Adaugat la: 1 Noiembrie 2009 Ora: 15:14

Bari, oraşul Sfântului Nicolae

La 1 martie 1983, după cursurile semestrului ecumenic la Bossey, Elveţia, la îndemnul Domnului profesor Dan Ilie Ciobotea, sosesc la Bari pentru a continua studiile de doctorat la secţia Bizantinologie. Pe atunci erau puţini români stabiliţi aici, căci Bari era numai o pistă de lansare pentru Canada, America etc. Încep să slujesc într-o bisericuţă din oraşul vechi unde nu se mai slujise de circa 40 de ani. Preotul catolic care slujise acolo, acum destul de bătrân, văzând biserica deschisă şi curată, începe să ne creeze probleme.

În Joia Mare, după câţiva ani, ne închide biserica şi rămânem pe afară. Cerem atunci ajutorul Stareţului de la Basilica San Nicola, Padre Damiano Bova, care ne invită să slujim în „Capela Orientala”, cum este numită de catolici, amenajată în cripta Basilicii San Nicola, lângă altarul care adăposteşte Moaştele Marelui Ierarh din Mira Lichiei. Acolo am slujit până în 2007 când numărul mare al credincioşilor, fluxul enorm al pelerinilor şi al turiştilor au început să îngreuieze desfăşurarea slujbelor în această Capelă. Cu o anumită durere sufletească ne-am transferat în biserica San Gregorio ce se găseşte la numai doi paşi de Basilica.

Crescând numărul credincioşilor în regiunea Puglia (vechea regiune Apuglia) precum şi intensificarea pelerinajelor româneşti din ţară şi din parohiile noastre din Italia, ne-am gândit să solicităm la primărie un spaţiu pentru organizarea unui centru parohial şi o bibliotecă românească. Negăsind un spaţiu adecvat am fost sfătuiţi să cerem la primărie un teren pentru construirea unei biserici, evitând astfel o cheltuială imensă pentru cumpărarea pamântului. Nu a fost uşor să-l obţinem. Am trecut apoi la proiect. Voiam să facem o biserică din lemn, în stil maramureşean, copiind planul bisericii reşedinţei mitropolitane de la Limours, desigur cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Iosif. Biroul tehnic al Primăriei şi Pompierii ne-au sfătuit să renunţăm la acest proiect deoarece prezenţa continuă a umidităţii mari şi a temperaturii ridicate în timpul verii sunt dăunătoare lemnului care devine astfel uşor inflamabil. Cu un grup de 4 arhitecţi (Angelo La Notte, Stefania Aprile, Nicola Gaudio si Francesco Marzulli), cu ajutorul Domnului Inginer Fortunato Mezzapesa, trimişi în România să vadă mănăstiri şi biserici româneşti, am început proiectul unei biserici de cărămidă. Terenul nefiind prea mare (circa 900mp), vom folosi la maxim demisolul şi subsolul ca să creem un complex parohial cu tot ceea ce este necesar pentru viaţa spirituală, pastorală şi culturală a parohiei. La demisol vom avea o garsonieră, birou parohial, bibliotecă, sală de conferinţe, bucătărie pentru sărbători româneşti, săli pentru cateheză şi şcoală, iar la subsol o capelă pentru botezuri şi înmormântări. Complexul îşi va produce energia electrică necesară şi va recolta apa de ploaie pentru nevoile gospodăreşti, etc.

Nu a fost uşor să obţinem aprobarea acestui proiect; vestea cea bună a venit în săptămâna Floriilor. Desigur, Sfântul Nicolae a pus direct umărul său la acest proiect, dar a lucrat prin trei persoane, care până când nu au obţinut aprobarea proiectului nu s-au oprit o clipă. Acestea sunt Raffaella Paradiso şi Antonia De Mitrio, două doamne avocat, italience, foarte cunoscute în această regiune; sunt preşedinta şi consiliera Asociaţiei italo-române „Suflet Românesc” care de ani de zile, gratuit, se dedică românilor din această regiune. Alături de dânsele se gaseşte o altă nobilă doamnă, Simoneta Lorusso, consiler al primăriei, care ne-a sprijinit de la început fără oboseală.

Sfinţirea pietrei de temelie

Este emoţionant să povesteşti o sărbătoare, deşi ai trăit-o acum câteva săptămâni. Pregătirea terenului, a scenei pentru slujbă, a pietrei cu stema episcopiei şi data sfinţirii, a invitaţiilor, nu a fost deloc uşoară, mai ales că în acea săptămână ploua şi se anunţau ploi şi pentru duminică.
Organizarea invitaţilor a funcţionat perfect. În afară de prezenţa religioasă catolică au fost de faţă autorităţile italiene civile şi militare. Nu au lipsit reprezentanţii guvernului României: Domnul Adrian Lemeni, care ne-a citit mesajul Domnului ministru Theodor Paleologu, Doamna Natalia Intotero, Domnul Viorel Badea, Domnul Marius Lazurcă, Ambasadorul României la Vatican, care ne-a transmis mesajul Domnului preşedinte Traian Băsescu.

Sub un cer uşor înnourat am început Sfânta Liturghie arhierească; au fost prezenţi Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Iosif, Preasfinţitul Siluan, Preasfinţitul Ciprian, vicar patriarhal, părintele Nicodim Burcea, exarh al Italiei, părintele Adrian Pătraşcu împreună cu domnul primar al oraşului Năvodari şi părintele protopop de Constanţa, părintele Adrian de la Matera, părintele Crăciun de la Turnu Severin, care studiază la Bari, părintele Ioan Tobă de la Ancona şi alţi părinţi slujitori. Strana a fost susţinută de un grup de 5 solişti ai Corului „TEODOXA” din Constanţa.

După săvârşirea Sfintei Liturghii momentul cel mai emoţionant a fost slujba sfinţirii locului, a pietrei şi semnarea Hrisovului, binecuvântat şi semnat de Preafericitul Părinte Patriarh, ce va purta în veci numele celor ce au participat la aceasta sfântă slujbă.

Cuvântul ziditor de suflet al Preafericitului Părinte Patriarh, citit de Preasfinţitul Episcop Ciprian, a pătruns adânc în inimile celor prezenţi.

Un alt moment de profundă reculegere spirituală a fost săvârşirea Acatistului Sfântului Nicolae de către înalţii ierarhi, alături de întregul sobor, invitaţi şi credincioşi, pe altarul ce păstrează sfintele moaşte ale marelui ierarh din Mira.

Dupa slujbă, toţi cei prezenţi şi-au plecat genunchii în faţa sfintelor moaşte, mulţumind Bunului Dumnezeu şi Sfântului Nicolae pentru acest mare eveniment spiritual, pastoral şi naţional românesc.

Cu ajutorul lui Dumnezeu am reuşit să ajungem până la acest eveniment; acum vom începe drumul cel mai anevoios: strângerea fondurilor necesare construcţiei bisericii. De aceea ne adresăm tuturor celor care-l venerează şi-l cinstesc pe Sfântul Nicolae să ne ajute fiecare după puterile sale. Desigur cu toţii vor deveni ctitorii sfântului lăcaş din Bari dedicat Sfintei Treimi şi Sfântului Nicolae. Iată coordonatele bancare ale parohiei noastre:

ITALIA:
1. Associazione Amici dell’Ortodossia Romena O.N.L.U.S. – Bari
(tutte le donazioni sono detraibili dalle tasse),
Codice Fiscale: 93316900724 (per il 5 per mille della dichiarazione dei redditi);
Codice IBAN: IT27 N076 0104 0000 0006 7282 350
Codice BIC/SWIFT: BPPIITRRXXX
Ufficio Postale Casamassima - Succursale 1
Via Noicattaro 2 - Centro Commerciale „Auchan”
70010 Casamassima (BA)
2. Comunità Ortodossa Romena Santissima Trinità di Bari
Codice IBAN: IT55 R054 2441 4200 0000 1021 258 BIC BPBAIT3B
Banca Popolare di Bari
Torre B, Scala B, Parco commerciale il „Baricentro”,
70010 Casamassima (BA)

ROMANIA:
IBAN: RO82BTRL04601202E9598202 – în Lei
RO09BTRL04604202E9598202 – în EUR
Banca Transilvania, Agenþia Apaca, Sucursala Militari
Bd. Iuliu Maniu nr. 7, Sector 6, Bucureºti,
Pentru Parohia Ortodoxã Românã „Sfânta Treime” Bari – Italia

Pr. Paroh Dr. Mihai Drigă
 

Ultimele stiri
actualizate de doua ori pe saptamana

Din dragoste...

1 Noiembrie 2013

Un Festival luminos

1 Noiembrie 2013
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni