Adaugat la: 15 Septembrie 2013 Ora: 15:14

Din seminar, în mănăstire

Douăzeci şi opt iulie 2013 va rămâne în istorie ca ziua în care s-a înfiinţat prima mănăsti­re ortodoxă în Spania.

Ceva mai sus de El Pont de Suert, în drumul spre Vielha, se află mica localitate din Munţii Pirinei, Vilaller. Aici funcţiona până în urmă cu şase ani un seminar de vară al Episcopiei Catolice de Lleida, pe care Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei şi Portugaliei l-a primit cu drept de folosinţă pentru o perioadă de 25 de ani, cu posibilitatea de prelungire. Actul concesiunii a fost semnat în 23 martie 2012 între Episcopul Catolic de Lleida, Mons. Joan Piris Frigola, şi Preasfinţitul Timotei, Episcopul Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei.

De atunci, s-au urmat procedurile necesare lucrărilor de restaurare, s-au pregătit două apartamen­te, unul pentru maici, iar altul pentru părintele duhovnic, punându-se uşi antifurt şi geamuri termopan, iar apoi zugrăvindu-se apartamentele. Lucrări s-au efectuat şi în alte părţi ale clădirii: s-au înlocu­it unele geamuri cu geamuri termopan, s-a scos placa denivelată a comedorului şi a bucătăriei, s-a turnat o nouă placă în sala de mese cu o suprafaţă de peste 200 m2, s-a cumpărat o bucătărie industri­ală, s-au cumpărat şi montat două pompe de apă, s-a verificat şi reparat instalaţia de apă, s-au făcut re­paraţii la instalaţia electrică, s-au înlocuit geamurile sparte... Cu toate acestea, mai sunt necesare foar­te multe lucrări până la obţinerea permisului de activitate, dar ceea ce este mai important s-a realizat prin înfiinţarea mănăstirii şi începerea vieţii de obşte.

Duminică, 28 iulie, încă de dimineaţă, curtea fostului seminar de vară s-a umplut de credincioşi ortodocşi şi nu numai, veniţi împreună cu preoţii lor, unii de la mari distanţe: părintele protopop Aurel Bundă din Barcelona, părintele Andrei Turea din Santander, părintele Ion Răducu din Pamplona, părintele Florin Răducu din Huesca, părintele Daniel Şimon din Lleida şi părintele diacon Claudiu Florin Stoenoiu din Oliva. De asemenea, au ve­nit mulţi credincioşi din alte localităţi: Valencia, Zaragoza, Manresa, Calatayud etc.

După săvârşirea slujbei de sfinţire a apei s-a început Utrenia, iar la ora 10.00 s-a făcut primi­rea Preasfinţitului Timotei, care a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, în timpul căreia l-a hirotonit întru ieromonah pe ierodiaconul Daniel, viitorul duhovnic al mănăstirii, sosit, cu binecu­vântarea Înaltpreasfinţitului Gherasim al Arhiepiscopiei Râmnicului, de la mănăstirea Turnu. Părintele Daniel este de la vârsta de 16 ani în mănăstire, a absolvit Seminarul de la Râmnicu Vâlcea şi Facultatea de Teologie de la Sibiu, iar ac­tualmente este masterand la secţiunea biblică.

La sfârşitul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Timotei a rostit cuvântul de învăţătură. A arătat importanţa acestei zile istorice, zi din care nu se va mai vorbi de seminarul din Vilaller, pentru a se vorbi de mănăstirea din Vilaller („Azi s-a înte­meiat prima mănăstire ortodoxă din Spania, aici neexistând alte mănăstiri ortodoxe’) şi a relatat dificultatea găsirii unui loc potrivit de mănăstire. Începuturile căutărilor le-a făcut Înaltpreasfinţitul Iosif, care în anul 2007 a vizitat împreună cu pă­rintele catolic Juan Mora şi cu pr. Daniel Şimon din Lleida o ermită a fostului sat natal al părinte­lui Juan, Trago de Noguera, sat ce acum se află pe fundul unui lac. După aceea, Preasfinţitul Timotei a intensificat căutările, cu ajutorul părintelui Juan, iar, printre altele, a fost vizitată şi clădirea fostu­lui seminar de vară de la Vilaller. Se pare că vari­anta plăcută lui Dumnezeu a fost aceasta, iar aici se vor face taberele cu copiii noştri, zona fiind foarte frumoasă şi de o însemnătate istorico-culturală deosebită. Nu departe de mănăstire se află vestita zonă Vall de Boi, cu minunatele biserici romanice incluse în patrimoniul UNESCO şi zidite în vremea când încă eram cu toţii o singură Biserică, înainte de Schisma din 1054. Vorbind despre necesitatea taberelor, Preasfinţia Sa ne-a dat ca temă de meditaţie o întrebare retorică: „Oare nu ne avortăm propriii copii atunci când, obosiţi de muncă şi copleşiţi de atâtea griji, nu ne îngri­jim de creşterea lor duhovnicească?’’. Privându-i de o bună educaţie religioasă, ei vor fi mai lesne expuşi pericolelor societăţii în care trăim, ale că­rei legi, nu de puţine ori, sunt contrare Bisericii.

