Adaugat la: 28 Aprilie 2008 Ora: 15:14

Smerenie şi realism duhovnicesc - Interviu cu părintele Melhisedec Ungureanu, stareţul mănăstirii Lupşa

Părintele Melhisedec (Ungureanu) este stareţul mănăstirii Lupşa, şi face parte aşa-zisa generaţie de duhovnici tineri (36 ani). Tuns în monahism la mănăstirea Brâncoveanu (Sâmbăta de Sus), în anul 1994 a ajuns la mănăstirea Lupşa împreună cu alţi 7 părinţi de la acceeaşi mănăstire, pentru a înnoda tradiţia monahală, întreruptă în acest locaş de pe valea Arieşului de mai bine de 150 de ani.

Din anul 1998 părintele Melhisedec este stareţ al mănăstirii Lupşa, aflată în inima Munţilor Apuseni, pe drumul naţional DN 75, la 12km de oraşul Câmpeni (jud. Alba). Aceşti ani au fost deosebit de bogaţi, atât din punct de vedere duhovnicesc, cât şi administrativ. S-a contruit ansamblul de chilii (1995-1997), s-a pictat bisericuţa de lemn, cu hramul Înălţarea Sfintei Cruci şi sfântul Nicolae, ce datează din secolul al XVII-lea şi s-a ridicat o nouă biserică, cu hramul Adormirea Maicii Domnului şi Sfântul Siluan.

            Pe lângă grijile şi problemele administrative de zi cu zi, părintele a asumat sarcina, deloc uşoară, pe de o parte, a povăţuirii celor ce au venit la mănăstire, încredinţându-şi lui sufletele spre a fi călăuzite spre mântuire, pe de altă parte a celor care au venit către dânsul, căutând cuvântul lui Dumnezeu. Această responsabilitate l-a făcut pe părintele să caute mereu cuvânt şi sprijin de la Domnul, singur şi adevărat Luminător.

De aceea noi l-am rugat pe părintele să ne vorbească despre Smerenie şi realism duhovnicesc.

Smerenie şi realism duhovnicesc - Interviu cu părintele Melhisedec Ungureanu, stareţul mănăstirii Lupşa

Părinte, se foloseşte din ce în ce mai mult, în cercurile duhovniceşti din ultimii ani, o expresie mai puţin cunoscută pentru a vorbi despre smerenie, şi anume „realism duhovnicesc”. Care ar fi înţelesurile prime ale „realismului duhovnicesc”?

 

În lumea artei şi a literaturii sânt mai multe curente printre care şi realismul sau supra realismul care este opus abstracţionismului, prin care se doreşte să se aibă ca principiu de bază reflectarea realităţii în datele ei esenţiale, obiective, caracteristice. Realismul duhovnicesc are ca punct de plecare bunul simţ al omului, bun simţ care ne ajută să înţelegem realitatea vieţii noastre aşa cum este, fără a evada în imaginar sau în lumea virtuală care ne „oferă” mincinoasele posibilităţi de a împlini setea cea mai adâncă din fiinţa noastră, sete omului de a se uni cu Dumnezeu.

Primul pas spre smerenie este simţul realităţii, deoarece realitatea este pentru noi un dureros mod de a înţelege că noi sântem făcuţi şi nu avem posibilitatea de a fi absolut de sine stătători. Esenţa mândriei constă în absurda pretenţie de a fi absolut nedeterminaţi, de a fi prin sine adică un fel de autoîndumnezeire.

 

Prezentaţi-ne, vă rugăm, câteva aplicaţii practice, concrete, la viaţa duhovnicească ale acestui efort sau ale acestei stări sufleteşti de „realism duhovnicesc”.

Spuneam că realitatea este un dureros mod de a înţelege că deşi năzuinţele cele mai adânci ale omului sânt nesfârşite, pentru că omul tinde conştient sau inconştient spre îndumnezeire, totuşi omul în realitatea lui imediată de multe ori este mic la suflet, de multe ori este prea egoist sau într-un fel sau altul pătimaş şi neputincios de a depăşi această stare. Tocmai vederea acestei neputinţe ne ajută să conştientizăm nevoia reală de a avea un Mântuitor, de a fi ajutaţi, ridicaţi la înălţimea chemării pe care o avem de la Dumnezeu, chemare pe care o putem atinge numai smerindu-ne şi învăţând de la Hristos pentru că El ne spune: „învăţaţi de la mine că sânt blând şi smerit cu inima” (Mt.11,29)

 

Sfinţii Părinţi şi Părinţii duhovniceşti contemporani – ne gândim la Părintele Teofil Părăian, bunăoară – vorbesc despre Maica Domnului ca model de smerenie. În ce fel am putea înţelege „realismul duhovnicesc” al Maicii Domnului?

 

Realismul duhovnicesc al Maicii Domnului se vădeşte cel mai bine la momentul bunei vestiri. Maica Domnului aşa cum spune Sfântul Efrem Sirul fiind fecioară cu trupul, cu sufletul şi cu mintea, nu se „smereşte” aşa cum înţelegem noi de multe ori. Ea nu-i zice arhanghelului că: „ştii, stai să vezi că sânt păcătoasă”, sau „că este alta mai vrednică”, sau lucruri de genul acesta, ci după ce se încredinţează că arătarea îngerului nu este o înşelăciune drăcească ea spune: „iată roaba Domnului! Fie mie după cuvântul tău”. Iată roaba Domnului! Adică se smereşte în sens filocalic, are acest simţ al realităţii duhovniceşti. Ea nu se vede decât roabă a lui Dumnezeu şi dacă Stăpânul porunceşte, robul nu poate decât să primească, fără să facă el vreo judecată, chiar dacă ceea ce primeşte îl face mai slăvit decât îngerii.

Apoi al doilea moment al realismului duhovnicesc al Maicii Domnului de la buna vestire se vădeşte în graba cu care ea a plecat ca să vadă cu ochii ei, să se încredinţeze că ceea ce îi spusese îngerul despre rudenia sa Elisaveta era adevărat, şi să primească prin aceasta confirmarea că nu se înşeală, că totuşi ea cercetase vedenia şi a crezut că este adevărată dar nu se putea bizui doar pe părerea sa. Şi vedem cum Dumnezeu îi cinsteşte această dorire de adeverire, pentru că nici nu intră bine în casă că şi primeşte cuvântul din partea Elisavetei care o mărturisea „Maica Domnului meu”.

 

Părinte, ce alte exprimări ale realismului duhovnicesc în vieţile unor sfinţi v-au atras atenţia, sau vă sunt dragi?

 

La Sfântul Grigorie Palama mi-a plăcut tare mult un aspect ce ţine tot de realismul duhovnicesc. El deşi era un om cultivat şi cu o viaţă cuvioasă, totuşi şapte ani s-a rugat Maicii Domnului cu această rugăciune: „Luminează-mi întunericul”, şi după acest răstimp din mila Fecioarei Maria a cunoscut din experienţă lumina nezidită.

 

Cum se împacă „învinovăţirea de sine” sau „ocărârea de sine” – şi celelalte forme de „smerire de sine” – cu realismul duhovnicesc?

 

Foarte uşor, pentru că merg mână în mână. Smerirea de sine este o nevoinţă ascetică care nu este cu putinţă omului să o săvârşească dacă nu premerge realismul duhovnicesc. Acesta atrage lumina Harului asupra inimii, şi prin această lumină omul îşi vede sinele ca fiind egocentric şi nu hristocentric şi plin de tot felul de răutăţi, şi aşa se nevoieşte ascetic ca toată viaţa lui să o preschimbe şi să o poată dărui lui Hristos şi să poată zice cu Pavel apostolul că nu mai trăieşte el ci Hristos în el. Acesta este idealul unei trăiri pe care o doresc pentru fiecare creştin.

 

Părinte, este realismul duhovnicesc o cale a tuturor, sau este mai degrabă o cale monastică?

 

Când Hristos a zis: „învăţaţi de la mine că sânt blând şi smerit”, nu a zis învăţaţi voi monahilor, sau învăţaţi voi apostolilor, ci a avut în gândul Său pe om, pe fiecare dintre noi. El nu a vrut să păgubească pe nici un suflet prin lipsirea de acest mare dar al smereniei.

 

În încheiere vă rugăm să ne spuneţi cum trăieşte creştinul perioada pascală cu realism duhovnicesc.

 

Conştient. Cât mai conştient, în primul rând de taina învierii, dar fără să piardă din vedere nici realitatea  că harul acesta nu stă mult cu noi,din pricina faptului că noi încă nu am înviat, că sufletele noastre încă nu au simţit deplin lumina învierii lui Hristos şi că mai avem încă de luptat cu patimile din noi până când Hristos ne va da mărturie în inimile noastre de biruinţa noastră. El biruieşte şi ne dă nouă simţământul şi încredinţarea că noi am biruit şi că noi am înviat.

 

Smerenie şi realism duhovnicesc - Interviu cu părintele Melhisedec Ungureanu, stareţul mănăstirii Lupşa

Ultimele stiri
actualizate de doua ori pe saptamana

Din dragoste...

1 Noiembrie 2013

Un Festival luminos

1 Noiembrie 2013
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni