Apare cu binecuvântarea Înaltpresfinţitului Părinte Mitropolit Iosif

Cauta in site
Adaugat la: 3 Noiembrie 2013 Ora: 15:14

Cuvânt filocalic

Domnul le spune Apostolilor că le va da o pace deosebită de cea lumească: „Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu” (Ioan 14, 27). Cel pu­ţin o dată în viaţă am avut cu toţii dorinţa puternică de a rămâne mult timp lângă o persoană care ne inspiră încredere, pace, sigu­ranţă. Am fi vrut ca acel moment să nu se mai termine niciodată. Dacă s-ar putea, am vrea să rămânem pe veci lângă un astfel de om înduhovnicit.

Numai omul înduhovnicit poate ,,emite” asemenea stări de pace, încredere, siguranţă, care nu se aseamănă cu cele „emise” de oamenii ceilalţi.

Desigur, în pasul următor apare gândul: ce pot face eu ca să nu mai pierd această pace niciodată şi să nu mă întorc iarăşi la stres, la nimicnicie, la nesiguranţă, la împrăştiere sufletească? Răspunsul este unul singur: să fac şi eu aceleaşi lucruri, să trăiesc şi să gândesc şi eu la fel cu cel pe care l-am văzut că are pace su­fletească, să adopt acelaşi stil de viaţă.

Din întâmplarea de mai jos, istorisită în Patericul egiptean,ve­dem cum un avva îşi dorea mult ca ucenicii săi să „beneficieze” de cele bune şi în veşnicie, pentru că îi iubea. Domnul însă îi ara­tă că nu este de ajuns să le dorească binele veşnic, ci trebuie să-i înveţe cum să-l dobândească, pentru că numai cei care fac cele bune, asemănându-se întru aceasta părintelui şi duhovnicului lor, vor fi împreună şi dincolo:

„Era un sfânt părinte al unei chinovii (al unei obşti sau comunităţi monahale), împo­dobit cu toată fapta bună, dar mai vârtos cu smerita cugeta­re, cu blândeţe, cu milostivi­rea către săraci şi cu dragos­tea.

Acesta se ruga mult lui Dumnezeu, zicând: Doamne, mă ştii pe mine cât sunt de păcătos, dar nădăjduiesc în îndurările Tale, să mă mântuiesc prin mila Ta. Deci, mă rog bunătăţii Tale, Stăpâne, să nu mă desparţi de obştea mea, ci împreună cu mine şi pe aceia îi învredniceşte Împărăţiei Tale, pentru ne­spusa Ta bunătate. Şi această rugăciune neîncetat făcând-o, l-a încredinţat iubitorul de oa­meni Dumnezeu în acest chip:

Trebuia să se săvârşească pomenire de sfinţi la o altă mă­năstire (adică era hramul unei alte mănăstiri), care nu era de­parte de dânşii, şi îl chemau pă­rinţii acelei mănăstiri pe el îm­preună cu ucenicii lui. Iar el se lepăda. Dar a auzit în vis zicându-i-se să meargă şi să trimită întâi pe ucenicii săi, apoi să meargă singur. Deci, ducându-se ucenicii lui, zăcea un în­ger în chip de sărac bolnav în mijlocul drumului. Venind uce­nicii la locul acela şi văzându-l văitându-se, l-au întrebat care este pricina. Iar el a zis: Sunt bolnav şi eram călare pe dobi­toc, care, trântindu-mă, a fugit, şi iată nu are cine să-mi ajute. Iar ei au zis: Ce putem să-ţi fa­cem, avvo? Noi suntem pe jos. Şi, lăsându-l, s-au dus.

Apoi, după puţin timp, a venit şi părintele lor şi l-a aflat zăcând şi suspinând şi înştiinţându-se de pricină i-a zis: Nu au venit nişte monahi şi nu te-au aflat aşa? Iar el a zis: Ba da, au venit, dar, înştiinţându-se de pricină, au trecut zi­când: «Noi suntem pe jos, ce putem să-ţi facem?».

Zis-a lui avva: Poţi să umbli puţin şi să mergem? Iar el a zis: Nu pot! Atunci avva i-a zis: Vino să te iau în spate şi Dumnezeu ne va ajuta şi vom merge. Iar el a zis: Cum poţi atâta depărtare să mă duci în spate? Mergi şi te roagă pentru mine! Iar avva a zis: Nu te voi lăsa, ci iată piatra aceea; te voi pune pe dânsa şi mă voi apleca şi te voi lua în spate. Şi aşa a făcut. La început îl simţea că este greu, ca un om mare, apoi se făcea mai uşor, tot mai uşor, încât se minuna cel ce îl purta în spate (adică părintele).

Şi deodată acela s-a făcut nevăzut şi a venit un glas către el: «Pururea te rugai pentru ucenicii tăi să se învrednicească împre­ună cu tine de împărăţia Cerurilor, şi iată că altele sunt măsurile tale şi altele ale lor. Deci fa-i pe ei să vină la lucrarea ta şi vei do­bândi cererea ta, căci Eu sunt Dreptul Judecător, răsplătind fiecă­ruia după faptele lui».”

„Fă-i pe ei să vină la lucrarea ta...” Convinge-i şi pe ei să lucreze la fel ca tine, nu doar cu rugăciunea şi cu vorba, ci să aplice, să trăiască ceea ce cred, ca să experimenteze încă de aici viaţa veşnică.

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

Departamentul pentru rom창nii de pretutindeni