Preasfinţia Sa a motivat apoi alegerea hramu­lui mănăstirii, Sfânta Cuvioasă Parascheva,sfântă sărbătorită în fiecare an în data de 14 octombrie, zi de mare cinste şi pelerinaj pentru credincioşii din ţară şi nu numai. Cu acest prilej, a oferit mai­cii stareţe Ecaterina perna pe care s-a odihnit ca­pul Sfintei Parascheva, adăpostită în racla din Iaşi, spre închinare şi cinstire pentru pelerinii care ajung la Vilaller, iar părintelui Daniel i-a oferit o icoană a Sfintei Cuvioase Parascheva.

„Ne dorim ca mănăstirea de la Vilaller să de­vină loc de pelerinaj pentru cât mai mulţi cre­dincioşi, o oază de linişte şi pace pentru toţi cei care-L caută pe Dumnezeu’’.

De asemenea, mănăstirea va găzdui întâl­niri cu familiile, conferinţe, simpozioane, adu­nări preoţeşti, întruniri ale tinerilor NEPSIS, întâlniri ale credincioşilor din diferite parohii etc.

La finalul Sfintei Liturghii, credincioşii din satul Vilaller, împreună cu cei din El Pont de Suert, au oferit pelerinilor sarmale, prăjituri, vin şi su­curi, iar Preasfinţia Sa s-a întâlnit cu primarul din Vilaller, Domnul Joan Ramon Pique i Badia, cu părintele Joan Mora i Pedra, fost paroh în zonă timp de 20 ani, actualmente paroh al parohiei Nuestra Senora del Carmedin Lleida, şi cu actua­lul paroh, părintele Casildo Rodrfguez Bravo.

Mulţumim lui Dumnezeu pentru împlinirea acestui gând, Preasfinţitului Părinte Timotei pen­tru toată grija arătată, pentru cheltuielile mari aprobate din bugetul episcopiei (geamuri termopan, pompe de apă, plata instalatorului, plata pro­iectului, cumpărarea bucătăriei industriale şi a tu­turor materialelor de construcţie), părintelui catolic Joan Mora pentru tot efortul depus, Coletăriei Nelu Bârsan pentru transporturile gra­tuite făcute pentru mutarea obştii din ţară, pen­tru transportarea tuturor obiectelor necesare, domnului Alin Alexa, patronul firmei „Universal Barcăul S.L", pentru transportarea geamurilor din ţară, tuturor voluntarilor care au muncit cu mult drag şi cu multă jertfă, precum şi preoţilor noştri implicaţi împreună cu credincioşii lor prin volun­tariat şi donaţiile în bani, alimente, mobilier şi electrocasnice: prot. Aurel Bundă - Barcelona, pr. Florin Costinel Purcărea - Manresa, pr. Adrian Apostol - Arbucies, pr. Aurel Nae - Zaragoza, pr. Ion Răducu - Pamplona, pr. Florin Răducu - Huesca, pr. Vasile Magnet - Logrono, pr. Andrei Turea - Santander, prot. Marius Picu - Mostoles, pr. Vasile Eugen Barz - Parla, pr. Dorin Sas - Valdemoro, pr. Dan Cucul - Villarrobledo şi pr. Daniel Şimon - Lleida.

Nădăjduim în mila şi ajutorul lui Dumnezeu, precum şi în dragostea credincioşilor noştri pen­tru sfânta mănăstire, ca până la toamnă să termi­năm paraclisul interior, precum şi bucătăria, sala de mese, camerele de locuit şi apartamentele maicilor care vor mai veni.

Domnul să ne ajute în cele viitoare!

Ultimele stiri
actualizate de doua ori pe saptamana

Din dragoste...

1 Noiembrie 2013

Un Festival luminos

1 Noiembrie 2013
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni