complet excluse din această genealogie: patru dintre ele sunt pomenite, înainte de Maria. Or, toate patru, cu toate că din punct de vedere personal sunt nevinovate (şi chiar admirabile), reprezintă fie situaţii de cădere, fie încălcări ale Legii (Tamar, nora lui Iuda, a fost silită să se culce cu socrul său pentru a putea zămisli, din pricina refuzului lui Onan de a face acest lucru13; Rahab este prostituata din Ierihon care i-a ajutat pe israeliţi; Ruth este o străină, o moabită, ceea ce era contrar Legii; femeia lui Urie, Beth-Sheba, a fost silită de David să se culce cu el, apoi acesta din urmă l-a trimis pe soţul ei, pe Urie, la luptă pentru a fi omorât). Scopul este să se pună în evidenţă faptul că Maria, cea de-a 5-a numită, este o fecioară neprihănită.

3. Genealogia este structurată în trei gru­puri, ce reprezintă trei cicluri istorice:

  • primul este grupul-sursă: el co­respunde cu harul chemării. Începe cu Avraam şi ajunge la David, care sunt cele două imagini ale lui Dumnezeu;
  • al doilea reprezintă încercarea şi căde­rea. El începe cu Solomon14 şi se termină cu izgonirea în Babilon. Mulţi dintre aceşti regi vor fi mari păcătoşi, începând cu Solomon, care avea, se spune, 1000 de femei ai căror fii se vor sfâşia unii pe alţii (ceea ce va produce schisma între cele două împărăţii duşmane). Cel mai rău va fi Ahaz, care va face o mare „ne­legiuire” (îl va sacrifica pe unul dintre fiii săi unui idol, prin foc). Acestea toate vor sfârşi cu o pedeapsă, exilul în Babilon, şi cu dispariţia Israelului ca împărăţie;
  • cel de-al treilea reprezintă mântuirea şi împlinirea. El începe cu izgonirea în Babilon şi se termină cu Maria. Această mântuire va veni datorită unui „mic rest”, cei care vor ac­cepta umilirea şi suferinţa ca semn de pocă­inţă, după cum fusese prevestit de către pro­roci: ei sunt cei care Îl aşteptau pe Mesia şi care Îl vor vedea.

Aceste trei cicluri sau etape sunt simbolul unei întregi istorii duhovniceşti a omenirii: ele reprezintă triada soteriologică a destinu­lui Omului, în trei „eoni” (Paradis – Cădere – Îndumnezeire). Este o triadă dinamică, în care cea de-a treia etapă (încoronarea) este supe­rioară etapei iniţiale (ceea ce este conform cu pilda Fiului risipitor). Este plinirea cugetului dumnezeiesc, a planului lui Dumnezeu.

Când privim la această genealogie, ne dăm seama că ea cuprinde sfinţi, ca Avraam, Isaac şi Iacov, oameni obişnuiţi, despre care nu ştim prea multe, şi păcătoşi, ca Ahaz şi Manase. Poate părea surprinzător că şi păcătoşii au luat parte la zămislirea lui Mesia. Acest lucru are mai multe înţelesuri. Primul este că e vorba aici de omenire aşa cum este ea (şi aşa cum suntem cu toţii, fiecare dintre noi). Însă tocmai această omenire Hristos a venit să o asu­me şi să o mântuiască: Iisus S-a pogorât din Cer pentru a mântui ceea ce era pierdut. Această genealogie este imaginea lumii. În aceste personaje istorice, reale, fiecare dintre noi se poate recunoaşte şi deveni în chip tai­nic un „strămoş al lui Hristos”, dacă primeşte să fie înscris în acest neam de regi. Prin Israel, întreaga omenire a zămislit pe Hristos.

Al doilea înţeles este legat de cel dintâi: harul Duhului Sfânt ajunge să se strecoareîn labirintul sufletelor noastre, printre ezitările noastre, credinţa şi îndoielile noastre, înain­tările şi întoarcerile noastre, calităţile şi defec­tele noastre, faptele noastre bune şi păcatele noastre. Dumnezeu nu Se descurajează nici­odată. Planul lui Dumnezeu se împlineşte întotdeauna, orice s-ar întâmpla, căci El a spus: „cuvântul Meu care iese din gura Mea... nu se întoarce către Mine fără să dea rod"15. Ca şi ploaia care cade peste toate felurile de pământuri şi reuşeşte să pătrundă pentru a le face să rodească, tot aşa şi harul poate pătrunde în toate fe­lurile de suflete şi să dea rod. Chiar când au păcătuit, toţi aceşti bărbaţi (şi aceste femei) au fost acolo, la locul lor, în clipa în care trebuia, şi au plinit ceea ce aveau de făcut: au dat viaţă. Aceasta este taina firii omeneşti în unirea ei. Există un fapt istoric care poate servi drept ilustrare a aces­tui lucru: strămutarea la Babilon (ce reprezintă unul dintre cele două momente de răscruce, o ruptură). Or, este vorba despre o pedeapsă dumnezeiască, vestită de Proroci, pentru păcatele lui Israel şi ale lui Iuda. Iar pornind din acest moment coborâtorii din regele David nu vor mai domni (Israelul va fi mereu ocupat de mari puteri). Cu toate acestea, neamul lor regesc va con­tinua să existe, discret şi anonim, şi până la urmă va zămisli pe Iosif, soţul după lege al Mariei. Ceea ce era important în ochii lui Dumnezeu nu era puterea, faima, rolul politic, ci aspectul simbolic şi duhovnicesc: era neamul de regi ales de Dumnezeu, pentru că regele David fusese plăcut lui Dumnezeu, pentru că era un chip împărătesc dumnezeiesc, chiar dacă mai apoi a că­zut (însă pocăinţa îi va fi pe măsura căderii sale).

Această carte a neamurilor este o mărturisire de credinţă în întruparea Cuvântului. Însă este şi o şcoală a nădejdii şi a stăruinţei. Ea îndreptăţeşte ceea ce psihologii creştini numesc te­rapia transgeneraţională, care constă în a aduce pocăinţă dinaintea lui Dumnezeu pentru stră­moşii săi, în a „răscumpăra vremea". Fiecare dintre noi, chip al lui Hristos-Dumnezeu, este che­mat să conlucreze la răscumpărarea neamului său şi a întregii omeniri.

Note:

1. Adventul galo-roman, ca toate perioadele de post, dura 40 de zile. Adventul romano-catolic nu cuprinde decât 3 săptămâni (și 4 duminici), fără ca liturgiștii să poată da o explicaţie acestui lucru. Numărul 40 este simbolul pregătirilor și al ascezei: nicio Biserică nu ar trebui să renunţe la el.
2. O „Paramonie” este o priveghere îndelungată, foarte solemnă, pentru cele mai mari sărbători: Paști, Cincizecime, Crăciun, Teofanie… Ceasurile, care se slujesc toate [în mănăstiri și catedrale], sunt deci numite „împărătești”, pentru a fi deosebite de  ceasurile obișnuite sau de cele din sărbătorile „minore”, de unde și faptul că conţinutul duhovnicesc al anumitor cântări (ca stihirile) poate fi repartizat în mai multe slujbe.
3. Acest lucru nu a trecut neobservat de către Părinţii Bisericii: în cea de la Sf. Luca nu sunt pomenite femeile, iar numele nu sunt  identice cu cea de la Matei (numele celor mai mari păcătoși – ca Ahaz sau Manase – nu apar).
4. Fapt atestat în secolul al II-lea de către Sf. Irineu de Lyon și în secolul al IV-lea de către Epifanie, Ieronim și Eusebiu din Cezareea.
5. Noi, creștinii, putem spune acest lucru. Însă evreii nu puteau să exprime aceasta în același fel. Tot ceea ce știau ei era că Mesia avea să se nască dintr-o fecioară (cf. Isaia), însă nimic mai mult. Restul era o taină.
6. Acest lucru este spus desluşit de către Sf. Simeon, insuflat de Duhul Sfânt, în momen­tul Aducerii lui Iisus la Templu: „Lumină spre descoperirea neamurilor şi slava poporului Său Israel...” (Lc. 2, 32). Iisus Hristos este slava lui Israel.
7. Această Evanghelie este a lui Pavel, Apostolul neamurilor, lucru atestat de către Sf. Irineu de Lyon: „Luca, tovarăşul lui Pavel, a pus într-o carte Evanghelia predicată de el [Pavel]” (Adv.
h. III, 1, 1).
8. Vine de la verbul gignomai,„a naşte”. „Genealogie” înseamnă discurs despre naşte­re, de fapt descrierea [lista] naşterilor [dintr-o familie].
9. Hristos i-a întrebat pe farisei: „Al cui fiu este Hristos? Iar ei îi răspunseră [spontan]: al lui David” (Mt. 22, 41). Aceasta corespunde cu prorocia lui Ieremia (23, 5).
10. În textele grec şi latin: „Anti-Hrist” (sau Antihrist), şi nu Ante-Hrist (sau Antehrist): este cel care vine împotriva lui Hristos, cel opus lui Hristos.
11. Avem aici o antinomie, pentru că Iisus nu are tată pământesc. Însă se cuvenea să li se arate evreilor că El plinea Legea. Cu toate acestea, tre­buie să amintim că Maria era şi ea din neamul împărătesc al lui David (unica noastră sursă cu privire la Maria şi familia ei, Protoevanghelia lui Iacov, spune: „era şi ea [ca şi cele 7 fecioare care trebuiau să ţeasă pânzeturile preţioase pen­tru Templu] din seminţia lui David.”, X, 1. Acest lucru este confirmat de doi Părinţi ai Bisericii: Sf. Efrem, care spune că se înţelege de la Sf. Luca (Comentariu la Evanghelia concordan­tă, I, 25), şi Sf. Ilarie, în Despre Matei,1, 1). Insă Iosif este singurul pomenit în această calitate, deoarece este vorba despre o genealogie „lega­lă”, după Legea lui Moise.
12. În textul grec se foloseşte acelaşi verb pentru bărbaţi ca şi pentru femei, la un mod şi un timp diferit. Însă în textul latin, Sf. Ieronim a avut grijă să folosească două verbe diferite: pentru „a zămisli” foloseşte genuit(din verbul gigno [gignere], a cărui formă veche era geno); iar pentru naşterea lui Hristos foloseşte natus est („S-a născut”). Or, Ieronim, care a retradus Noul Testament în latină la cererea papei Damasie, avea sub ochi o Evanghelie a lui Matei în ebraică, pe care o copiase el însuşi. Deci, în acest punct, textul latin este mai aproape de ebraică decât cel grec.
13. Termenul de „onanism” pentru a califica mas­turbarea este un abuz de limbaj: este vorba, de fapt, de refuzul de a zămisli, care era considerat în Israel un păcat foarte mare, pentru că fiecare cuplu evreu avea datoria de a participa la zămis­lirea lui Mesia. Onan, într-adevăr, a refuzat să dea sămânţa sa Tamarei [pentru că era văduva fratelui său] şi a preferat să o răspândească pe pământ (Fac. 38, 8-9). Iar aceasta „era rău îna­intea lui Dumnezeu” (Fac. 38, 10). Problema masturbării, care este de ordin fizic, psihic şi sentimental, nu are nici o legătură directă cu pă­catul lui Onan.
14. Se poate observa că păcatul lui David este po­menit în cel de-al doilea grup, pentru că se spu­ne „David a zămislit pe Solomon din femeia lui Urie” De fapt, David este pomenit de două ori, mai întâi în primul grup, ca o imagine a Regelui ceresc şi prefigurare a Împărăţiei lui Hristos, apoi în cel de-al doilea, ca rege adulter şi uci­gaş (rege al acestei lumi),cu rodul păcatului său, Solomon.
15. Is. 55, 11. Avem o pildă frumoasă a acestui lu­cru: regelui Ahaz (secolul al VIII-lea Î. Hr) i s-a prorocit de către Isaia naşterea lui Emanuel, deşi era cel mai rău dintre toţi, căci săvârşise o mare nelegiuire. Când omenirea este la un ni­vel abisal de păcat şi întunecare răsare lumina lui Hristos (cf. acea „Lumen Christi” din noap­tea de Paşti apuseană, lumină care străluceşte în întuneric). Ceea ce Dumnezeu a hotărât se împlineşte orice s-ar întâmpla. Dumnezeu nu este îngrădit de greşelile şi păcatele noastre: El trece dincolo de ele.

 

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

Departamentul pentru rom창nii de pretutindeni