Instalat de acum trainic în timp prin nume atent ciocănit, festivalul este rodul imboldului primit de la Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Iosif și al muncii tinerește inspirate și pline de îndrăzneală a Părintelui Emilian Marinescu și a Alexandrei Marinescu Sav. Parisul a fost, ca întotdeauna, gazdă luminată, la Limours, serbarea câmpenească în jurul unei biserici de lemn maramureșene a prilejuit un gând către N. Titulescu, Catedrala mitropolitană Sfinții Arhangheli de pe strada Beauvais ni s-a deschis sărbătorește, proaspăt renovată, colacii aurii în formă de cruce sau ansamblu de cruci au dat căldură expozițiilor multiple — antropologică, semiotică, de pictură — dedicate Sfintei Cruci găzduite în Catacombele Catedralei catolice Saint-Sulpice unde se juca, seara, o piesă de Claudel. Ambasada română din maiestuosul Hôtel de Béhague și Catedrala Saint-Sulpice au găzduit concerte în care am fost bucuroasă să-l ascult, alături de minunați interpreți români și francezi de muzică clasică, pe Grigore Leșe cântând ca în Lăpuș. La Institutul Cultural Român filme și o expoziție de fotografii îmi rămân în gând ca o întregire necesară, cu tristețile și bucuria mesajelor lor.

Tema festivalului a fost Crucea, anul 2013 marcând 1.700 de ani de creștinism, scurși de la edictul din anul 313 al Împăratului Constantin. Ca de fiecare dată în cele trei ediții ale Festivalului, alegerea a fost vizionară, oferind participanților prilejuri multiple de reflecție. Pentru mine, care am ales să mă gândesc la și să vorbesc despre cuvântul cruce în limba română, Festivalul rămâne începutul unei noi școliri. Lecturile făcute, care mi-au permis înțelegerea treptată a trecerilor unduite succesive de la sensul sumbru concret de instrument de tortură latin (în formă de stâlp de care erau legați după biciuire condamnații), punic (instrument asamblat procesual, pornind de la tablia pe care erau legate sau țintuite mâinile condamnatului torturat, la stâlpul pe care aceasta era fixată și la titlul de deasupra capului și suportul pentru picioare care îi erau adăugate opțional) și de instrument al suferinței mântuitoare a lui Isus, spre sensul abstract transfigurat, în care crucea devine simbol al creștinismului și semn de raliere pentru creștini, acest nou sens abstract favorizând crearea unor obiecte-semn care să comemoreze răstignirea și pătrunderea ei în conștiințe, și, prin ele, apariția unor noi sensuri concrete (obiecte de cult sau talismanice în formă de cruce), de la care vor evolua, în numele de sărbători bunăoară, noi sensuri abstracte. Gândul neobosit creator asupra crucii este atestat în limba română de cele 174 sensuri ale cuvântului în Dicționarului Academiei în generalitatea, ca și în singularitatea lor.

Aspect esențial al culturii și umanității noastre, Crucea cu înțelesurile ei străjuiește fericit în amintire vara anului 1913 și bucuria conlucrării cu o comunitate românească orientată spre esențial.

Sanda Golopenția, Prof. Em., Brown University