Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale si Meridionale
Revista de spiritualitate ortodoxa si informare - www.apostolia.eu
Anul acesta am participat pentru întâia oară la Festivalul “Din dragoste pentru frumos”, ajuns la ediția a III-a. Un eveniment complex, care s-a desfășurat, în cea mai mare parte, la Paris, la Saint-Sulpice, în spațiul uneia din cele mai vechi biserici din oraș, la ambasada României, dar și în afara lui, la Limours, un loc în care tânăra comunitate românească din Franța și-a ridicat o frumoasă biserică maramureșeană, așa cum nu poți vedea decât în satele tradiționale din nordul țării.
Ceea ce m-a impresionat din primul moment a fost starea de pioșenie, de devoțiune față de credință. Împlinirea a șaptesprezece secole de existență oficială a bisericii creștine era pentru cei prezenți un moment real de reculegere și de pregătire pentru viitor, iar acest fapt putea fi resimțit în atmosfera care a dominat întâlnirea, de la Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Iosif și Pr. Emilian Marinescu, la toți ceilalți participanți.
M-au interesat desigur, manifestările culturale și științifice care au avut loc în zilele cam friguroase ale întâlnirii. Expoziția “Crucea” organizată în catacombele bisericii a deschis seria de evenimente. Crucea, un semn și un obiect atât de familiar își multiplică la nesfârșit funcțiile și forma, încât lasă impresia că fiecare epocă și fiecare individ și l-a apropiat pe Dumnezeu prin ea.
Crucea a fost și tema simpozionului. Multiplele sensuri ale cuvântului cruce au făcut obiectul conferinței prezentate de Sanda Golopenția. Așa cum în lumea formelor materiale crucea îndeplinește o infinitate de roluri, tot astfel se întâmplă în procesul comunicării. Lucrurile se petrec la fel în practica obiceiurilor din ciclul vieții la românii din toate provinciile țării, tema comunicării mele. Crucea apără copilul nou născut de primejdii, ea asigură protecție și prosperitate noilor căsătoriți și este pavăză celui plecat pe lumea cealaltă. Este uimitoare multitudinea de funcții pe care le îndeplinește în toate momentele-cheie ale vieții unui individ sau al colectivității.
Mi-am dorit de asemeni să revăd conaționali aflați departe de casa în care s-au născut, oameni care vin zi de zi, de dimineață, la parohia Sfânta Parascheva-Sfânta Genoveva ca să ia parte la slujba religioasă. Și, nu în ultimul rând, m-au impresionat cei care și-au sacrificat timp și energie pentru a-i ajuta pe oaspeții veniți de departe să se bucure de întâlnirea cu semenii.
Constantin Eretescu
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team