Cuvantul Episcopului Timotei

publicat in Cuvântul episcopului Timotei pe 1 Mai 2013, 17:31

Dumnezeu ne-a învrednicit să ajungem și ziua de azi, zi de mare sărbătoare pentru întreaga creștinătate. Am înviat și noi o dată cu Hristos și bucuria aceasta a înnoirii noastre spirituale ne hrănește sufl etele și ne determină să-I mulţumim Dumnezeului nostru pentru dragostea ce ne-o poartă.

Acum știm că Dumnezeu, atât de mult „a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veșnică”. Credinţa noastră, cu siguranţă, capătă un nou suflu în aceste zile de sărbătoare, pentru că Duhul Sfânt o face vie și lucrătoare în noi, acum mai mult decât oricând.

Hristos este, fără îndoială, învierea și mântuirea noastră. Prin cuvintele Sale adresate lui Nicodim, unul dintre fruntașii iudeilor, Hristos, Stăpânul vieţii și Mântuitorul nostru, ne descoperă că nu Își propune să ne judece, ci să ne mântuiască: „Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască prin El lumea”. Cât de bun și milostiv este Dumnezeu cu noi toţi! Chiar dacă adesea noi suntem nemulţumitori și răi, El alege, totuși, nu să ne pedepsească sau să ne judece în vreun fel, ci să ne mântuiască, îndreptân-du-ne. Hristos vine la tot omul căzut, pentru ca să-l ridice și să-i dăruiască pocăinţa și iertarea păcatelor și astfel, prin El, omul să se mântuiască.

Cum trebuie, însă, să înţelegem cuvântul lui Dumnezeu, care ne spune că Hristos a venit în lume ca să ne dea nouă pocăinţa și iertarea păcatelor? Desigur, gândindu-ne în primul rând la faptul că pocăinţa și iertarea păcatelor sunt acte fundamentale, ce se lucrează permanent în sufl etul omului care își dorește mântuirea cu Hristos. Mai apoi, ar trebui să conștientizăm faptul că doar celui pocăit și care iubește i se iartă păcatele și că, în defi nitiv, iertarea o primim de la Dumnezeu, în măsura în care și noi suntem dispuși să iertăm celor ce ne greșesc nouă.

Câte ceva din toate acestea le știm din experienţa noastră de creștini, dar de cele mai multe ori ne raportăm la pocăinţă doar ca la o lucrare duhovnicească ce ne solicită interesul numai pentru o perioadă de timp, după care, mulţumiţi fiind, revenim la cele de dinainte. Uităm foarte ușor că pocăinţa trebuie să devină o stare a noastră permanentă, că ea nu este și nu trebuie să fi e altceva decât firescul nostru de zi cu zi. Sfântul Isaac Sirul avea să ne spună: „Această viaţă v-a fost dată pentru pocăinţă. N-o risipiţi în căutări zadarnice”. Așadar, viaţa noastră, de la începuturile ei conștiente până la mormânt, ni se propune să o petrecem în pocăinţă: „lui Hristos-Dumnezeu să o dăm”, așa cum suntem îndemnaţi în ecteniile de la Sfânta Liturghie.

A face pocăinţă înseamnă a privi cu încredere către cer, a te lepăda de tine însuţi și de cele ale pământului și a-ţi dori să te locuiască Hristos, căci doar cel ce-și va da sufletul pentru Hristos, acela și-l va mântui. Sfântul Ioan Scărarul, dascălul pocăinţei, ne spune și el, în cuvinte alese, că doar: „Cel ce a îmbrăcat plânsul fericit și plin de har ca pe o haină de nuntă a cunoscut râsul duhovnicesc al sufletului”. Cu toţii ne dorim râsul duhovnicesc al sufletelor noastre, adică fericirea după care tânjim neîncetat, pentru aceasta, însă, este nevoie de lucrarea pocăinţei și plânsul pentru păcatele noastre nenumărate.

Învierea Domnului nostru Iisus Hristos ne-a prilejuit și anul acesta înălţarea la cele cerești. Am primit harul mântuitor și dătător de viaţă veșnică și am trecut împreună cu El de pe pământ la cer, ne-am bucurat cu toţii de lumina Sa și pentru aceasta Îi mulţumim.

„Îngropaţi fiind împreună cu El prin botez, cu El aţi și înviat prin credinţa în lucrarea lui Dumnezeu, Cel ce L-a înviat pe El din morţi”. Vă urez din tot sufl etul ca această lumină a Învierii lui Hristos, pe care aţi primit-o astăzi, să vă mângâie sufletele mereu și să vă aducă multă bucurie, vouă și celor dragi ai voștri!

Hristos a Înviat!

Al vostru către Hristos-Domnul rugător,

† Episcopul Timotei