Adaugat la: 11 Ianuarie 2013 Ora: 15:14

Slujire arhierească şi lansarea cărţii Cântările omofone din Sfânta Liturghie în limba engleză la Northampton, Marea Britanie

Slujire arhierească şi lansarea cărţii Cântările omofone din Sfânta Liturghie în limba engleză la Northampton, Marea Britanie

Cu binecuvântarea şi din încredinţarea Înaltpreasfinţitului Părinte Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale şi Meridionale, Preasfinţitul Ignatie Mureşanul, arhiereu‑vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei, s‑a aflat în mijlocul comunităţii ortodoxe române din Northampton. Prezenţa ierarhului a avut drept motivaţie semnificativă împlinirea a cinci ani de când părintele Florin Simionca slujeşte lui Dumnezeu şi românilor ortodocşi din această zonă a Marii Britanii.

Aniversarea acestor frumoşi ani a stat sub semnul unor minunate momente liturgice şi de suflet: sâmbătă seara, 24 noiembrie 2012, a fost slujită Taina Sfântului Maslu, urmată de un cuvânt al Preasfinţitului Ignatie Despre asumarea duhovnicească a suferinţei celuilalt.

Duminică, 25 noiembrie 2012, au avut loc Sfânta şi Dumnezeiască Liturghie, unde cuvântul de învăţătură al Preasfinţitului Părinte Ignatie a tratat despre puterea lui Dumnezeu de a converti imposibilul în posibil, şi lansarea volumului Cântările omofone din Sfânta Liturghie în limba engleză, carte scrisă de Pr. Prof. Dr. Vasile Stanciu, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj‑Napoca. Răspunsurile liturgice au fost date de corul „Psalmodia Transylvanica”, dirijat de părintele profesor Vasile Stanciu.

La bucuria şi unicitatea evenimentelor din parohia Northampton se adaugă prezenţa, pentru prima dată în această comunitate, a Excelenţei Sale, Dl. Ambasador Dr. Ioan Jinga, un om care îmbină atât de frumos trăirea credinţei cu dragostea faţă de valorile tradiţionale care ne reprezintă pe noi, românii.

Slujire arhierească şi lansarea cărţii Cântările omofone din Sfânta Liturghie în limba engleză la Northampton, Marea Britanie

Ultimele stiri
actualizate de doua ori pe saptamana

Din dragoste...

1 Noiembrie 2013

Un Festival luminos

1 Noiembrie 2013
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni