Adaugat la: 1 Septembrie 2008 Ora: 15:14

ELIADE - Omul

George C. Săndulescu : Mărturie personală despre Mircea Eliade.

ELIADE - Omul

L’am întâlnit pe Eliade de mai multe ori, între martie 1976 la Chicago, şi septembrie 1985 la Paris (cu numai câteva luni înainte de moartea sa). Toate întâlnirile noastre au fost deosebit de memorabile, având un caracter deosebit de personal… Dar mai ales prima şi ultima.

La Chicago în 1976, m’a primit în apartamentul său de la universitate; m’a primit cu braţele deschise, ştiind că’i aduc veşti de mâna’ntâia din partea lui Dinu Noica, bunul său prieten de-o viaţă’ntreagă. Veşti ce nu puteau fi aşternute pe hârtie … de scrisori.

Subiectele de conversaţie nu ne-au lipsit. Cum eu pe atunci locuiam la Uppsala în Suedia, mi-a vorbit imediat despre prietenul său Stig Wikander, şi el profesor de Istoria Religiilor la străvechea universitate. Tot vorbind despre Suedia, ajungem şi la inevitabilul Nobel… instituţie a cărei bibliotecă o frecventam cu foarte mare asiduitate – aproape în fiecare zi, în perioadele în care mă aflam la Stockholm. Între timp, discuţia devenise atât de sinceră şi de spontană încât mă pomenesc că-mi dă un ordin; dar mi’l dă pe un ton atât de amabil şi de apropiat, încât simt că mă bucur şi mă mândresc nespus de mult: « Domnu’ Săndulescu, îmi spune el deodată, şi destul de brusc, te rog să-mi afli de ce Blaga n’a primit Premiul Nobel atunci când l-am propus eu, în 1956 ? »

Însărcinarea era cu totul neobişnuită şi aproape irealizabilă… întrucât toate hotărârile erau cum nu se poate mai confidenţiale la Academia Nobel le nivelul premiilor. Iar eu eram tare mărunţel. Era o imposibilitate. Dar pentru mine, în faţa lui, şi la Chicago, nimic pe lumea asta nu mai era în acea clipă cu neputinţă…

Şi m-am întors acasă în Suedia şi, cu greu, am realizat imposibilul: i-am aflat ceea ce vroia să ştie. Prin mijloace perfect legale. Dar lucrurile erau, cum spun, atât de confidenţiale încât n’am putut nici măcar să’i scriu… A trebuit să’i explic totul la telefon, spre a fi cum nu se poate mai sigur că nu rămân urme…pe hârtie. Dar de făcut ceea ce mi-a cerut, făcusem !

Eliade îl propusese pe Blaga de-îndată ce i se dăduse dreptul să o facă: cam pe la începutul anului 1956 – curând după ce fusese numit profesor plin şi şef de Catedră de Istoria Religiilor la Universitatea din Chicago. La uşa apartamentului său, la plecare, îmi şopteşte cu toată seriozitatea: « Mă întorc la Bucureşti imediat dacă mi se face un Institut de Istoria Religiilor ! » (Că doar lui Iordan, Graur şi Rosetti li se făcuse Institut de Lingvistică, iar lui Joja Institut de Logică, spre a nu mai vorbi de ceilalţi. Chiar şi Călinescu avea Institut de Literatură…). Dar ce siguranţă supremă la Eliade! Ce hotărâre nestrămutată! Ce formulare simplă! Ce soluţionare magistral de radicală a tuturor problemelor… Soluţie care cuprindea absolut tot.

Cine ar fi fost împotrivă ?În primul şi în primul rând, marele Karl Marx, care dictase în cartea sa despre Hegel, în spirit aproape fascist, “Religia este opium pentru popor” în 1843. Şi pentru totdeauna, slujitorii lui de atunci încoace, s’au plecat lui cu o supunere de parcă el, Marx, ar fi fost Sultanul Baiazid…sau chiar şi mai mare. Fusese, de fapt, secundat de Marchizul de Sade cu vreo 50 de ani mai înainte, în Juliette, publicată chiar în 1797, care vorbea şi el despre ‘opium du peuple’ . Sloganul provenea, fireşte, şi la Sade şi la Marx, de la Revoluţia Franceză.

Micuţa Românie nu prea avea mare lucru de spus printre atâtea nume mari…

 

(Continuare în numărul următor : Eliade – Opera)

 

C. George SĂNDULESCU

ELIADE - Omul

Ultimele stiri
actualizate de doua ori pe saptamana

Din dragoste...

1 Noiembrie 2013

Un Festival luminos

1 Noiembrie 2013
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni