Adaugat la: 16 Aprilie 2013 Ora: 15:14

Rugăciunea, cale spre Împărăţia Cerurilor

Cu ajutorul lui Dumnezeu, suntem în Postul Sfintelor Paşti, post în care Biserica a rânduit un timp al pocăinţei, al iertării şi al împăcării cu aproapele şi cu Dumnezeu. Timpul pregătirii pentru a primi lumina lui Hristos cel mort şi înviat nu începe însă doar odată cu Postul Mare, ci odată cu decizia noastră de a ne naşte din nou „din apă şi din Duh”, iar această pregătire trebuie să fie continuă.
 

Rugăciunea, cale spre Împărăţia Cerurilor
Pentru noi, creştinii, fiecare Sfântă Liturghie este un Paşte, o trecere a noastră de la moarte la viaţă, de la întuneric la lumină, prin Învierea lui Hristos. De aceea, după ce‑L primim pe Domnul Hristos prin Sfânta Cuminecătură, cântăm bucuroşi „Am văzut lumina cea adevărată, am primit Duhul cel ceresc, am aflat credinţa cea adevărată nedespărţitei Treimi închinându‑ne, că Aceasta ne‑a mântuit pre noi”.  
Încă de la căderea lui Adam omul a căutat lumina, dar nu întotdeauna a găsit „Lumina cea adevărată”. Avem ca exemple secolele XVII‑XIX, perioada Iluminismului sau „Epoca luminilor”, cum a mai fost numită, perioadă în care s‑au desfăşurat revoluţiile din Europa, America de Nord şi America de Sud, şi care a avut drept scop crearea unei societăţi „raţionale”, prin răspândirea culturii, a „luminilor” în mase, prin încercarea de a înlătura dogmele religioase şi de a propaga luminarea maselor pe baza experienţei proprii, excluzându‑L pe Dumnezeu din ecuaţie, necultivând Duhul şi necăutând adevărata Lumină, ci „luminile”. Doar Unul singur este „Lumină” şi nu pot
exista mai multe lumini, pentru că este numai un singur Domn, Domnul nostru Iisus Hristos, Care zice despre El: „Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii”1.
Omul a pierdut Duhul pentru că a pierdut rugăciunea, care este vorbire cu Dumnezeu. Tot mai mulţi oameni se plâng că nu se mai pot ruga sau se roagă în grabă, din pricina mulţimii grijilor de zi cu zi, care fac ca rugăciunea să nu mai pornească din adâncul cugetului, din cămara cea interioară a sufletului şi a inimii, cum ne îndemnă Domnul: „Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta şi, închizând uşa, roagă‑te Tatălui tău, care este în ascuns”2
Iată ce zice Sfântul Ioan Gură de Aur despre rugăciunea din adâncul sufletului: „Puterea rugăciunii a întrecut puterea focului, a ţinut în frâu furia leilor, a destrămat războaie, a oprit lupte, a făcut să dispară furtuni, a alungat demoni, a deschis porţile cerului, a tăiat legăturile morţii, a pus pe fugă boli, a risipit defăimări, a ţinut în loc tulburarea cetăţilor, a făcut să dispară nenorocirile venite de sus şi cele provocate de om, cu alte cuvinte, rugăciunea a risipit tot ceea ce ne poate înspăimânta. Iar când vorbesc de rugăciune nu mă refer la simpla rostire a rugăciunii, ci la acea rugăciune care izvorăşte din adâncul cugetului. Aşa cum, chiar de se vor abate asupră‑le mii de vânturi potrivnice, copacii ale căror rădăcini sunt întinse în adâncime nu se frâng, nici nu sunt doborâţi, fiindcă rădăcinile le sunt înfipte cu străşnicie în adâncul pământului, întocmai în acelaşi chip se întâmplă şi cu rugăciunile care se înalţă de jos, din adâncul cugetului: înrădăcinate
temeinic, se vor înălţa către cer şi nicio judecată potrivnică nu le abate din drum. De aceea a spus şi profetul: «Din adâncuri strigat‑am către tine, Doamne» (Ps. 129, 1)”3.
Adâncul cugetului despre care vorbeşte Sfântul Ioan Gură de Aur este de fapt mintea coborâtă în inimă prin rugăciune curată, care, odată ajunsă acolo, cheamă Adâncul: „Adânc pe adânc cheamă în glasul căderilor apelor Tale”4, spune psalmistul David. Sfântul Maxim Mărturisitorul, comentând acest verset din psalmi, stabileşte o corespondenţă între mintea şi înţelepciunea lui Dumnezeu: mintea ca „adânc”, însă nu ca adânc prin sine, ci ca una ce a fost creată pentru a îmbrăţişa Adâncul unic dumnezeiesc, şi mintea curată ca „loc al Adâncului”, locul Înţelepciunii divine5. Iată „marea taină a capacităţii minţii create de a primi pe Dumnezeu în ea şi a însuşirii lui Dumnezeu de a Se face încăput de minte”6.
Ţelul omului este unirea cu Dumnezeu, iar pentru a ajunge la unirea cu El trebuie mai întâi să ne curăţim mintea de toată grija cea lumească şi să redescoperim sau, mai degrabă, să reînvăţăm să ne rugăm, pentru că rugăciunea este hrană a duhului şi doar prin rugăciune ne iluminăm, pentru că lumina cea adevărată nu vine din afară, precum greşit au înţeles promotorii Iluminismului, ci adevărata lumină vine dinlăuntrul omului unit cu Dumnezeu, al omului „Templu al Duhului Sfânt”7.
Aşadar, să ne rugăm neîncetat, cum ne sfătuieşte Sfântul Apostol Pavel, pentru că rugăciunea este Cale spre Împărăţia Cerurilor.
 
† Episcopul Timotei, al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei
 
Note:
1. Ioan 8, 2.
2. Matei 6, 6.
3. Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre necunoaşterea lui Dumnezeu, Editura Herald, p. 130.
4. Psalm 41, 9.
5. Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, 179, trad. rom. Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, în P.S.B. 80, EIBMBOR, Bucureşti, 1983, p. 349.
6. Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, „Note” la Ambigua, PSB cit., p. 349.

Rugăciunea, cale spre Împărăţia Cerurilor

Ultimele stiri
actualizate de doua ori pe saptamana

Din dragoste...

1 Noiembrie 2013

Un Festival luminos

1 Noiembrie 2013
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni