Pe când îşi termina stagiul militar, având în suflet hotă­rârea nestrămutată de a se face monah, Semion Ivanovici Antonov, viitorul sfânt Siluan Athonitul, i-a făcut o scurtă vizită Sfântului Ioan de Kronstadt, cu dorinţa de a-i cere să se roage pentru el. Negăsindu-l acasă, i-a scris câ­teva rânduri în care îi cerea ru­găciunile pentru ca lumea să nu îl împiedice să devină mo­nah. Atât de puternic a fost răspunsul vestitului batiuşka, încât - din chiar ziua urmă­toare - Semion a simţit flăcă­rile iadului vuind în jurul său^[1].

Tot prin mijlocirea scrisului am încercat un sentiment ase­mănător, lecturând fericita şi inspirata apariţie editorială din acest an, editată la Paris cu bla- goslovenia Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Iosif, inti­tulată Sfântul Ioan de Kronstadt – „Îndrumări practice către păs­tori, dobândite din experienţă”, în traducerea părintelui dia­con Vladimir Bîrcă.

Cartea cuprinde extrase din jurnalele duhovniceşti ale Sfântului Ioan, din anii 1860-1865 şi, aşa cum ne lămureşte însem­narea de la început, ea conţine cugetările lui cu privire la înălţi­mea cinului preoţesc, sfaturi con­crete către păstori în ceea ce pri­veşte comportamentul lor exterior şi interior şi relaţiile cu enoriaşii, precum şi poveţe către preoţi legate de practica liturgi­că. De un mare folos duhovnicesc pentru toţi creştinii ortodocşi, în opinia mea această carte ar tre­bui să constituie o lectură obliga­torie pentru studiile de teologie ortodoxă, pentru cei care se pre­gătesc să-şi împlinească vocaţia către preoţie.

Structurate în trei părţi, I. Fiţi Sfinţi, precum Eu sunt sfânt; II. Paște oile Mele şi III. „Robul Meu, Iov, să se roage...",extrasele acestea se pot constitui într-o ade­vărată socoteală dată de Sfântul Ioan „pentru ceea ce am făcut în viaţa bisericească si socială pe par­cursul activităţii mele ca preot. (...) Nu să mă laud vreau de pe acest loc sfânt, cum se obisnuieste în lume a lăuda si numai a lăuda pe lucrăto­rii din diferite tărâmuri de slujire socială, nu să mă măgulesc pe mine sau pe altcineva, ci să spun purul adevăr - să vorbesc despre nepu­tinţele mele si luptele mele” (p. 146). Odată ajuns preot, Sfântul Ioan este conştient că a devenit un pregătitor al venirii lui Hristos, un înger trimis de Atotţiitorul Dumnezeu spre a striga: „Pregătiţi calea Domnului, drepte faceţi cără­rile Lui!” (p. 16). Acest strigăt-în- demn, Sfântul Ioan de Kronstadt îl adresează şi dascălilor de reli­gie: „«Duhul să nu-l stingeţi» (1 Tes 5,19). Reţineţi aceasta voi, toţi crestinii, dar mai ales tu, preotule, si tu, dascăle al copiilor! Mai ales voi aveţi nevoie să ardeţi cu duhul, fiind în această înaltă slujire a Domnului şi omenirii: cât de mult veţi face pentru Dumnezeu, pentru oameni şi pentru sine atunci când cu credinţă, dragoste, râvnă şi ener­gie vă veţi ocupa de lucrul vostru, şi cât de mic, uscat şi neroditor va fi lucrul vostru când îl veţi face cu moleşeală, lene, răceală, fără nici o străduinţă şi lipsit de energie! Voi veţi da răspuns înaintea Domnului atât pentru voi, cât şi pentru cei în­credinţaţi vouă” (p. 18).

