Maica Domnului, Fecioara Maria, s-a năs­cut din Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana, care – spune tradiţia – erau în al 50-lea an de la căsă­toria lor. La această vârstă, legea firii nu mai îngăduie naşterea de prunci. Dar toată viaţa s-au rugat ca Dumnezeu să le dea copii, căci nepu­tinţa naşterii de copii era grea povară. Dar aceas­tă povară a dat rod de rugăciune cu lacrimi şi smerenie ca să înlăture Dumnezeu această ru­şine din familia lor, făgăduind că îl vor dărui lui Dumnezeu pe copilul lor, dacă îl vor avea. Şi a ascultat Dumnezeu rugăciunea lor şi a „înviat” firea Sfintei Ana şi din întâlnirea binecuvântată a celor doi se naşte Fecioara Maria.

Rugăciunea, atunci când trebuie ca Dum­nezeu să intervină dincolo de rânduiala firii noas­tre omeneşti, făcută cu răbdare şi încredere, este mântuitoare. Aşa s-au rugat ei şi li s-a dat lor dar. Cine este darul? Darul este cea prin care Dum­nezeu va mântui lumea, pe care o aştepta ome­nirea încă de la Eva, de la Eva cea veche, pentru că cea care se naşte astăzi este Eva cea nouă, Fe­meia prin care vine mântuirea lumii.

Aceasta să fie imaginea pe care o avem despre Maica Domnului: că precum prin Eva cea veche, căzută, a căzut omenirea întreagă ca rod al păcatului ei, aşa prin Eva cea nouă omenirea întreagă este mântuită prin Adam cel nou, născut din Eva cea nouă, Care a luat asupra Lui păcatul nostru. De aceea nu putem să ajungem la Dumnezeu, nu putem să ne mântuim, nu putem să câştigăm dragostea lui Dum­nezeu şi să-L iubim pe Dumnezeu decât prin Fecioara Maria, prin dragostea ei.

Să ne oprim puţin la propriii noştri copii. Putem oare să primim pentru ei vreo învăţătură din deciziile pe care le-au luat pentru Maica Domnului, Fecioara Maria, Sfinţii Părinţi Ioachim si Ana? Putem să ne vorbim nouă înşine şi lor despre această trăire? Putem să le vorbim şi să avem încredere că prin fiecare din­tre cei care se nasc se naşte şi mântuirea? Nu numai pentru ei, ci şi pentru mulţi din jurul lor, cărora le pot inspira căutarea şi legătura cu Dum­nezeu. Aceasta se câştigă nu numai prin rugă­ciune, ci şi prin bucuria de a cunoaşte adevăru­rile lui Dumnezeu. Sfinţii Ioachim şi Ana şi-au încredinţat copilul, după făgăduinţă, Templu­lui, la câţiva anişori, nu numai pentru a învăţa rugăciunea şi a trăi în evlavie, ci şi pentru a cu­noaşte adevărurile lui Dumnezeu. Să învăţăm să nu ne sfiim să-i ducem pe copii la Biserică, chiar mici fiind, după pilda Sfinţilor Ioachim şi Ana, pentru a învăţa rugăciunea şi adevărul Cu­vântului lui Dumnezeu!

Dacă nu cunoaştem adevărurile lui Dum­nezeu, adevărurile lui Hristos, nu putem să le împărtăşim celorlalţi. Să unim rugăciunea cu­noaşterii! Şi cunoaşterea rugăciunii! Pentru că aceasta ne va da credinţa tare. Dacă Ioachim şi Ana n-ar fi avut credinţă, dacă nu aveau cu­noştinţă despre tainele lui Dumnezeu pe care le-a descoperit poporului Său şi prin care se va naşte Mesia, Mântuitorul, noul Adam, cum puteau ei să se roage drept?

Deci iată că rugăciunea dreaptă presupu­ne şi credinţă dreaptă, presupune şi cunoaş­tere dreaptă. Putem noi să le împărtăşim copiilor noştri toate acestea?

Iată că Maica Domnului a fost dusă la Tem­plu la vârsta de trei ani şi acolo a primit şi cu­noştinţe, şi acolo a învăţat şi să se roage. De aceea nu îi putem lăsa pe copiii noştri acasă, să nu îi aducem duminica la Biserică pe motiv că sunt prea mici, că nu înţeleg, spunându-ne că atunci când vor fi mari vor merge singuri, şi aşa mai departe. Transmitem credinţa pre­cum transmitem viaţa.

Maica Domnului se naşte în lume şi – chiar dacă este un fel de post-anticipare, pentru că deja îi cunoaştem viaţa la sărbătoarea naşterii ei – anticipăm, ca să ştim cum va fi ea, ca să ştim cum trebuie să fim şi noi şi propriii noş­tri copii, ce şi-au dorit şi ce au făcut Sfinţii ei Părinţi pentru ea şi ce ne-am dori cu adevărat şi noi pentru copiii noştri. Gândind la ei, pu­tem găsi şi în noi curajul de o face, precum au avut curajul faptei Ioachim şi Ana, curajul ve­nit din rugăciune şi credinţă, de a-I face loc desăvârşit lui Dumnezeu în viaţa propriului copil, dăruit lor de Însuşi Dumnezeu. Avem conştiinţa darului pe care Dumnezeu ni-l face în propriul nostru copil? Putem să Îi întoar­cem darul, dăruind şi având încredere la rân­dul nostru în El că poate face totul pentru co­pilul nostru, aşa cum El a avut încredere în noi dăruindu-ni-l?

Ce primim astăzi în sufletele noastre din viaţa Sfinţilor Părinţi ai Fecioarei Maria, Ioachim şi Ana? Primim încredinţarea că niciodată nu este târziu pentru ca Dumnezeu să zămislească în inima noastră credinţă puter­nică, încredere în El şi rugăciune. „Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea" (In 16, 33). Să nu ni se pară că sufletul nostru este sterp, căci inima care caută cu perseverenţă şi rugăciune la Hristos va primi răspuns, precum Ioachim şi Ana au primit, şi va veni însăşi Maica Domnului să ne apropie şi unească cu Fiul Său, pentru naşterea Căruia ea vine pe lume.