Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale si Meridionale
Revista de spiritualitate ortodoxa si informare - www.apostolia.eu
Sfântul Ioan de Kronstadt, „Îndrumări practice către păstori, dobândite din experienţă”
Pe când îşi termina stagiul militar, având în suflet hotărârea nestrămutată de a se face monah, Semion Ivanovici Antonov, viitorul sfânt Siluan Athonitul, i-a făcut o scurtă vizită Sfântului Ioan de Kronstadt, cu dorinţa de a-i cere să se roage pentru el. Negăsindu-l acasă, i-a scris câteva rânduri în care îi cerea rugăciunile pentru ca lumea să nu îl împiedice să devină monah. Atât de puternic a fost răspunsul vestitului batiuşka, încât - din chiar ziua următoare - Semion a simţit flăcările iadului vuind în jurul său[1].
Tot prin mijlocirea scrisului am încercat un sentiment asemănător, lecturând fericita şi inspirata apariţie editorială din acest an, editată la Paris cu bla- goslovenia Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Iosif, intitulată Sfântul Ioan de Kronstadt – „Îndrumări practice către păstori, dobândite din experienţă”, în traducerea părintelui diacon Vladimir Bîrcă.
Cartea cuprinde extrase din jurnalele duhovniceşti ale Sfântului Ioan, din anii 1860-1865 şi, aşa cum ne lămureşte însemnarea de la început, ea conţine cugetările lui cu privire la înălţimea cinului preoţesc, sfaturi concrete către păstori în ceea ce priveşte comportamentul lor exterior şi interior şi relaţiile cu enoriaşii, precum şi poveţe către preoţi legate de practica liturgică. De un mare folos duhovnicesc pentru toţi creştinii ortodocşi, în opinia mea această carte ar trebui să constituie o lectură obligatorie pentru studiile de teologie ortodoxă, pentru cei care se pregătesc să-şi împlinească vocaţia către preoţie.
Structurate în trei părţi, I. Fiţi Sfinţi, precum Eu sunt sfânt; II. Paște oile Mele şi III. „Robul Meu, Iov, să se roage...",extrasele acestea se pot constitui într-o adevărată socoteală dată de Sfântul Ioan „pentru ceea ce am făcut în viaţa bisericească si socială pe parcursul activităţii mele ca preot. (...) Nu să mă laud vreau de pe acest loc sfânt, cum se obisnuieste în lume a lăuda si numai a lăuda pe lucrătorii din diferite tărâmuri de slujire socială, nu să mă măgulesc pe mine sau pe altcineva, ci să spun purul adevăr - să vorbesc despre neputinţele mele si luptele mele” (p. 146). Odată ajuns preot, Sfântul Ioan este conştient că a devenit un pregătitor al venirii lui Hristos, un înger trimis de Atotţiitorul Dumnezeu spre a striga: „Pregătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui!” (p. 16). Acest strigăt-în- demn, Sfântul Ioan de Kronstadt îl adresează şi dascălilor de religie: „«Duhul să nu-l stingeţi» (1 Tes 5,19). Reţineţi aceasta voi, toţi crestinii, dar mai ales tu, preotule, si tu, dascăle al copiilor! Mai ales voi aveţi nevoie să ardeţi cu duhul, fiind în această înaltă slujire a Domnului şi omenirii: cât de mult veţi face pentru Dumnezeu, pentru oameni şi pentru sine atunci când cu credinţă, dragoste, râvnă şi energie vă veţi ocupa de lucrul vostru, şi cât de mic, uscat şi neroditor va fi lucrul vostru când îl veţi face cu moleşeală, lene, răceală, fără nici o străduinţă şi lipsit de energie! Voi veţi da răspuns înaintea Domnului atât pentru voi, cât şi pentru cei încredinţaţi vouă” (p. 18).
Pentru a păstori cu râvnă oile Domnului, este nevoie de o dragoste tare către Domnul şi către oameni. „Cine nu iubeşte oile Lui, ci lâna lor, acela nu poate să le păstorească pe ele...” Omul trebuie preţuit, considerat spre folosul lui, nu pentru ce are şi spre folosul tău. Fineţea, simpatia, blândeţea, inima bună, delicateţea ne ajută să dobândim o dragoste apostolească pentru păstoriţii care vor reflecta inevitabil lumina din păstor. „Dacă lumina din păstor s-a întunecat, atunci neapărat se va întuneca şi în turma lui. (... ) Te întăreşti tu duhovniceşte? Se întăresc şi ei. Te moleşeşti tu? Se moleşesc şi ei. Doamne miluieşte-mă!”,exclamă el cuprins de o sfântă spaimă (p. 39), făcându-ne şi pe noi să ne cutremurăm: cu adevărat Sfântul Ioan de Kronstadt a avut darul cuvântului!
„Mărturisirea? Chinurile naşterii...”întocmai cum ajută bătrânele la naşteri, aşa şi preoţii trebuie să le ajute celor aflaţi în chinurile naşterii duhovniceşti. Păcatele, aceşti prunci ai „fiicei Babilonului”,sunt roade infernale care „trebuie strivite de piatra Hristos”(p. 62).
La săvârşirea slujbelor, a Sfintelor Taine, şi în special a Dumnezeieştii Liturghii, Sfântul Ioan de Kronstadt ne îndeamnă să fim foarte atenţi, ca nu cumva să fie brăzdată inima noastră de spinii patimilor. Mâncarea din seara precedentă trebuie să fie moderată, „ceai cu o chiflă şi nimic mai mult, iar terci nicidecum. În caz contrar, vrăjmaşul poate să ne încurce puternic inima cu vreo patimă, de exemplu cu invidia, zgârcenia, răutatea şi altele asemenea lor. Aşa mi s-a întâmplat şi mie în a doua săptămână din Postul Mare, sâmbătă, înainte de Liturghie, în timpul ei şi după ea. Abia am scăpat din gura «leului şi a şarpelui» (Ps 90,13)”.
Graba este păcat greu în timpul slujbei. „Spune-mi, la ce goneşti slujba? (...) Fii liniştit, răbdător, fără graba care este provocată de dorinţa de a face pe placul oamenilor sau de lene şi neglijenţă” (p. 96). Nu sunt iertate rugăciunile fără chef, făcute cu moliciune, cu neglijenţă, în grabă, cu omiteri, cu dorinţa de a termina mai repede lucrul sfânt, pentru a alerga mai degrabă la forfoteala cotidiană (pp. 70-71).
„Precum este respiraţia pentru trup, aşa este rugăciunea credinţei (Iac. 5, 15) pentru suflet” (p. 71). „Rugându-te lui Dumnezeu, Maicii Domnului sau sfinţilor, mereu să ştii că Domnul dă după inimă. Cum e inima, aşa e şi darul” (p. 109).
Mulţumind traducătorului şi ostenitorilor acestui volum, îl recomandăm călduros spre lectură celor care voiesc a birui în acest veac al forfotei şi al nestatorniciei, al lipsei de dragoste faţă de aproapele şi al răzvrătirii faţă de Dumnezeu. Citindu-l, îţi vine să exclami, asemenea Sfântului Siluan Athonitul: „O, marele nostru Părinte Ioan, rugătorul nostru! Mulţumesc lui Dumnezeu că te-am văzut, mulţumesc şi ţie, păstor bun şi sfânt, căci pentru rugăciunile tale m-am despărţit de lume şi am ajuns la Sfântul Munte Athos, unde am văzut marea milostivire a lui Dumnezeu. (...) O, mare şi bun păstor, măcar că ai şi murit cu trupul, însă în duh cu noi eşti, şi înain- te-stând lui Dumnezeu, din ceruri ne vezi în Duhul Sfânt.
Iar noi smerit te cinstim.”[2]
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team