Adaugat la: 1 Septembrie 2008 Ora: 15:14

Despre teologie şi ştiinţă în tâlcuirea învăţăturii sfântului Siluan Athonitul de către ucenicul său, arhimandritul Sofronie - Partea I

Despre teologie şi ştiinţă în tâlcuirea învăţăturii sfântului Siluan Athonitul de către ucenicul său, arhimandritul Sofronie - Partea I

Întâlnirea dintre teologie şi ştiinţă apare firesc astăzi în preocupările oricui se nevoieşte a desluşi, pentru propria nevoie de mântuire, cum Îl poate trăi pe Hristos într-o lume care, începând cu modernitatea, se arată formatoare şi formatatoare prin prisma cunoaşterii de tip tehno-ştiinţific. Pentru creştin viaţa în Hristos nu este o simplă aventură morală, ori o eventuală achiziţionare de cunoştinţe despre Dumnezeu, ci act de viaţă şi adevărată devenire existenţială pe urmele şi în împărtăşire din viaţa „Celui ce este”. Din nevoia de a identifica ce şi cum şi cu ce eficienţă duhovnicească participă la viaţa noastră în Hristos apare limpede exigenţa de a învăţa cum să ne raportăm, prin prisma teologiei, la aspectele care ţin de universul cultural în interiorul căruia trăim. Miza demersului este încercarea nu numai de a nu-L rata pe Hristos prin investirea noastră greşită în lucruri perisabile, ci a reuşi chiar să profităm teologic de bogăţiile culturilor lumii în propria noastră devenire. Devenirea teologică nu este însă produsul intelectului uman. Ea implică un efort al fiinţei întregi şi provoacă în om o ardentă căutare de înţelegere. Mărturiseşte în acest sens arhimandritul Sofronie, raportându-se la învăţătura sfântului Siluan:

 

„Contactele cu stareţul mi-au întărit convingerea că înaintea unui creştin credincios, înaintea unui sfânt ascet se deschid limitele posibilităţii omeneşti. Înaintea lui se ridică de o urgenţă excepţională toate problemele existenţei umane: problema vieţii şi a morţii, problemele libertăţii şi ale creaţiei, sensul vieţii şi al suferinţei; problemele relaţiei dintre credinţă şi cunoaştere, dintre lege şi har, dintre veşnicie şi timp, [...] Dumnezeu şi relaţiile Sale cu lumea şi cu omul […].”1

 

Aceste probleme implică o plonjare într-un „laborator” al vieţii experimentale lăuntrice prin care sufletul tatonează întru înţelegere taina creaţiei, a lumii, a omului, a lui Dumnezeu Însuşi, din care doreşte să se împărtăşească. Una este însă cercetarea ştiinţifică, prin care mintea condusă logic obligă natura să se dezvăluie înţelegerii conform unei anume paradigme – viziuni proiectate asupra lumii, şi altul este efortul duhovnicesc de încordare în a prinde în viaţa ta ceea ce Dumnezeu Însuşi doreşte să pună şi care depăşeşte pe om ca putere de înţelegere:

 

„Experienţa marilor asceţi ne arată că toate aceste probleme, toate marile teze dogmatice se înfăţişau înaintea lor, dar în condiţii deosebite, esenţial diferite de cele în care se exercită activitatea ştiinţifică. Mintea omenească e condusă de Duhul lui Hristos spre cunoaşterea lui Dumnezeu, spre o cunoaştere existenţială, astfel încât însuşi cuvântul cunoaştere nu desemnează aici o asimilare intelectuală abstractă, o înţelegere raţională, ci intrarea în sfera existenţei divine, o împărtăşire de Fiinţă.”2

 

Călăuza omului este deci harul lui Hristos prin teologhisirea lăuntrică dată în om de Duhul Sfânt. Prin el realitatea se dezvăluie altfel decât ar îngădui competenţele (strict) omeneşti. De aceea sfântul Siluan, tâlcuieşte arhimandritul Sofronie, afirmă distincţia fundamentală între gestul cunoaşterii ştiinţifice şi al celei teologice :

 

„Când spunem că în faţa ascetului creştin se deschid toate orizonturile posibilităţilor omeneşti, când vorbim despre plinătatea experienţei creştine, adică despre o experienţă umană universală, n-avem în vedere experienţa diverselor profesiuni, domeniul cunoştinţelor ştiinţifice sau al diverselor condiţii şi situaţii familiare, sociale sau al diferitelor vârste, şi aşa mai departe. Nu. Vorbim despre posibilitatea omului de a face experienţa adâncului căderii, a căinţei şi a învierii în Hristos. Experienţa profesiunilor, a cunoaşterii ştiinţifice, a condiţiilor sociale ţine de planul existenţei temporale, empirice; experienţa mântuirii şi a învierii în Hristos e experienţa veşniciei. În prima experienţă suntem în prezenţa unei fragmentări extreme şi a unei diversităţi indefinite; în cea de-a doua se manifestă asemănarea omului cu Dumnezeu şi unitatea fiinţială a neamului omenesc.”3

 

(va continua)

 

Pr. Răzvan Ionescu, Paris

 _______________________

Bibliografie: 1. Arhimandritul Sofronie, Viaţa şi învăţătura stareţului Siluan athonitul scrise de ucenicul său, arhimandritul Sofronie, ed. Deisis, Sibiu, 2008, p. 238; 2. Ibidem, p. 238; 3. Ibidem, p. 238.

Despre teologie şi ştiinţă în tâlcuirea învăţăturii sfântului Siluan Athonitul de către ucenicul său, arhimandritul Sofronie - Partea I

Ultimele stiri
actualizate de doua ori pe saptamana

Din dragoste...

1 Noiembrie 2013

Un Festival luminos

1 Noiembrie 2013
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni