Apare cu binecuvântarea Înaltpresfinţitului Părinte Mitropolit Iosif

Cauta in site
Adaugat la: 6 Aprilie 2013 Ora: 15:14

Mărturii – Emmanuel

„Să nu‑mi ceri fapte care să mă îndreptăţească deplin, ci credinţa însăşi să‑mi ajungă în locul faptelor. Ea să mă apere, ea să mă îndreptăţească, ea să mă arate părtaş al slavei Tale veşnice.”

Sfântul Simeon Noul Teolog,
Imnul  26

Mărturii – Emmanuel

Povestea unică a unei persoane dă mărturie în chip tainic despre sinergia mai mult sau mai puţin reuşită dintre ea şi Creatorul său. Ce lucru înfricoşător este să cazi în mâinile Dumnezeului nostru. Precum aurul se curăţă în foc, asemenea şi sufletul se curăţește prin suferinţe, renunţări şi durere. Asemenea se întâmplă şi cu cel care doreşte să devină ortodox prin harul lui Dumnezeu, reînnoind harul primit la botez pentru a‑l plini întru totul.

Cel a cărui poveste o citiţi s‑a născut din nou în ziua de 24 decembrie 1988, când a fost uns cu sfântul şi marele Mir, primind un nume nou: Emmanuel. De obârşie dintr‑o familie de ţărani din regiunea Lot‑et‑Garonne, a fost botezat în religia romano‑catolică şi din copilărie a luat parte la lecţiile de cateheză din satul său. Uimit fiind de rânduiala bisericească, a găsit în biserică şi în inima sa mângâierea pe care o dă vorbirea cu Tatăl cel Ceresc. În Biserică şi‑a făcut şi mulţi prieteni buni, tovarăşi de joacă, tineri împreună‑slujitori atenţi şi cu luare‑aminte. La căsătorii el era cel care trăgea cu bucurie clopotul cel greu al bisericii, purtat fiind şi el spre ceruri odată cu greutatea clopotului. Era sensibil faţă de tot ce e sfânt, ca toţi copiii. La adolescenţă, purtând tainic în inimă cuvintele Sfintei Evanghelii, îi întăreşte pe cei de o vârstă cu el, spunându‑le că Domnul nu‑şi părăseşte nicicând făptura, dorind mântuirea sa, iubind‑o şi nevrând ca aceasta să se piardă. În ciuda tututor aparenţelor, răul nu biruie, omul şi creaţia sunt bune, iar omul iubeşte şi este iubit.

Oare nădejdea aceasta este cea care l‑a purtat spre întâlnirea cu Biserica Ortodoxă? Sau poate dorinţa de a trăi mai puternic relaţia cu Dumnezeu? Sau oare conştientizarea absurdităţii viziunii juridice şi moralizante a confesiunii din care făcea parte?

Şi iată că o întâlnire a fost suficientă pentru ca viaţa sa să o apuce în altă direcţie. Trebuia să meargă împreună cu o prietenă ortodoxă la biserică pentru a săvârşi, în noaptea de vineri din Săptămâna Mare, vecernia punerii în mormânt a Domnului. Era însă să nu se întâmple aceasta, căci, cuprins de o durere mare de dinţi, a pus pe dintele bolnav un produs anesteziant expirat de mult, care a adăugat astfel durerii de dinţi şi nişte dureri de burtă cumplite care l‑au constrâns să cheme salvarea şi să stea la pat. Din mila Domnului s‑a putut ridica mai apoi pentru a merge la biserică cu prietena sa. În micuţa biserică ortodoxă nu erau destui bărbaţi prezenţi care să poată purta sfântul epitaf, astfel că a fost întrebat dacă era creştin şi primise sfântul botez. Răspunsul fiind afirmativ, i s‑a propus să ducă icoana punerii în mormânt a Domnului. Atunci a făcut pentru prima oară metanii. Suferinţa ce se citea pe chipul Maicii Domnului i‑a răscolit întreaga fiinţă. Din acea zi nu a mai părăsit Biserica. Anul următor a fost primit în sânul Bisericii Ortodoxe, în ziua praznicului Naşterii Domnului şi Mântuitorului Nostru Iisus Hristos. Avea 20 de ani. Slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie!

Zece ani mai târziu a avut loc o întâlnire hotărâtoare, cu Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Iosif şi comunitatea ortodoxă românească din Franţa şi cu Preasfinţitul Episcop Siluan, pe atunci vicar al Înaltpreasfinţitului Iosif. Emmanuel a descoperit atunci o altă ortodoxie, căci chiar dacă ortodoxia este una, ea este polimorfă, având multiple faţete. Această întâlnire a fost o mare binecuvântare, înlesnind o adâncire, o înrădăcinare în credinţă, mai profundă, mai autentică, mai reală. Tânăra mlădiţă a aflat astfel pământ prielnic şi a prins rădăcini.

Glia sa este şi viitoarea sa soţie pe care a întâlnit‑o în Biserica Ortodoxă Română şi care a devenit o ancoră, un port pentru mântuirea sa. Întâlnirea cu ea i‑a deschis larg uşile unei ortodoxii autentice, trăite încă din vremea copilăriei, şi această ortodoxie îl altoieşte sufleteşte şi trupeşte pe un neam ortodox neîntrerupt de pe vremea Sfântului Apostol Andrei, evanghelizator al meleagurilor româneşti. Ortodoxia a modelat până şi subconştientul poporului român. Ceea ce în Occident poate fi greu de înţeles, de neînchipuit, pentru că întru totul pierdut, nu va putea fi regăsit decât cu preţul ostenelii multor generaţii. Trăirea aceasta bi‑milenară a Ortodoxiei, care în ciuda persecuţiilor, nu numai că a supravieţuit în subconştientul creştinilor ortodocşi, ba mai mult, a dat naştere multor sfinţi şi care a ieşit la iveală şi a crescut asemenea vlăstarelor unei plante ce a fost retezată fără milă.

Prin harul Sfântului Duh, Emmanuel a fost hirotonit întru diacon la data de 21 martie 2010 pe seama Bisericii Ortodoxe Române. Ce lucru minunat că i s‑a îngăduit unui copil de la ţară din regiunea Lot‑et‑Garonne să întâlnească Ortodoxia şi prin ea pe Acela pe Care Îl mărturiseşte şi slăveşte, pe Cel care este Calea, Adevărul şi Viaţa, pe Hristos, Om adevărat şi Dumnezeu adevărat, prezent pe deplin în Biserica Sa!

Această ortodoxie care îi pătrunde pe creştini fără ca aceştia să îşi dea seama este de‑a dreptul surprinzătoare în Biserica Ortodoxă Română. În această biserică se pot întâlni tineri de o calitate şi de o maturitate ieşită din comun, tineri care au simţul ajutorării aproapelui, al dăruirii de sine, al ospitalităţii, al atenţiei faţă de ceilalţi. Tineri care au însă condiţii de viaţă precare, sunt dezrădăcinaţi, străini, exploataţi, dar pururea gata să împartă puţinul pe care îl au şi să dea slavă lui Dumnezeu pentru toate, punându‑şi nădejdea doar în El. Părintele Placide, igumenul mănăstirii Sfântul Antonie cel Mare, aflată în Vercors, spunea de curând: „Imigraţia românească este o catastrofă pentru România, dar o mare binecuvântare pentru Franţa şi Europa Occidentală.”

Fiţi binecuvântaţi, fraţi români, voi care prin dărnicia voastră dăruiţi Franţei şi întregii Europe ce aveţi mai bun: credinţa voastră în Dumnezeu cel în Treime şi bogăţia legăturii voastre profunde cu Biserica lui Hristos.

Să dăm pururea slavă lui Dumnezeu, dragi fraţi şi surori în Hristos care vieţuiţi în această lume occidentală debusolată şi bolnavă, voi care aţi fost aleşi de Domnul pentru a vă alătura îngerilor aducând cântări de laudă Sfintei Treimi. Căci în Biserică „nu mai este elin şi iudeu, tăiere împrejur şi netăiere împrejur, barbar, scit, rob ori liber, ci toate şi toţi Hristos.” (Coloseni 3, 11). Ne este oare ceva de trebuinţă ce nu vom afla în Sfânta Biserică a lui Hristos? „Cine oare iubindu‑Te va merge să caute altceva?” (Sfântul Simeon Noul Teolog, imnul 12). Să mergem dar cu smerenie la şcoala acestei ortodoxii, a acestei Biserici de două mii de ani, a acestei tradiţii neîntrerupte, pe care mulţi dintre părinţii noştri nu au trăit‑o. Nu suntem noi oare nişte plăntuţe plăpânde ce au nevoie să prindă rădăcini în credinţa cea strămoşească? Această credinţă adevărată trebuie să pătrundă fiecare mădular al fiinţei noastre pentru ca pământul francez să nască din nou ce poate oferi el mai bun Domnului: sfinţii.

Mărturii – Emmanuel

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

Departamentul pentru rom창nii de pretutindeni