Prin Învierea cea din morți, S-a făcut „începătură celor adormiți, Întâi Născut din morți, ca să fie Însuși Începătorul tuturor în toate” (Sf. Liturghie a Sf. Vasile cel Mare). Prin Patimile și prin moartea Sa, Hristos ne vindecă de păcat și de moartea sufl etească, de boala și de moartea trupească. Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Celui Viu, este Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre. El vindecă nu numai sufletul, ci omul întreg, trup și suflet, și mai mult, îl îndumnezeiește prin Învierea Sa din morți.

Hristos a luat asupră-Și fi rea noastră omenească, rup și suflet, cunoscând și suferința trupului, prin Patimi, moarte și mormânt, dar și iadul omului lăuntric, cel sufletesc, trăindu-l pe Cruce pentru noi. Acolo, pe Cruce, împreună cu noi, cei slabi în credință, care Îl pierdem pe Dumnezeu din viața noastră atât de des, care ne tăvălim în iadul îndepărtării de El, Hristos a scos strigătul atât de des izbucnit din inima omului deznădăjduit: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?” (Matei 27, 46). Însă nu Dumnezeu mă părăsește pe mine, omul, ci eu Îl părăsesc pe El, eu aleg iadul. Iar în fața morții, cine mai poate sta indiferent față de locul în care se va duce? Ne pomenim singuri în fața morții, nimeni nu ne poate ajuta, decât Stăpânul vieții, Viața Însăși. Hristos ne-a izbăvit de această singurătate trăindu-o și El cu noi și pentru noi, pe Cruce umplându-o de harul Său, de prezența Sa mântuitoare. De când Hristos S-a urcat pe Cruce, nu mai suntem singuri în fața morții, ne-a vindecat de singurătatea apăsătoare și ne-a ajutat să Îl vedem pe El, Stăpânul vieții, „încurcat cu moartea” noastră, pe care o primește și o învinge, se îmbracă cu ea, El, Viața, și o învinge prin ea însăși, cum cântăm în această zi binecuvântată : „…cu moartea pe moarte călcând”. Nu Se lasă răstignit pentru a ne judeca, ci pentru a judeca moartea, pentru a ne vindeca de ea. Pentru că Hristos a venit să ne tămăduiască, să ne vindece.

Dacă Hristos ne cercetează în suferințele și bolile noastre, răspunzând rugăciunilor și mijlocirilor Maicii Sale, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu și tuturor sfi nților mijlocitori pentru noi, să căutăm și noi unii la alții în bolile și suferințele noastre. Să mijlocim împreună cu Sfântul Vasile cel Mare pe lângă Tămăduitorul sufl etelor și al trupurilor pentru toți cei din jur : Părinte Ceresc, „… pe cei slabi de suflet îi îmbărbătează, pe cei risipiți îi adună, pe cei rătăciți îi întoarce și-i unește cu Sfânta Ta sobornicească și apostolească Biserică. Pe cei bântuiți de duhuri necurate îi slobozește; … văduvelor le ajută, pe orfani îi apără, pe cei robiți îi izbăvește, pe cei bolnavi îi tămăduiește” (Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare).

Vremurile în care trăim sunt tulburi și pline de nesiguranța zilei de mâine. Să ne ținem fi ecare aproape de Domnul Hristos, Care a apropiat Cerul și pământul, unindu-Le prin Crucea Sa, deschizându-le unul altuia prin Înviere.

„Dragostea vindecătoare” a lui Hristos pentru noi este călăuza și lumina pe care o primim în noaptea Învierii. Să nu ne mai despărțim de ea în tot restul vieții noastre, ci să păstrăm nestinsă făclia dragostei în inimile noastre, adăpându-ne neîncetat din Lumina dragostei lui Hristos, și dăruind-o și celor din jur!

HRISTOS A ÎNVIAT!

Al dumneavoastră, de tot binele doritor,

† Mitropolitul Iosif