Pe Sfântul Siluan l-am descoperit de mult, de fapt el ni s-a descoperit nouă, aşa cum fac de altfel toţi sfinţii la un moment dat, ne lasă să credem că noi am fost cei care i-am descoperit, când de fapt, prin împrejurările minunate din viaţa noastră, ne conduc nevăzut spre a-i găsi, şi prin ei pe Hristos. Cartea Sfântului Siluan – Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei – mi-a de­venit carte de căpătâi şi în clipele grele ale vieţii mele, deşi nu au fost multe, am sorbit necta­rul cuvintelor Sfântului şi am căpătat putere să trec peste ispite.

Mai întâi a încolţit o idee: să ne închinăm Sfântului Siluan nu numai în rugăciune, ci să îl aflăm în mod real, să vedem şi să atingem Sfintele Sale Moaşte. Apoi am căutat, am în­trebat unde se află o părticică din acestea şi aşa am aflat despre Mănăstirea Sfântului Ioan Botezătorul din Essex, Anglia. Astfel, împre­ună cu încă opt persoane din parohie am ple­cat spre Londra în dimineaţa zilei de 3 sep­tembrie. A fost un drum plăcut şi, după doar două ore şi jumătate de zbor, iată-ne ajunşi în aeroportul Stansted din Londra. De aici am luat un minibus spre Essex şi astfel, în scurt timp, am ajuns la poarta mănăstirii despre care încă nu ştiam aproape nimic. Ne-a uimit pe toţi simplitatea de aici, dar în scurtul timp pe­trecut în mănăstire am înţeles de unde venea aceasta. Aici, principala preocupare a vieţui­torilor este rugăciunea, toate celelalte trecând pe locul al doilea. O mulţime de pelerini vizi­tează anual mănăstirea din toate colţurile Europei şi nu numai. Am întâlnit oameni ve­niţi din Franţa, Grecia, România, Suedia, Anglia şi alte ţări, uniţi într-un singur gând, acela de a căuta liniştea binecuvântată a Rugăciunii lui Iisus.

În prima zi am participat la Rugăciunea inimii rostită timp de două ore după-amiază, de la ora 17.30 până la 19.30, când se servea cina. Experienţa acestei prime slujbe este greu de povestit, pot doar să surprind în cuvinte o umbră vagă a celor trăite acolo. Intrăm în bi­serică ... o umbră adâncă te împresoară şi poţi zări doar luminiţele plăpânde ce veghează chi­purile zugrăvite în icoane. Acolo l-am văzut cu adevărat pe Sfântul Siluan, acolo şi atunci am simţit poate întâia oară ce înseamnă să rămâi singur, doar tu şi sufletul tău, să rosteşti aceeaşi rugăciune de sute de ori şi totuşi să nu oboseşti, să îţi goleşti mintea de gânduri şi să umpli golul ei cu Hristos. Atunci am înţe­les ce înseamnă Rugăciunea, iar moştenirea Părintelui Sofronie, la rândul ei izvorâtă din învăţătura Sfântului Siluan, ne unea pe toţi într-un mod minunat şi neînţeles.

A doua zi am intrat în ritmul mănăstirii fără să ne dăm seama, slujba părea deja mai uşoară, mai scurtă, timpul începea să treacă mai repede şi, lucru minunat, simţeai ceva ne­înţeles care te atrăgea, care te făcea să conti­nui ceea ce ai început în cadrul slujbei, adică rugăciunea inimii.

Cele trei zile petrecute acolo au constitu­it o minunată experienţă duhovnicească şi, sperăm, de folos sufletesc tuturor celor care au venit până acolo, iar convorbirea de taină cu Părintele Sofronie, în cripta în care se odihneşte, este o experienţă de negrăit, înţeleasă doar de cei care au trăit-o.

În zilele acestea, semănate de atâta frământare, stres, zbucium uneori fără rost, avem atâta nevoie de Hristos, atâta nevoie de liniştea binecuvântată a rugăciunii adevărate, atâta nevoie de a-L cunoaşte pe Dumnezeu, de a rămâne în cuvintele Lui. Acolo, la Mănăstirea Sfântului Ioan Botezătorul şi a Sfântului Siluan Athonitul, o clipă se preschimbă în veşnicie, iar frămân­tarea în pace deplină. Vii împresurat de griji şi de gânduri şi pleci cu un singur gând, acela de a păstra întreagă, neştirbită comoara rugăciunii dobândită acolo.

M-aş întoarce de mii de ori să retrăiesc ceea ce am simţit în scurtul timp petrecut acolo. Mă rog ca viaţa noastră să fie de acum a lui Hristos şi grija noastră cea mai mare să fie cum să ne mântuim, cum să rămânem în cuvintele Lui, cum să păstrăm dulceaţa rugăciunii.

Şi, nu în ultimul rând, mulţumim obştii mănăstirii care ne-a găzduit cu atâta amabilitate, părin­telui Melchisedec pentru binecuvântarea de a ne scoate la închinare Moaştele Sfântului Siluan, pre­cum şi celor care au ales să fie alături de noi şi să înceapă în acest mod urcuşul duhovnicesc perso­nal, doamnei Mariana Noghi cu fiul, Daniel, doamnei Maria Gândilă cu fiica, Adoriana, doamnei Cati, lui Marcel Todea şi Marius Ursu, care ne-au însoţit în acest pelerinaj. Dumnezeu să le răsplă­tească efortul şi râvna şi să le dăruiască pace, bucurii duhovniceşti şi biruinţă în ispite!