Pentru a păstori cu râvnă oile Domnului, este nevoie de o dra­goste tare către Domnul şi către oameni. „Cine nu iubeşte oile Lui, ci lâna lor, acela nu poate să le păs­torească pe ele...” Omul trebuie preţuit, considerat spre folosul lui, nu pentru ce are şi spre folo­sul tău. Fineţea, simpatia, blân­deţea, inima bună, delicateţea ne ajută să dobândim o dragoste apostolească pentru păstoriţii care vor reflecta inevitabil lumina din păstor. „Dacă lumina din păstor s-a întunecat, atunci neapărat se va întuneca şi în turma lui. (... ) Te în­tăreşti tu duhovniceşte? Se întăresc şi ei. Te moleşeşti tu? Se moleşesc şi ei. Doamne miluieşte-mă!”,excla­mă el cuprins de o sfântă spaimă (p. 39), făcându-ne şi pe noi să ne cutremurăm: cu adevărat Sfântul Ioan de Kronstadt a avut darul cuvântului!

„Mărturisirea? Chinurile naş­terii...”întocmai cum ajută bătrâ­nele la naşteri, aşa şi preoţii tre­buie să le ajute celor aflaţi în chinurile naşterii duhovniceşti. Păcatele, aceşti prunci ai „fiicei Babilonului”,sunt roade inferna­le care „trebuie strivite de piatra Hristos”(p. 62).

La săvârşirea slujbelor, a Sfintelor Taine, şi în special a Dumnezeieştii Liturghii, Sfântul Ioan de Kronstadt ne îndeamnă să fim foarte atenţi, ca nu cumva să fie brăzdată inima noastră de spi­nii patimilor. Mâncarea din seara precedentă trebuie să fie modera­tă, „ceai cu o chiflă şi nimic mai mult, iar terci nicidecum. În caz contrar, vrăjmaşul poate să ne încurce puter­nic inima cu vreo patimă, de exem­plu cu invidia, zgârcenia, răutatea şi altele asemenea lor. Aşa mi s-a în­tâmplat şi mie în a doua săptămâ­nă din Postul Mare, sâmbătă, înain­te de Liturghie, în timpul ei şi după ea. Abia am scăpat din gura «leului şi a şarpelui» (Ps 90,13)”.

Graba este păcat greu în tim­pul slujbei. „Spune-mi, la ce goneşti slujba? (...) Fii liniştit, răbdător, fără graba care este provocată de dorin­ţa de a face pe placul oamenilor sau de lene şi neglijenţă” (p. 96). Nu sunt iertate rugăciunile fără chef, făcute cu moliciune, cu neglijen­ţă, în grabă, cu omiteri, cu dorin­ţa de a termina mai repede lucrul sfânt, pentru a alerga mai degrabă la forfoteala cotidiană (pp. 70-71).

„Precum este respiraţia pentru trup, aşa este rugăciunea credinţei (Iac. 5, 15) pentru suflet” (p. 71). „Rugându-te lui Dumnezeu, Maicii Domnului sau sfinţilor, mereu să ştii că Domnul dă după inimă. Cum e inima, aşa e şi darul” (p. 109).

Mulţumind traducătorului şi ostenitorilor acestui volum, îl re­comandăm călduros spre lectură celor care voiesc a birui în acest veac al forfotei şi al nestatornici­ei, al lipsei de dragoste faţă de aproapele şi al răzvrătirii faţă de Dumnezeu. Citindu-l, îţi vine să exclami, asemenea Sfântului Siluan Athonitul: „O, marele nos­tru Părinte Ioan, rugătorul nostru! Mulţumesc lui Dumnezeu că te-am văzut, mulţumesc şi ţie, păstor bun şi sfânt, căci pentru rugăciunile tale m-am despărţit de lume şi am ajuns la Sfântul Munte Athos, unde am văzut marea milostivire a lui Dumnezeu. (...) O, mare şi bun păs­tor, măcar că ai şi murit cu trupul, însă în duh cu noi eşti, şi înain- te-stând lui Dumnezeu, din ceruri ne vezi în Duhul Sfânt.

Iar noi smerit te cinstim.”^[2]